Participarea înregistrată la prima ediţie a evenimentului de celebrare a atestării documentare a Rucărului la 19 noiembrie 1377 justifică desfăşurarea lui într-o sală pe măsură. Acţiunea de debut s-a consumat în amfiteatrul „Victor Slăvescu” al liceului cu acelaşi nume din localitate, unde locurile pe scaun n-au fost de ajuns pentru un public consistent, cum nu întâlneşti nici la Câmpulung, la manifestările cu specific cultural. Este de dorit ca, măcar peste doi ani, când vor fi aniversaţi 350 de ani de la „actul de naştere” al Rucărului, a cărui existenţă reală se măsoară în milenii, să fie finalizat noul Cămin Cultural, a cărui sală principală este proiectată pentru aproximativ 350 de spectatori. În afară de acest obiectiv la care se lucrează, profesoara Ana Vorovenci i-a trasat, cu eleganţă, primarului Ion Pîrnuţă o sarcină, care revine în responsabilitatea sa: iniţierea procedurii prin care Rucăr să dobândească statutul de „staţiune turistică de interes naţional”, la fel ca Dâmbovicioara. Mai punctăm în deschiderea articolului faptul că acţiunea reuşită a rucărenilor a constituit rezultatul strădaniilor a două unităţi de învăţământ, Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” şi Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu”, fără nicio contribuţie financiară din partea bugetului local.
- Corul Rucărului, premiul întâi şi premiul special al juriului, la Festivalul Internaţional al Tineretului din 1952
Dintre alocuţiunile invitaţilor organizatorilor ne vom apleca, datorită consistenţei şi amănuntelor interesante furnizate, asupra intervenţiei profesoarei Ana Vorovenci. Venită din alte locuri, profesoara Ana Vorovenci şi-a legat „istoria personală”, după cum spunea moderatorul acţiunii, „în modul cel mai frumos, mai nobil şi mai profesionist”, de Rucăr, de Liceul „Victor Slăvescu” şi de o serie de manifestări culturale şi educaţionale deosebite. Unele dintre ele au constituit premiere.
„Am pretenţia că sunt un om echilibrat, care nu-şi pierde uşor cumpătul, dar astăzi chiar sunt emoţionată, pentru că este un moment care marchează încă un început pozitiv, care va avea, în mod sigur, consecinţe benefice asupra evoluţiei comunităţii rucărene. Când am venit la Rucăr – se face o jumătate de secol mâine-poimâine -, am fost impresionată de ţinuta rucărenilor, de mândria lor, şi fizică, dar şi spirituală, tocmai pentru că ştiau cine sunt. De aceea am considerat că trebuie să fac o parafrazare: cine îşi cunoaşte istoria îşi asigură viitorul. Viitorul, care începe astăzi, sunt convinsă că va fi unul pe măsura aşteptărilor celor prezenţi şi, mai ales, ale iniţiatorilor.”, afirma Ana Vorovenci.
Aceasta mărturisea că a descoperit la Rucăr o societate de oameni destoinici, care ştiu ce vor şi care nu ezită să spună ce gândesc. „Acum 50 de ani, când am venit la Rucăr, într-o toamnă cu o vreme mai frumoasă ca acum, am început să bat împrejurimile. Mă consider un om foarte norocos, pentru că am călcat pe dalele drumului roman „Transalutanus”, în Vârful Posăzii. Nu pot să uit, am în memorie şi acum imaginea dalelor de piatră. Existenţa castrului roman şi drumul „Transalutanus” spun mult pentru cei care ştiu să citească printre rânduri. N-ar fi făcut romanii aici o aşezare, n-ar fi construit drumul, dacă n-ar fi avut interes pentru această zonă strategică, dar şi de dezvoltare economică.”, sunt amănunte pe care Ana Vorovenci le-a aşezat la începutul mesajului său, întrucât tinerii din sală, poate, nici nu ştiau ce sunt dalele romane.
