02/07/2026

Micuții șahiști din Câmpulung au cucerit nouă medalii și mențiuni la Festivalului Internațional de Șah „Rotary Unity”

Weekendul trecut a marcat o reușită colectivă de excepție pentru sportul minții din Câmpulung, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Șah „Rotary Unity” de la Pitești. Într-un concurs care a reunit peste o sută de tineri aspiranți, delegația musceleană, formată din nouă elevi, a reușit o performanță rară: clasarea tuturor reprezentanților pe locurile fruntașe ale competiției.

​Deși mulți dintre acești copii s-au aflat la prima lor experiență într-un turneu de o asemenea anvergură, stăpânirea de sine și rigoarea tactică au fost cuvintele de ordine la mesele de joc. Disciplina demonstrată în fața adversarilor a oglindit munca asiduă depusă în timpul antrenamentelor, transformând emoțiile debutului în strategii câștigătoare care au adus mândrie clubului antrenorilor Cristache și Adelina Toculeț.

„Este de extraordinar că toți juniorii noștri au urcat pe podium, aspect ce ne dă speranțe că putem merge cu încredere către noi orizonturi.”, a precizat antrenorul Cristache Toculeț.

​Iată care este clasamentul șahiștilor câmpulungeni:

Iată-i pe micii noștri campioni:

Locul I – U9 – Sara Proca;

Locul II – U9 – Flavia Petcu;

Locul III – U10 – Cristina Șulcă;

Locul II – U12 – Ingrid Szanto;

Locul III – U11 – Alexia Bidea;

Locul II – U7 – Eric Duță;

Mențiune U12 – Ionuț Benea;

Mențiune U11 – Alexandru Pană;

Mențiune U10 – Angelin Stoica.

Această ascensiune fulminantă a micilor campioni pune Câmpulungul pe harta centrelor de excelență în șahul juvenil, deschizând drumul către viitoare competiții naționale și internaționale.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!