Comunitatea din Bughea de Jos este în stare de șoc după ce un adolescent în vârstă de doar 16 ani (Raul) a fost găsit spânzurat într-o anexă gospodărească a locuinței sale. Alarma a fost dată printr-un apel la 112, efectuat de mama băiatului, care a cerut disperată ajutorul autorităților după descoperirea făcută. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului din Câmpulung, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au fost nevoite să constate decesul.

Dezvoltase o stare depresivă
Potrivit informațiilor obținute de la apropiați, tânărul, cunoscut drept un băiat liniștit și pasionat de sport, ar fi traversat o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Se pare că o despărțire recentă l-ar fi afectat profund, iar în timp ar fi dezvoltat o stare depresivă. Tatăl său, șofer de tir, este plecat frecvent de acasă din cauza serviciului. Întreaga comunitate este profund marcată de această tragedie, mai ales că un astfel de eveniment în care a fost implicat un minor nu a mai avut loc până acum în localitate. Vecinii și cunoscuții familiei vorbesc despre o pierdere greu de înțeles și de acceptat. Poliția a deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul, însă din primele verificări nu există suspiciuni cu privire la implicarea altor persoane.
Depresia, o problemă invizibilă
Depresia și suferința emoțională în rândul adolescenților reprezintă o problemă reală și adesea invizibilă. Specialiștii atrag atenția asupra importanței comunicării și a sprijinului oferit tinerilor aflați în dificultate. Persoanele care se confruntă cu stări de depresie sau gânduri negre pot apela gratuit și confidențial linia de prevenție a suicidului 0800 801 200 (disponibilă în România) sau pot solicita sprijin de specialitate. În situații de urgență, este recomandat apelul la 112. Alex Barbu