În urmă cu o jumătate de secol, nu exista asfalt în comună. Abia în acele timpuri începea asfaltarea drumului de la Câmpulung la Rucăr. „Drumul roman traversa actuala şosea şi urca de la Vorovenci până în Posadă. În dreptul ulicioarei, care merge către cele câteva pensiuni, spre stânga, drumul roman nu făcea curbă spre stânga, aşa cum este şoseaua astăzi, ci, pur şi simplu, tăia grădinile şi începea să coboare spre Podu Dâmboviţei. M-a impresionat foarte mult şi m-am considerat norocoasă că pot să merg pe acel drum.”, a continuat aceasta.
Cuvântarea sa a abordat apoi evenimentele esenţiale din viaţa comunităţii. „Sunt multe lucruri pe care tineretul şi o parte dintre cei maturi nu le cunosc. Lucruri făcute pentru prima dată sau lucruri nemaiîntâlnite, în sensul modest al cuvântului. Unul dintre acestea a fost în 1952, când România a găzduit al doilea sau al treilea Festival Internaţional al Tineretului, cu participarea a 18 ţări. La acel festival desfăşurat la Bucureşti – pe atunci, Gheorghe Gheorghiu Dej conducea totul -, corul Rucărului a fost excepţia care a întărit regula. Nu a luat doar premiul întâi, ci şi premiul special al juriului, prin calitatea prestaţiei, dar şi a costumelor şi tradiţiilor prezentate atunci. În mod sigur, în arhiva Căminului Cultural se poate găsi această informaţie. Eu sunt mândră să spun că o am din familia soţului meu, pentru că tata socru, învăţătorul Ion „Ţică” Vorovenci, pe vremea aceea, era director de Cămin Cultural şi a coordonat activitatea desfăşurată în cadrul festivalului.”, a amintit Ana Vorovenci unul dintre numeroasele succese ale corului rucărean.
- „Două luni, octombrie şi noiembrie, elevii de la clasele de Electrotehnică au lucrat la Canalul Dunăre – Marea Neagră”
Este de remarcat, în anii ’70, tot cu titlu de noutate: primul festival de muzică uşoară şi populară al elevilor din licee şi şcoli profesionale intitulat „Floarea de Stâncă”, organizat şi desfăşurat, ani de-a rândul, la Rucăr. „Cei care mi-au fost elevi poate îşi aduc aminte de Ducu Bertzi, care aici s-a lansat. Şi au mai fost câţiva artişti (n.r. Tudor Gheorghe, Ileana Şipoteanu, Nicu Alifantis). În vâltoarea evenimentelor, totdeauna, Rucărul şi-a găsit rostul. În anii ’80 – foştii elevi ai liceului nostru îşi aduc aminte – au contribuit şi ei la realizarea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Două luni, octombrie şi noiembrie, elevii de la clasele de Electrotehnică au lucrat la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Când avem ocazia să ne întâlnim, privesc acest lucru şi cu nostalgie, dar şi cu mândrie că Rucărul a contribuit cu ceva la o realizare extrem de importantă pentru România. Începând cu anii ’90, România a descoperit Europa. Şi iarăşi avem de menţionat un lucru de pionierat. Rucărul, prin liceul nostru, a fost prima aşezare din mediul rural românesc în care s-a implementat un proiect european Comenius, astăzi Erasmus. A fost un început, care are continuitate şi astăzi. Două lucruri vreau să subliniez. Faptul că, prin aceste proiecte, Rucărul a fost pus, ca localitate, pe harta Europei, de la Marea Neagră la Atlantic, din Suedia până în Sicilia, pe oriunde au fost rucărenii, fie ei elevi, cadre didactice, antreprenori sau membri ai Consiliului Local, au lăsat impresii şi amprente extraordinar de bune.”, a enumerat prof. Ana Vorovenci câteva momente notabile din istoria recentă a comunei.
