Foto: Galeria preşedinţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, între anii 1868 – 1896 (extras de pe site-ul ww.ccib.ro – 150 ani de CCIB – 1868-2018 – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti)
140 de ani de la iniţierea primului proiect industrial de pe platforma ARO: Fabrica de Hârtie de la Câmpulung Muşcel (1885 – 1932)
autor ing. Sergiu Marcu
- -Asociat al comanditei înfiinţate în anul 1885;
- -Unicul proprietar al fabricii de hârtie, între anii 1890-1902;
- -Acţionar important al societăţii anonime înfiinţate la începutul anului 1902; membru în Consiliile de Administraţie ale societăţii / întreprinderii între 1902-1908, desemnat în toţi aceşti ani administrator-delegat al Consiliului.
Cunoscut în epocă sub titulatura de “bancher”, apelativ care i-a fost atribuit încă din deceniul anilor 1870, poate şi mai devreme, Ştefan Ioanid a fost unul dintre cei trei investitori asociaţi în comandita înfiinţată în anul 1885, întreprindere industrială al cărei obiectiv avea drept ţintă dezvoltarea unui proiect de fabricaţie mecanizată a hârtiei la Câmpulung Muscel.
Dintre cei trei asociaţi ai comanditei, numele care rezona cel mai puternic în societatea românească a vremurilor era, fără doar şi poate, cel al lui Ioan V. Socec. Drept urmare, relatările din presă despre proiectul de la Câmpulung, în acea perioadă de autentic pionerat industrial în România, se refereau în primul rând la acest nume, întrucât reprezenta un exemplu sigur de viziune şi reuşită pe noile direcţii de dezvoltare social-economică pe care ţara se înscrisese. Mai mult decât atât, dintre ziarele care-au publicat în acea perioadă ştiri despre proiectul fabricaţiei de hârtie de la Câmpulung, mai toate se refereau laudativ şi la fiul lui Ioan V. Socec, tânărul Victor Socec, “politechnist”. Acesta fusese trimis în străinătate de către tatăl său la studii de inginerie, tocmai în vederea specializării pe domeniul fabricaţiilor moderne, mecanizate, de hârtie. Iar Victor Socec, aşa cum rezultă din ştirile publicate de mai multe organe de presă ale vremii, a organizat, coordonat şi dirijat cu multă pricepere lucrările şantierului de construcţie a fabricii. De asemenea, a administrat şi activitatea unităţii de producţie în primele luni de la intrarea în funcţiune a acesteia.
Brusc însă, chiar în cursul primului an complet de producţie, 1889, asocierea patronală s-a destrămat, întrucât grupul familial, format din Ioan V. Socec, Petre Ioanid şi Victor Socec, se retrăgea complet din proiect. În pofida acestei situaţii destul de delicate şi probabil chiar intempestive, foarte tânăra unitate de producţie nu-şi închidea porţile, ba, dimpotrivă, Ştefan Ioanid decide să devină unicul ei proprietar, iar din această nouă postură, riscant asumată, reuşeşte admirabil, vreme de aproape două decenii, nu numai s-o menţină pe “linia de plutire”, dar chiar şi să-i asigure un trend de dezvoltare veritabil.
Faptul că schimbarea majoră de la nivelul patronatului, petrecută la puţină vreme de la intrarea în circuitul economic naţional a întreprinderii, nu a impactat negativ în niciun fel activităţile fabricii, conduce la concluzia că bancherul era deja bine ancorat în fabrică, nu numai prin calitatea de membru al comanditei, ci şi prin participarea adâncă la administrarea / conducerea executivă a unităţii de producţie. O confirmare a acestui fapt o putem deduce şi din cantitatea de hârtie pe care fabrica a produs-o în chiar primul an întreg, 1890, după redefinirea proprietarului: 612 tone, ceea ce este chiar impresionant.
* * *
Din postura de unic proprietar al fabricii, Ștefan Ioanid s-a angajat temerar, vreme de treisprezece ani, în susţinerea şi dezvoltarea fabricii muşcelene producătoare de hârtie, respectiv din cuprinsul anului 1889 şi până la începutul anului 1902, perioada fiind una destul de dificilă, de veritabil pionerat industrial: în România acelor vremuri, implicit în judeţul Muşcel, nu existau niciun fel de tradiţie şi nicio experienţă în fabricaţia mecanizată; aceeaşi situaţie se regăsea şi în ceea ce priveşte fabricaţia manufacturieră; mai mult decât atât, concurenţa pe piaţa internă a hârtiilor din afara ţării era una extrem de puternică şi deosebit de agresivă, iar tinerele fabrici autohtone, înfiinţate în deceniul anilor 1880 – de la Letea-Bacău, Buşteni, Câmpulung şi Scăeni -, se concurau adesea foarte puternic chiar şi între ele.
