02/07/2026

Primarul de la Lereşti a ajuns cu investiţia centurii Pojorâta la Direcţia de Mediu Argeş. Proiectul, cât se poate de serios, include şi asfaltarea drumului care duce la Ferma Musceleană

Ceea ce multora li s-a părut o glumă în momentul în care ziarul nostru v-a prezentat intenţia Primăriei Lereşti de a construi o variantă ocolitoare a satului Pojorâta este o treabă cât se poate de serioasă. Planurile primarului Marian Toader pentru centura menită să scoată traficul din aşezarea populată de comunitatea etnică sunt în etapa procedurii obligatorii derulate la Direcţia de Mediu Argeş. Instituţia de la Piteşti a anunţat public, pe 30 aprilie 2026, că administraţia lereşteană a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare de drumuri locale în interiorul comunei Lereşti, judeţul Argeş, cu o lungime de 8.188 metri liniari”, în satele Lereşti, Voineşti şi Pojorâta – DC 18B şi Centura Pojorâta. Investiţia „cuplează” două intenţii de lucru ale primarului Marian Toader, care şi-a asigurat proiectarea necesară: crearea unui drum nou în capătul de sus al comunei, pentru a devia circulaţia auto către zona turistică pe o rută poziţionată în afara satului mărginaş, şi asfaltarea unui drum comunal, care se întinde de la parcul Răceni, până sus la „masa lui Enache”, cum numesc zona localnicii, şi coboară prin capul satului, până la „Ferma Musceleană”.

  • Ambele artere presupun asfaltare

Compania de proiectare bucureşteană H.V.I.D. Consulting Group SRL a asigurat Primăriei Lereşti studiul de fezabilitate care include cele două artere propuse, una pentru a fi amenajată de la zero, cealaltă pentru a fi asfaltată.

Varianta de ocolire Pojorâta constă în realizarea unui sector de drum nou, pe amplasamentul unui drum existent necadastrat, pe o lungime de 1.770 m, cu următoarea desfășurare: km 0 al proiectului pleacă de la intersecția cu DJ734 şi apoi se dezvoltă spre Nord, până la km 1+770. La km 1+720 se va realiza un pod pentru traversarea Râului Târgului. În cazul DC 18B, se urmăreşte modernizarea sectorului de drum comunal existent, pe o lungime de 6.418 m, cu următoarea desfășurare: km 0 al proiectului pleacă de la intersecția cu DC18 și apoi se dezvoltă spre Nord, până la km 6+418.

„Proiectul se încadrează într-unul din obiectivele strategiei de dezvoltare a localității și constă în îmbunătățirea accesului la serviciile publice de bază pentru populația rurală din comuna Lerești. Durata de realizare a lucrărilor propuse este de 24 luni. Suprafața pe care se vor realiza lucrările de modernizare este de 51.420 metri pătraţi, suprafață ocupată și în prezent de elementele drumurilor locale existente. Se urmărește traseul existent, pentru prevenirea angajării unor lucrări foarte costisitoare și ocupării unor suprafețe de teren ce nu au folosință de drum și nu aparțin domeniului public.”, redăm din memoriul înaintat Direcţiei Judeţene de Mediu.

Iată în continuare câteva referinţe tehnice despre cele două lucrări. „În profil longitudinal se urmărește linia terenului existent. Prin proiectarea în lung se va asigura, în primul rând, scurgerea apelor. Se va ţine seama şi de cotele impuse de racordurile la drumurile laterale, precum și de necesitatea asigurării accesului la proprietățile adiacente drumurilor.”

Pentru varianta de ocolire Pojorâta, profilul transversal constă în: parte carosabilă – 6 metri; acostamente 2 x 1 metri, din care 2 x 0,25 benzi de încadrare; profil cu pantă transversală în acoperiș de 2,50% și panta în aliniament de 2,5% pe zona benzilor de încadrare şi, respectiv, 4% pe zona de acostamente pietruite. Pe sectoare izolate, unde spațiul până la garduri sau limitele de proprietate existente este mic, s-a redus lățimea acostamentelor până la 0.

Pentru DC 18B, profilul transversal constă în: parte carosabilă – 4 metri; acostamente de 2 x 0,50 m; profil cu pantă transversală unică de 2,50%, 4% panta pe acostamentele pietruite.

În cazul centurii Pojorâta, structura rutieră cuprinde: 4 cm – strat de uzură din mixtură asfaltică, 6 cm – strat de legătură din mixtură asfaltică, 20 cm – strat de bază din piatră spartă, 30 cm – strat de fundație din balast; strat de formă executat din 10 cm balast (se poate utiliza inclusiv materialul recuperat din pietruirea existentă, după curățare) sau 15 cm strat de pământ stabilizat cu lianți hidraulici.

Pentru DC 18B: 4 cm – strat de uzură din mixtură asfaltică, 6 cm – strat de legătură din mixtură asfaltică, 15 cm – strat de bază din piatră spartă; minimum 15 cm completare strat din balast, până la atingerea grosimii de 30 cm. Pe zonele unde lățimea pietruirii existente este mai mică decât platforma proiectată, se vor executa, în prealabil, casete de lărgire din balast, având grosimea de 20 cm.

Acostamentele se vor executa din balast, cu o grosime de 20 cm. Pe traseul drumului DC 18B se vor amenaja drumuri laterale şi zone cu platforme de încrucișare. Scurgerea apelor se va realiza prin pantele părții carosabile către șanțurile proiectate – șanțuri betonate, rigole ranforsate si rigole carosabile. Se vor menține podețele existente aflate în stare corespunzătoare. Cele deteriorate sau colmatate se vor înlocui.

Elementele propuse pentru scurgerea apelor au următoarele lungimi: pentru varianta de ocolire Pojorâta, rigola carosabilă – 290 metri, şanţuri betonate – 2.890 metri; pentru DC 18B, rigola carosabilă – 57 metri, şanţuri betonate – 5.102 metri, rigola ranforsată – 537 metri.

  • Pod pe varianta ocolitoare Pojorâta

În ceea ce priveşte lucrările de artă, la kilometrul 1+720, varianta ocolitoare Pojorâta traversează Râul Târgului, printr-un pod cu o singură deschidere, având traseul în plan drept. Lungimea totală a acestuia este de 43 metri, alcătuită din suprastructura de 40 metri şi grosimea elevațiilor. Lățimea totală a structurii este de 11,70 metri, asigurând o parte carosabilă de 7,80 metri și două trotuare cu lățime utilă de un metru. Carosabilul este încadrat de borduri prefabricate din beton 20 x 25 cm și parapet direcțional metalic.

Racordările cu terasamentele sunt realizate prin intermediul unor plăci de racordare de 6 metri lungime și aripi din gabioane. La capete sunt prevăzute casiuri și scări de acces. În continuarea aripilor sunt prevăzute și apărări de mal din gabioane, câte 36 m pe fiecare parte, amonte si aval.

Pe traseul centurii Pojorâta se vor realiza următoarele lucrări de consolidare: apărări de mal din gabioane şi protecție a taluzului cu pereu din beton. Siguranța circulației se realizează atât pe perioada de execuție, prin semnalizarea rutieră a punctelor de lucru, cât și pe perioada de exploatare. Ca semnalizare orizontală, se vor realiza marcaje longitudinale de separare a benzilor de circulație, precum şi la limita dintre carosabil şi acostamente. Ca semnalizare verticală, se vor amplasa indicatoarele rutiere. S-a dispus și parapet metalic de protecție tip semigreu, necesar pentru protecția autoturismelor.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!