- „Nu considerăm Rucărul un sat uitat de lume, ci un loc în care lumea se învârte în jurul nostru”
„Rucărenii sunt înzestraţi de Dumnezeu cu multe calităţi: isteţi, destoinici, perseverenţi în a-şi atinge scopurile. Şi-atunci este păcat să nu le valorificăm. Vă mai dau un motiv pentru care ar trebui să faceţi acest lucru. Ştiţi că cel puţin 14 rucăreni – 70% elevi ai acestui liceu – sunt astăzi doctori în Ştiinţe, recunoscuţi, ca valoare, nu numai la nivel naţional, ci şi internaţional? Nu-i puţin lucru. Ce altă comună se poate mândri cu aşa ceva?! Dacă există, eu m-aş bucura să aflu. Nu numai că sunt oameni de ştiinţă foarte capabili, dar sunt foarte legaţi de Rucăr şi sunt foarte modeşti. Ştiţi că avem în conducerea de top a Comisiei Europene o rucăreancă, absolventă a liceului nostru, doctor în Fizică Atomică? Şi ca ea sunt mulţi alţii. Spun toate acestea pentru generaţia tânără. Nu considerăm Rucărul un sat uitat de lume, ci un loc în care lumea se învârte în jurul nostru. Şi acest lucru trebuie dus mai departe.”, sens în care prof. Ana Vorovenci a lansat o propunere vizând domeniul în care a activat. În cadrul opţionalelor n-ar strica, pentru generaţia tânără, să fie introdusă încă o materie: Rucăr, istorie şi dezvoltare.
- Rucăreanul Lucian David, vicepreşedintele Comisiei Naţionale care, în decembrie 2023, a introdus “Transhumanţa” în patrimoniul cultural UNESCO
Profesorul Tudor Vlad spunea că şi mama sa a fost profesoară la Rucăr, timp de 35 de ani, unde a predat în special Istorie şi Franceză, realizând împreună cu Ana Vorovenci multe acţiuni frumoase pentru localitate, printre care şi „Floarea de Stâncă”. Iar bunica lui a fost membră a corului de la Rucăr. „A fost o voce deosebită, dar greutăţile vieţii au făcut-o să se retragă. Pe baza rezultatului corului de la Rucăr, autorităţile vremii au dat fondurile necesare şi s-a construit pentru prima dată un Cămin Cultural. În anii ’30, Nicolae Iorga venea des la Rucăr, i-a plăcut foarte mult zona, a lansat ipoteza, deocamdată, nedemonstrată, că bătălia de la Posada a fost la Rucăr. Prin eforturile sale, era şi foarte influent la nivel politic, s-a creat la Rucăr un nucleu de cultură, un fel de Ateneu popular, care va fi dezvoltat mai târziu, în anii comunismului, drept Cămin Cultural. Legat de personalităţi rucărene de talie naţională, chiar internaţională, îl amintesc pe Lucian David (n.r. cercetător principal grad II la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române din Bucureşti), care, o perioadă, a fost vicepreşedintele Comisiei Naţionale care, în decembrie 2023, a introdus transhumanţa în patrimoniul cultural UNESCO, după un efort de aproape zece ani şi o muncă de teren în Bărăgan şi Dobrogea istovitoare şi eforturi diplomatice şi birocratice. A reuşit, avem un rucărean cu care ne mândrim. Şi el, la fel ca mine, a fost elevul maestrului Ion Ghinoiu, care a trezit în sufletele noastre pasiunea pentru folclor.”, spunea acesta.
Între luările de cuvânt ale oaspeţilor, organizatorii au strecurat câteva secvenţe muzicale susţinute de două formaţii corale ale Şcolii „Nae A. Ghica”, coordonate de Izabel Cristescu şi Mihaela Piţigoi.
