În 2026, la Câmpulung a fost instituită taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului în cotă de 1% la tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turiștilor, valoare care nu include TVA. Pe 29 decembrie 2025, când a fost aprobată noua obligație la bugetul local, a fost adoptat un regulament în acest sens, totodată, fiind reglementat modul de instituire și de utilizare a ei. Și în acest caz, Primăria a apelat la procedura consultării publicului, pentru ca locuitorii municipiului să aibă posibilitatea să lanseze propuneri, eventual, obiecții față de noua măsură pe care autoritățile locale o vor aplica din acest an. Taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Câmpulung, instituită conform Codului Fiscal, din rațiuni de creștere a gradului de atractivitate a municipiului, fiind utilizată pentru finanțarea activităților de promovare și punere în valoare a patrimoniului turistic al municipiului.
- Cine plătește taxa și cum se încasează
Plătitorii taxei speciale pentru promovarea turistică sunt persoane care beneficiază de servicii de cazare în toate structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare de pe raza municipiului Câmpulung, hoteluri, hoteluri-apartament, hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice, bungalow-uri, sate de vacanță, campinguri, popasuri turistice, căsuțe de tip camping, apartamente și camere de închiriat în locuințe familiale, inclusiv pontoane plutitoare, pensiuni turistice și alte unități cu funcțiune de cazare turistică, clasificate, în curs de clasificare sau neclasificate de Ministerul Turismului.
Persoanele fizice și juridice – rezidente și nerezidente, inclusiv deținătorii platformelor online de intermediere a serviciilor de cazare, vor avea obligația ca în documentele pentru încasarea tarifelor de cazare să evidențieze distinct taxa specială pentru promovarea turistică.
Această nouă obligație se încasează de către structura de primire turistică cu funcțiune de cazare din Câmpulung, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate. Deținătorii platformelor online de intermediere, de tip Booking, Airbnb etc. (operator intermediar) sau agenții de turism, care vor încasa contravaloarea serviciilor de cazare, vor colecta și taxa de promovare turistică aferentă acestor servicii. În situația în care colectarea este realizată de operatorii intermediari sau agențiile de turism, unitatea de primire cu funcțiune de cazare nu va mai avea obligația de colectare și raportare a taxei de promovare turistică.
- Taxa se varsă la bugetul local lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost colectată de la persoanele care au plătit cazarea
Câteva prevederi din regulament. Taxa se încasează de către persoanele fizice sau juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, inclusiv deținătorii platformelor online de intermediere a serviciilor de cazare, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate. Sumele încasate cu titlu de taxă de promovare turistică în municipiul Câmpulung vor fi utilizate exclusiv pentru finanțarea activităților destinate promovării orașului.
Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului din taxa specială de promovare turistică, se vor reporta în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Unitatea de cazare are obligația de a vărsa taxa de promovare turistică colectată la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta.
Taxa de promovare turistică se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare și se datorează pentru întreaga perioadă de ședere.
Sumele încasate cu titlu de taxă de promovare turistică se varsă la bugetul local lunar, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat această taxă de la persoanele care au plătit cazarea. Unitatea de cazarea are obligația de a depune o declarație – decont, lunar, la Direcția Economică – Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice și Juridice din cadrul Primăriei Câmpulung. Declarația decont va fi semnată și ștampilată de reprezentanții legali ai structurii de cazare turistică sau de reprezentanții legali ai operatorului intermediar. Declarația decont se poate depune în format letric, personal, prin poștă sau curier, la Serviciul Venituri Persoane Fizice și Juridice al Primăriei sau se poate transmite la adresa de e-mail primarie@primariacampulung.ro, cu semnătură electronică calificată, până la data stabilită pentru plata taxei de promovare turistică inclusiv.
Pentru neachitarea la termenul de scadență a taxei de promovare turistică de către unitatea de cazare, se datorează majorări de întârziere de 1% / lună, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
- Cine beneficiază de scutire de la plata taxei
Taxa de promovare turistică nu se aplică pentru:
a)veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b)persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, și persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
c)persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate.
Pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei de promovare turistică, persoanele interesate trebuie să facă dovada cu: certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, cuponul de pensie, sau orice alt document similar, însoțit de actul de identitate.
- Amenzile pentru depunerea cu întârziere și nedepunerea declarației-decont
Constituie contravenții: depunerea peste termen a declarației-decont prevăzută în hotărâre, caz în care sancțiunea este amenda de la 500 lei la 1.000 lei; nedepunerea declarațiilor-decont, situație în care amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei. Sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata taxei datorate de către persoanele fizice/juridice se sancționează conform legislației în vigoare privind combaterea evaziunii fiscale.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către inspectorii fiscali din cadrul Serviciului Administrare Venituri Persoane Fizice și Juridice împuterniciți de primarul municipiului Câmpulung, cu sprijinul agenților de poliție din cadrul Direcției Poliția Locală.