02/07/2026

La Lereşti, taxa de gunoi se majorează cu 4 lei, de la 13 la 17 lei. Proprietarii caselor de vacanţă sunt taxaţi cu 204 lei pe an, faţă de 156 lei, tariful din 2025

Anul trecut, lereştenii au plătit pentru gunoiul predat operatorului Financiar Urban o taxă de 13 lei de persoană, pe lună. În 2026, suma datorată pentru serviciul de salubritate prestat de firma piteşteană creşte la 17 lei/persoană/lună, pe fondul scumpirilor care au afectat majoritatea obligaţiilor cetăţenilor la bugetul local. Sunt patru lei în plus resimţiţi de o familie cu mai mulţi membri, care trebuie să se conformeze cerinţei de plată la datele stabilite, altminteri riscă majorări aplicate tarifului deja crescut. Mai exact, pentru neplata în termen, în materia colectării individuale selective, se vor percepe penalităţi în valoare de 0,1% din suma restantă, pentru fiecare zi de întârziere.

Plata se face trimestrial, astfel, până la termenele fixate prin hotărâre a Consiliului Local: 30 martie, 30 iunie, 30 septembrie, 30 decembrie.

Pentru casele de vacanţă a fost stabilită o taxă de salubrizare de 204 lei/o persoană/an. În 2025, proprietarii acestui tip de imobil au achitat 156 lei pe an. Termenul maxim de plată, în acest caz, este 30 decembrie. Penalitatea aplicabilă în materia persoanelor fizice este valabilă şi în situaţia acestei categorii de construcţii şi contribuabili.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!