De numele lui Ştefan Ioanid se leagă practic continuarea, consolidarea şi maturizarea fabricaţiei de hârtie de la Câmpulung, începând de la câteva luni după intrarea unităţii în circuitul economic naţional şi până în anul 1902, cu prelungire chiar, după cum o să constatăm, până în 1908.
În continuare vor fi prezentate succint principalele activităţi şi proiecte de interes naţional la care Ştefan Ioanid a participat, iar aceste exemple ne vor ajuta în mod cert să creionăm astăzi o cât mai reală dimensiune a personalităţii sale. Nu a fost un teoretician al politicilor liberale ale timpului său; a fost însă un participant activ şi dedicat, inclusiv prin propriul exemplu, strategiilor liberale de modernizare a României prin dezvoltare economică şi industrializare, cu participarea şi sprijinul capitalului autohton.
Pentru deceniul anilor 1870, informaţiile ce urmează a fi prezentate au fost selectate şi preluate din remarcabila lucrare memorialistică a lui Constantin Bacalbaşa (1856 – 1935), “Bucureştii de Altădată”, editată în mai multe volume, care vedeau lumina tiparului începând din anul 1927:
“În luna ianuarie (anul 1873 – subl. şi n.a.) se constituie un comitet care să strângă fondurile şi să lucreze pentru ridicarea unui monument marelui literat Ion Heliade Rădulescu (decedat în aprilie 1872 – n.a.). Acest comitet e compus din: Dimitrie Ghica, preşedinte, Mihail Kogălniceanu, Theodor Aman, Al. Odobescu, B. P. Haşdeu, V.A. Urechia, P. S. Aurelian, Şt. Ioanide (subl. aut.), C. Boerescu, G. Gr. Cantacuzino.”
Prezenţa lui Ştefan Ioanid în compania atât de selectă a unor asemenea elite ale politicii sau culturii româneşti de la acea vreme este o certificare a faptului că acesta nu era nicidecum un anonim al timpului în societatea românească. Desigur, nu s-a ridicat la nivelul şi dimensiunea marilor noastre personalităţi politice şi intelectuale ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, dar, de-a lungul vremii, a orbitat în imediata lor apropiere.
Anul 1880: În Monitorul Oficial din data de 17 aprilie se publica Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României, organizată sub formă de societate anonimă. Capitalul social se ridica la suma de 30 000 000 lei, statul deţinând o treime din acţiuni, iar particularii două treimi.
În cadrul primei Adunări Generale a Acţionarilor B.N.R., care avea loc la 15 – 17 iulie a.c., se alegea şi prima comisie de cenzori a instituţiei. Între membrii acesteia se vor afla: Menelas Ghermani, Hillel Mannoah, Ştefan Ioanid, C. Angelescu.
Îl vom regăsi membru al comisiilor de cenzori ale B.N.R. până în cursul anului 1887, inclusiv. Având în vedere personalităţile “sonore” în compania cărora a fost ales în componenţa acestor comisii ale B.N.R., putem concluziona că Ştefan Ioanid era unul dintre profesioniştii finanţişti de excepţie ai perioadei, cu o foarte bună reputaţie în domeniile în care era implicat şi în care activa.
Perioada 1881 – 1888/1889: Am identificat de-a lungul acestor ani o activitate foarte febrilă şi o implicare destul de largă ale lui Ştefan Ioanid pe domeniile economice deja precizate: financiar – bancar, comerţ, industrie. Se confirmă astfel atât ataşamentul său, cât şi participarea activă, la implementarea strategiilor liberale de dezvoltare şi modernizare ale ţării prin participarea capitalului autohton, angajate ferm în epocă de către guvernele conduse de Ioan C. Brătianu.
