3.1 C
Campulung Muscel
03/10/2026

Din nou, copiii de la Valea Mare Pravăț au fost publicul special al ceremonialului militar de la Mausoleul Mateiaș, de Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului

Trei mari sărbători ale românilor, Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Sfinții Împărați Constantin și Elena, au fost marcate pe tot cuprinsul Muscelului, prin manifestări laice și religioase, organizate de administrațiile locale, Biserică și Armată. Serviciul religios și ceremonialul militar, cu secvențele sale specifice, unite într-o festivitate dedicată onorării memoriei eroilor căzuți la datorie, au mișcat auditoriul atent la semnificația comemorării, poate, mai mult ca în celelalte ocazii de peste an, când au loc evenimente ale Armatei. De data aceasta, vremea închisă, stropii de ploaie și vântul nervos, într-o zi cu însemnătate atât de profundă, au fost parcă un semn al tristeții celor care ne-au asigurat un viitor cu sacrificiul tinereții lor că prezentul este unul al dezbinării, al nemulțumirii colective și al răului pe care ni-l facem unii altora. Așa s-ar putea interpreta mohoreala atmosferei în care s-au derulat solemnitățile zilei de 21 mai: o suferință a celor care n-au avut parte de vieți îndelungate, în confort și bunăstare, că, pentru urmași, un act de „paradă” cu coroana în fața camerelor tv cântărește mai mult decât traiul în înțelegere și respect.

Datoria Armatei era să unească comunitatea prin manifestările specifice într-o asemenea zi, cărora destinatarii lor, cetățenii localităților pe care ale căror teritorii se derulează, nu le acordă atenția meritată. Mausoleul Mateiaș, prin poziția sa retrasă de așezări populate, nu atrage public pe măsura frumuseții acțiunilor Garnizoanei Câmpulung. Cu bucurie consemnăm, așa cum o facem în fiecare relatare despre ceremoniile de la Mateiaș, prezența într-un număr mai mare ca altădată a copiilor de la Școala Gimnazială Valea Mare Pravăț, cei care salvează „obrazul” unităților de învățământ din Câmpulung, municipiu în a cărui proprietate se găsește fascinantul edificiu comemorativ. Profesorii din oraș, cel mai probabil, din comoditate, nu le oferă școlarilor astfel de experiențe educative, care nu pot fi înlocuite cu excursiile și vizitele formale, prin care sunt bifate agendele săptămânilor de pauză de la cursuri.

Își aduc copiii la astfel de evenimente părinții, pe cont propriu, așa cum s-a întâmplat, de pildă, la Rucăr, unde, în ciuda ploii și a rafalelor reci, centrul comunei a fost animat de adulți și copii veniți din dorința de a vedea parada militarilor. Depășim senzația de mâhnire pricinuită de faptul că nu există preocupare din partea învățătorilor și profesorilor de a-și educa elevii și prin intermediul acestor lecții „pe viu”, pentru a relata despre strădaniile Garnizoanei de a pregăti profesionist un calendar de activități destinate publicului civil.

  • Primărița Elena Lasconi: „Datorită eroilor noștri, noi suntem astăzi aici, în libertate”

Valea Mare Pravăț, Dragoslavele și Rucăr au fost localitățile care au găzduit manifestări ale Armatei pe 21 mai 2026, din motive lesne de înțeles. La Mausoleul Mateiaș, ansamblu comemorativ aflat pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăț, gazdele evenimentului, alături de militarii din Garnizoana Câmpulung, conduși de locotenent-colonelul Gheorghiţă Mihailiuc, au fost primarii Elena Lasconi și Petre Ionel Boncoi.

Elena Lasconi le-a adresat participanților la eveniment un mesaj simplu, în care a insistat, așa cum a făcut-o și altădată, pe prețuirea cuvenită oamenilor care fac bine, indiferent de profesia ori meseria căreia îi s-au dedicat.

„La Mulți Ani tuturor celor care poartă numele Constantin și Elena! Ziua Eroilor este o zi specială, în care avem atâtea de marcat! Aș vrea, în primul rând, să vă mulțumesc vouă pentru tot ce faceți în fiecare zi pentru România. Este o zi în care ar trebui să ne amintim de cei care nu mai sunt. Datorită eroilor noștri, noi suntem astăzi aici, în libertate, gândim, vorbim și iubim în limba română. Dar să nu uităm și de eroii de lângă noi. Să nu uităm de mama care își crește singură copilul, să nu uităm de profesorul care ne inspiră, să nu uităm de medicul care are grijă de trupul nostru și de preotul care are grijă de sufletul nostru. Să nu uităm de cei care fac bine, pentru că eroii, femei sau bărbați, reprezintă oameni buni, care pun mai presus de interesele lor interesele celor din jur. Vă mulțumesc foarte mult!”, a transmis primarul Câmpulungului, Elena Lasconi.

Programul simplificat de succedarea unor momente similare și în alte localități, care au necesitat prezența militarilor, s-a concentrat pe serviciul religios oficiat de preotul Garnizoanei Câmpulung, părintele Daniel Marius Oprescu, împreună cu colegii săi, și depunerea de coroane de către delegații instituțiilor și asociațiilor reprezentate la festivitate: au depus coroane primărița Elena Lasconi și viceprimarul Robert Avram, din partea Primăriei Câmpulung, primarul Petre Ionel Boncoi, din partea Primăriei Valea Mare Pravăț, reprezentanții Garnizoanei Câmpulung, ai structurilor M.A.I. din Garnizoana Câmpulung – Poliție, Jandarmerie și Pompieri -, ai Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria”, Subfiliala Câmpulung, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, ai Asociației „22 Decembrie 1989” Câmpulung și ai partidelor politice reprezentate la acțiune.

Cei mai frumoși participanți la eveniment au fost copiii din localitate, elevi ai Școlii Gimnaziale Valea Mare Pravăț, în port popular, cum ne-au obișnuit. În gestul lor s-a simțit incomparabil mai multă sinceritate decât în figurația unora dintre politicienii care au „plimbat” și două coroane per partid, spre debusolarea celor care au urmărit transmisiunea în direct și care au avut senzația unor cadre în reluare cu același personaje purtătoare de moț mai semeț decât al celorlalți.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!