Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe DN 73. O motocicletă și un autoturism s-au ciocnit în jurul orei 19:30, la intrare în municipiul Câmpulung. La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Câmpulung, cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, în zonă au fost prezenți și polițiștii, care au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
Din primele informații, evenimentul rutier s-ar fi produs pe fondul unei neacordări de prioritate, însă cauza exactă urmează să fie stabilită de oamenii legii. În urma impactului puternic, motociclistul, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a suferit răni și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanților ISU Argeș, acesta a fost evaluat la fața locului de echipajul SMURD, după care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Atât motocicleta, cât și autoturismul au suferit avarii serioase, imaginile de la fața locului indicând un impact violent. Pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate. Alex Barbu