Exemplele următoare privind poziţiile ocupate de către Ştefan Ioanid în cadrul unor instituţii de stat sau în conducerea unor întreprinderi industriale sau societăţi comerciale din sectorul privat, sunt elocvente pentru certificarea afirmaţiilor anterioare:
-La 18 martie 1881, Consiliul de Administraţie al B.N.R. aproba “fără nicio discuţiune”, cererea lui Ştefan Ioanide (“banchier”), cenzor al B.N.R., pentru deschiderea unui cont curent cu facultate de scont. Asemenea solicitări aparţineau în general persoanelor fizice sau juridice care aveau intenția să investească în economia României.
-Preşedinte al “Camerei de Comerciu” Bucureşti, între anii 1881 (28 nov.) – 1887 (20 iunie), cel de-al treilea în ordine cronologică, pornind de la debutul activităţii instituţiei, în 1868 (fusese ales membru în conducerea Camerei începând din 1872):
“Acum, când se prăznueşte şaptezeci de ani de muncă şi de înfăptuiri, trebue să evoc numele acelor conducători cari au pus în serviciul intereselor obşteşti tot sufletul şi toată priceperea, reuşind să ducă instituţia noastră până la înălţimea la care se află astăzi. Tot ce s’a făcut, tot ce s’a năzuit, se datoreşte înaintaşilor vrednici, cari au ştiut să privegheze la apărarea marilor interese economice ale ţării. Miron Vlasto, C. D. Atanasiu, Ştefan Ioanid (subl. aut.), I. V. Socec, Ion Marghiloman, I. P. Balanolu, Gr. Capşa, D. M. Bragadiru, G. G. Assan, D. Hagi-Teodoraky, N. Zane, Dr. Ştefan Cerkez, Th. V. Orghidan şi Christache Staicovici sunt nume cari merită a fi înscrise, cu elogii, în istoria comerţului românesc.” (“Camera de Comerţ şi de Industrie din Bucureşti, 70 de Ani de Activitate, 1868 – 1938”, Bucureşti, 1938, Editura Atelierele “Luceafărul” S.A., pag. 9).
În perioada celor şase ani de preşedenţie a lui Ştefan Ioanid, Camera de Comerţ din Bucureşti a contribuit substanţial la declanşarea reformării cadrului legislativ naţional necesar modernizării climatului economic autohton. Cele mai importante proiecte legislative, elaborate şi susţinute de instituţie în aceşti ani, care au devenit în scurt timp acte normative extrem de importante, au fost: Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de marfă (în 1881); Legea firmelor şi legea comerţului ambulant (1884); modificarea Legii de funcţionare din 1864 a Camerelor de Comerţ (în1886); Legea pentru încurajarea industriei naţionale (1887).
-Membru al Consiliilor de Administraţie ale următoarelor întreprinderi autohtone, industriale sau comerciale, proaspăt înfiinţate: fabrica de hârtie Letea-Bacău (între anii 1881 – 1887); “Societatea de Basalt Artificial şi de Ceramică” de la Cotroceni, Bucureşti (1883 – 1893); Societatea Generală de Asigurare “Dacia–România”, Bucureşti (1883 – 1891); “Prima Societate Românească de Reasigurare”, Bucureşti (1886 – 1891).
-Către sfârşitul perioadei, cel mai probabil începând cu anii 1887/1888, evantaiul preocupărilor antreprenoriale ale lui Ştefan Ioanid se va restrânge, iar activitatea sa se va concentra, aproape exclusiv, pe susţinerea fabricii de hârtie de la Câmpulung-Muscel, al cărui unic proprietar devenea începând cu anul 1890. Din această poziţie va asigura funcţionarea continuă şi dezvoltarea întreprinderii până la transformarea societăţii patronale în societate anonimă pe acţiuni, la începutul anului 1902.
-Participarea lui Ştefan Ioanid la consolidarea proiectului fabricii de hârtie de la Câmpulung a continuat şi ulterior transformării întreprinderii în societate anonimă pe acţiuni. Astfel, fostul proprietar unic din perioada 1890-1902 va fi unul dintre principalii deţinători de acţiuni ai noii societăţi, fiind ales succesiv membru al Consiliilor de Administraţie ale acesteia până prin anul 1908. Mai mult decât atât, va îndeplini în acest interval de timp (1902 – 1908) şi înalta funcţie de administrator-delegat, ceea ce presupunea pentru titular responsabilităţi executive majore de administrare a fabricii şi întreprinderii.
(continuarea în ediţia viitoare)