02/07/2026

Şcolile şi restul instituţiilor publice puteau fi amendate cu până la 2.500 de lei pentru trotuarele necurăţate de zăpadă. Unii directori au apelat tot la ADP-ul copleşit de situaţia din oraş, ca să le deszăpezească în curtea şcolii

Vina pentru halul în care a arătat municipiul în cele trei săptămâni de iarnă autentică nu trebuie trântită doar în spatele ADP Câmpulung, căci nu este singurul responsabil pentru nămeţii, gheaţa şi zloata de pe trotuare şi spaţiile destinate pietonilor. Căci pietonalul a arătat mai rău decât carosabilul care, cât s-a putut, a fost curăţat. Deszăpezirea, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din anul 2018, ale cărei sancţiuni au fost împrospătate în decembrie 2023, implică toată populaţia Câmpulungului, persoane fizice şi juridice şi instituţii publice. Toţi cei care trăim în Câmpulung avem responsabilitatea de a degaja de zăpadă spaţiul din dreptul caselor, blocurilor, firmelor, altminteri riscăm amenzi. Dacă s-ar şi aplica, ce oraş curat am avea tot anul! Chiar dacă nu a sunat bine auzului celor vizaţi, mesajul primăriţei Elena Lasconi, care a răsunat la cele două şedinţe ale Consiliului Local din luna ianuarie, îşi are inspiraţia într-un ansamblu de norme adoptat în mandatul de primar al lui Liviu Ţâroiu, care stabileşte clar răspunderea şi obligaţia de implicare a întregii comunităţi atunci când ninge.

  • „Persoanele fizice şi juridice, precum şi instituţiile publice sunt obligate să degajeze zăpada şi gheaţa în perioada de iarnă, pe întreaga lungime a trotuarului aferent fiecărui proprietar şi/sau spaţiului comercial utilizat”

În cadrul celor două întruniri ale forului deliberativ, din 23 ianuarie şi 29 ianuarie 2026, primăriţa Elena Lasconi şi directorul ADP, Bogdan Pătru, au fost „muştruluiţi” de opozanţi pentru rezultatele nemulţumitoare ale deszăpezirii. Pe lista celor ocărâţi se cuvenea să fie şi Poliţia Locală, care are atribuţii precise într-o asemenea situaţie: avertizarea şi chiar sancţionarea, fără deosebire, a celor nepăsători de cum arată trotuarul din faţa locuinţei ori a locului de muncă.

În apărarea celor responsabili de degajarea trotuarelor, pe care i-am menţionat în debutul articolului – cetăţeni, societăţi şi instituţii publice -, social-democratul Bogdan David a direcţionat culpa tot către Primărie şi ADP. Abordarea acestuia este de înţeles, este politician, are nevoie de voturi, şi pentru partid, şi pentru el, mai cu seamă dacă el va fi candidatul la funcţia de primar, după eşecul cu Georgică Mădulărea din 2024.

David zice aşa: „Chiar dacă doamna primar mă contrazice, aveam prioritate să facem deszăpezire în zona școlilor, unde sunt destule cazuri de copii care au căzut. În zona intrărilor în școală, copiii aleargă, se joacă în zăpadă și au fost destule accidente.” Aşa o fi fost, dar pentru copiii răniţi sunt răspunzători directorii de şcoli, care trebuiau să dispună personalului propriu să strângă zăpada, pentru siguranţa elevilor predispuşi la accidentări în timpul hârjoanei întreţinute de fenomenele meteo hibernale, pe placul celor mici.

Bogdan David n-are dreptate şi ştie şi el că n-are dreptate, căci doar era în Consiliul Local când s-au votat, în 2018, „Normele de îmbunătăţire a activităţilor edilitar-gospodăreşti, păstrarea liniştii, comerţ, transport, conservarea şi protecţia mediului, precum şi constatarea faptelor ce constituie contravenţii”.

Articolul 2, alineatul 1, al Capitolului I – Norme privind buna gospodărire, curăţenia stradală, a spaţiilor verzi şi depozitarea deşeurilor, prevede următoarele: „Persoanele fizice şi juridice, precum şi instituţiile publice sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea curăţeniei, întreţinerea şi repararea clădirilor, curţilor, împrejmuirilor, căilor de acces, a străzilor, drumurilor şi zonelor verzi înconjurătoare aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa acestora. În acest sens, le revin următoarele obligaţii: c) să întreţină spaţiile verzi din imediata apropiere, să degajeze zăpada şi gheaţa în perioada de iarnă, pe întreaga lungime a trotuarului aferent fiecărui proprietar şi/sau spaţiului comercial utilizat, pentru a permite o circulaţie normală a pietonilor.”

Încălcarea acestor dispoziţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, valabilă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice.

  • Unii directori de şcoli au apelat tot la un ADP copleşit de solicitări ca să le cureţe de zăpadă curţile şcolilor

Aceste dispoziţii, care sunt în vigoare la Câmpulung de opt ani, au justificat declaraţiile vehemente ale primăriţei Elena Lasconi, care au lezat sensibilitatea managerilor de instituţii, dojeniţi că nu le-a păsat de spaţiul exterior, de care sunt răspunzători. Unii dintre ei au apelat tot la directorul ADP ca să le deszăpezească curţile. A spus-o Bogdan Pătru cu gura lui, la dezbaterea din 29 ianuarie 2026: „Absolut la toate liceele şi şcolile care au solicitat le-am deszăpezit curtea cu utilajele. Trotuarele au fost curăţate de lucrătorii de la Salubritate.”

Deşi nu trebuia să intervină ADP în zonele respective, conform normelor locale. Până la urmă, nu doar personalul administrativ trebuia să pună osul la treabă – dacă nu este suficient -, ci toţi angajaţii, de la „vlădică la opincă”, căci mişcarea în aer liber n-a omorât pe nimeni.

Primăriţa Elena Lasconi a repetat la şedinţa din această săptămână obligaţia prevăzută în Normele de gospodărire locală, care include tot ce se cheamă instituţie publică. „Voi avea un contract de management cu fiecare director de şcoală şi cu directorii de la Spitalul Municipal şi Spitalul TBC. Dacă nu-şi fac trotuarele şi curţile, evaluarea va fi pe măsură. Nu este treaba ADP să facă trotuarele de lângă şcoli, accesele la şcoală, pentru că fiecare şcoală are femeie de serviciu, spitalul are muncitori la spital şi toată lumea aşteaptă să pice din cer. Conform legii, cetăţenii sunt obligaţi să îşi cureţe trotuarele, cei care sunt la şcoli să-şi cureţe trotuarele, pentru că există oameni plătiţi pentru asta. Dar nimeni nu a făcut nimic, pentru că toată lumea aşteaptă să vină Primăria. Cred că este momentul în care ar trebui să respectăm legea şi să conştientizăm faptul că trebuie să luăm lopata şi să dăm zăpada la o parte.”, a precizat şefa Executivului.

Aceeaşi obligaţie revine asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi juridice, proprietarilor şi chiriaşii de imobile sau apartamente, tuturor cetăţenilor municipiului Câmpulung. Potrivit articolului 14, punctul p), cei enumeraţi au obligaţia „să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele şi căile de acces aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea comercială/servicii, cât şi ţurţurii formaţi la streşinile imobilelor.” Amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei, pentru persoane fizice, şi 1.500 lei şi 2.500 lei, pentru persoane juridice.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!