Primăria Lereşti este una dintre administraţiile locale muscelene prevăzătoare în caz că vom avea şi perioade de iarnă autentică, drept pentru care a întocmit o strategie de intervenţie, care stabileşte cine intervine, când intervine şi pe ce drumuri intervine. Autorităţile de la Lereşti au pregătit din luna noiembrie acţiunea de deszăpezire, ca să nu „orbecăiască” în momentul în care va ninge, iar domeniul public va impune măsuri de degajare a zăpezii, pentru a se circula auto şi pietonal mulţumitor. Planul recent adoptat de Consiliul Local Lereşti precizează cine sunt persoanele responsabile – viceprimăriţa Adriana Cicu şi colegul său Cătălin Cornăţeanu, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă -, şi cine îi ajută. Vor fi implicaţi şi consilierii locali, al căror rol, pentru indemnizaţia încasată, este să pună osul la treabă, nu doar să facă gălăgie – cazul Câmpulungului – pe la şedinţe, în loc să se facă utili comunităţii. Primăria Lereşti nu va cheltui resursele publice pentru a angaja o firmă de deszăpezire, întrucât are Serviciu de Gospodărire Comunală, cu utilaje şi personal. Iar artera principală care străbate Lereşti, până la Voina, este în responsabilitatea Consiliului Judeţean Argeş.
- La Lereşti, deszăpezirea va fi efectuată de Serviciul de Gospodărire Comunală al Primăriei
Eventuala intervenţie a autorităţilor locale are la bază un „Plan operativ de acţiune pe timpul iernii 2025-2026, pe drumurile publice aflate în administrarea Consiliului Local Lereşti”, aprobat la sfârşitul lunii noiembrie. Iată ce prevede acest document.
„Reţeaua de drumuri comunale utile şi căi de acces la locuinţele şi gospodăriile locuitorilor comunei Lereşti se întinde pe o lungime de circa 38,5 km. Importanţa economico-socială a menţinerii drumurilor în stare bună de circulaţie pe timpul iernii impune stabilirea unui program cu măsuri precise de acţiune a echipamentelor şi resursei umane, pentru prevenirea şi combaterea înzăpezirii, pe drumurile şi căile de acces din Lereşti.
Acţiunea de prevenire şi combatere a înzăpezirii şi poleiului pe drumurile comunale va fi executată cu tractorul şi buldoexcavatorul Primăriei, care este dotat cu plug de deszăpezire şi remorcă, cu sărăriţă, de către personalul angajat al Primăriei (Serviciul de gospodărire comunala), cât şi de beneficiarii Legii 416/2001.
Acţiunile se vor desfăşura astfel: pe drumurile comunale se va executa deszăpezirea de către tractorul Primăriei, cu plugul/lama din dotare şi buldoexcavatorul dotat cu lamă de deszăpezire; materialul antiderapant se va împrăştia din remorca tractorului/ sărăriţă; în zonele cu pantă s-au stabilit puncte, unde va fi depozitat materialul antiderapant – în satul Voineşti, în punctele Malul lui Cocoş, Malul Bisericii Valea Foii, malul Bisericii din Răceni, magazin Răceni, malul Ţarinei, strada Marineşti, strada Valea lui Pătru, strada Roman, strada Frăsineata. La aceste puncte vor fi stabiliţi responsabili cu împrăştierea materialului antiderapant, din rândul persoanelor beneficiare ale Legii 416/2001.
Pentru contracararea efectelor ninsorii şi ale poleiului a fost estimată o cantitate de 100 tone de material antiderapant, pentru drumurile comunale şi căile de acces. Această cantitate va fi suplimentată în funcţie de condiţiile meteo nefavorabile.
Activitatea de deszăpezire în localitatea Lereşti va fi coordonată de comandamentul comunal de iarnă, care va desfăşura două tipuri de activităţi: cu caracter permanent, la instituirea codurilor (galben, portocaliu sau roşu) – conduce acţiunea utilajelor de deszăpezire şi a beneficiarilor Legii 416/2001, asigurând intervenţia pentru înlăturarea efectelor înzăpezirii şi deblocarea căilor de circulaţie locale şi colaborând în permanenţă şi cu firma care execută deszăpezirea pe DJ 734; cu caracter normal, cu program de la ora 8.00 la 16.00 – îşi desfăşoară activitatea pe baza datelor privind fenomenele meteo ce vor urma; suplimentar, în funcţie de precipitaţiile căzute în timpul serii şi al nopţii.
Comandamentul de intervenţie este organizat la sediul Primăriei Lereşti şi va acţiona în funcţie de condiţiile meteo pe toată durata iernii. Lucrările de deszăpezire pe raza comunei vor fi coordonate de viceprimar şi supravegheate de şeful serviciu SVSU, sprijiniţi de consilierii comunei, în zonele de responsabilitate ale fiecăruia.
Deszăpezirea va fi efectuată cu tractorul Primăriei dotat cu plug/lamă, remorca şi sărăriţă, pentru împrăştierea materialului antiderapant şi transportul zăpezii, şi buldoexcavator dotat cu lamă. La acţiunile de deszăpezire vor participa şi beneficiarii Legii 416/2001, cât şi locuitorii comunei şi agenţii economici (pe trotuare, în faţa magazinelor şi a sediilor).
Pe DJ 734 Lereşti – Cabana Voina, deszăpezirea şi combaterea poleiului vor fi efectuate de firma desemnată câştigătoare de către administratorul drumului, respectiv de către Consiliul Judeţean Argeş, prin R.A.D.J. Argeş, cu informarea acestora de şeful S.V.S.U.
Pe timpul efectuării lucrărilor de deszăpezire pe drumurile comunale, Primăria Lereşti şi firma care va executa deszăpezirea pe DJ 734 vor colabora în permanenţă cu Poliţia de pe raza localităţii Lereşti, în vederea respectării regulilor de circulaţie pe aceste drumuri.”
Planul enumeră căile de acces de pe cuprinsul Lereştiului, a căror curăţare de zăpadă şi polei intră în responsabilitatea viceprimăriţei Adriana Cicu şi a şefului SVSU Lereşti, Cătălin Cornăţeanu, cu participarea personalului angajat în cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală şi beneficiarii de ajutor social: strada Valea Foii, strada Muşetoiu, uliţa Bisericii, strada Roman, uliţa Simăn, strada Herişanu, strada Răceni, uliţa Craioveanu, strada Valea lui Pătru, Valea lui Trandafir, uliţa Vălimăreanu, strada Marineşti, uliţa Cojocaru, strada Ţarina, strada Valea Mărului, strada Valea Mărului Mică, strada Valea Mărului Mare, strada Erou Lt. Dumitru Lazea uliţa Pătraşcoiu, uliţa Moraru, uliţa Caplan, uliţa Bădicu, uliţa Marişcu, strada Frasineata, uliţa Axintescu, uliţa Firică, uliţa Şerb, strada Şotcan, uliţa Scoruş, strada Bughiţa, drum contur Baraj Portăreasa.
Firma desemnată câştigătoare de către administratorul Drumurilor Judeţene se va ocupa de DJ 734 – strada General Vasile Milea.
Personalul muncitor necesar pentru însoţirea autovehiculelor angrenate în activitatea de deszăpezire şi în alte activităţi specifice sezonului de iarnă, pe baze şi puncte de sprijin, îi include pe: Cătălin Cornăţeanu, Aurelian Văcăruşi, George Pascu, Petre Văcăruşi şi beneficiarii de venit minim de incluziune George Dorin Marin, Lucian Negru şi Tiberiu Zamfir.