Izabel Emilia Cristescu, deţinătoarea unei activităţi solistice apreciabile, deşi nu este din zonă, s-a îndrăgostit de Rucăr şi, în prezent, conduce şi promovează corul de copii al comunei. „Îmi face plăcere să mă aflu lângă oameni dragi, colegi minunaţi, copiii rucăreni sunt deosebiţi din toate punctele de vedere şi păstrează tradiţia dumneavoastră, care nu trebuie să piară. Sunt binecuvântată să fiu lângă dumneavoastră.”, spunea Izabel Cristescu, a cărei misiune, de câţiva ani, este să-i instruiască pe copiii aplecaţi către studiul muzicii. Una dintre piele interpretate în cadrul simpozionului – „Suntem corul de la Rucăr” – a fost compusă de profesoară şi elevii săi într-o pauză.
S-au mai adresat publicului primarului Ion Pîrnuţă, profesorul Adrian Săvoiu, inginerul silvic Bogdan Gherman, fondatorul Tarafului social „Muntenia”, o temă de pionierat naţional, Laura Ştefănescu, din partea Asociaţiei „Reviving Rucăr”, şi preoţii Sebastian Ion Arsulescu, de la Parohia Rucăr de Jos, şi Liviu Petre Andrei, de la Parohia Rucăr de Sus. O surpriză a fost prezenţa Anei Maria Cîrstina, o doamnă a cântecului popular, cu un salut adresat rucărenilor la aniversare.
- Comunicările susţinute în cadrul simpozionului
Partea a doua a acţiunii au reprezentat-o comunicările elevilor şi profesorilor pe teme de interes din trecutul şi prezentul localităţii. Au susţinut prezentări la simpozionul „Rucăr – Ruffa Arbor prin istorie”: Alesia Idor, Alesia Petre, Tania Sumedrea (clasa a VIII-a), coordonator prof. Tudor Vlad: „Victor Slăvescu – aspecte de istoriografie”; Teodora Secăreanu, Lucian Pîrnuţă, Ilinka Oancea, Teodor Răuţă (clasa a VI-a), coordonatori prof. Ioana Pîrnuţă, Mădălina Bălan: „Vâltoarea din Rucăr – Tradiţie, Meşteşug şi Istorie Vie”; Dragoş Achim, Ioana Achim, Andrei Oancea, Raul Luţea (clasa a VI-a), coordonatori prof. Ramona Bălănică, Mădălina Bălan: „Sărbătorile de Iarnă în Rucăr – Ritualuri şi tradiţii păstrate în timp”; Alexandru Idoraş, David Pîrnuţă, Dennis Duruian şi Ioana Pestriţu (clasa a VII-a), coordonatori prof. Mirela Staicovici, Cristina Vlădescu: „Răvăşitul Oilor la Rucăr – Tradiţie şi comunitate”; Rebeca Idor, Natalia Conea (clasa a VIII-a), coordonatori prof. Cristina Vlădescu, Gabriel Idor: „Casa Ţuluca Năstase – Martoră a trecutului şi lecţie pentru viitor”; Asociaţia „Tineri Rucăreni”, Alina Mitiriţă: „De la vatră la masă: rolul femeii rucărene în identitatea gastronomică a zonei Rucăr”; Vanesa Nonoşel (clasa a X-a), coordonator prof. Dana Nicolescu: „Rucăr – între tradiţie, demnitate şi viitor”; Bianca Ţîru (clasa a XI-a), coordonator prof. Dana Nicolescu: „Trecut – prezent”; Alessia Toroabă, Vicuţa Achim, Răzvan Măluşanu, Robert Busioc (clasa a XI-a), coordonator prof. Dana Nicolescu: „Rucăr – 648 de ani de istorie, tradiţie şi suflet românesc”; Manuela Idoraşi: „Rucăr – aşezarea umană în inima Carpaţilor”; Tudor Vlad: „Comerţ şi transhumanţă în culoarul Rucăr-Bran, sec. XIV-XIX”.
Magda BĂNCESCU