-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

Constantin Pașol: Preotul argeșean Bogdan Lupu merge la casele oamenilor cu tractorul

E vremea când preoții de pe la noi vestesc Botezul Domnului. Ei merg pe la casele credincioșilor cu busuioc și agheasmă, un ritual de binecuvântare care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și vestind totodată Arătarea Domnului.

  • Iarna-i grea, omătul mare

Preotul paroh Bogdan Lupu, tatăl cunoscutei naiste Mădălina Lupu, de fel din Tigveni dar slujitor la Parohia Urluiești din comuna vecină Cepari, încearcă și chiar reușește să ajungă la toate casele enoriașilor din această comunitate de pe Valea Topologului. Pentru că zăpadă a venit, deși în alți ani era mult mai mare, iar drumurile nu sunt accesibile pentru toate tipurile de vehicule, acesta folosește pentru deplasare, tractorul cu care se ajuta și la treburile din gospodărie.

Timp de 3 zile el încearcă să ajungă pe toate ulițele, la toate casele, pentru a da binecuvântare oamenilor acestor locuri. Până la marea sărbătoare, preotul trece pe la toate cele 70 de familii din Urluiești. Oamenii îl așteaptă cu drag și îl primesc în case cu mare bucurie. La sate oamenii nu prea au bani, dar deschid larg ușile.

„Cei mai mulți sunt în vârstă și nu se prea pot deplasa. Aici, e la familia Ion și Maria Pană de 87 si 74 de ani, părinții a 3 copii. Dintre care unul e preot în Crevedia Mare, Giurgiu”– ne spune slujitorul Domnului.

Preotul Bogdan Lupu, care face multe activități filantropice în decursul anului, manifestări artistice cu copiii satelor (fiind și profesor) dar și un apreciat concurs de toacă, înainte de intrarea în postul Crăciunului de „Lăsata Secului”, ne spune că e o mare bucurie să ajungă pe la casa fiecărui creștin. Îi dorim putere să reușească în toate, și aceeași dragoste pentru semeni!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!