În data de 18 octombrie 2025, o femeie în vârstă de 29 de ani şi-a pierdut viaţa în masivul Piatra Craiului, într-o zonă extrem de dificilă, au anunţat surse ale echipelor de salvare montană. Victima a fost găsită fără viaţă în zona La Grote, pe traseul cunoscut sub denumirea „La Lanţuri”, de către echipa de intervenţie a Serviciului Public Local Salvamont din Zărneşti.
Tânăra a căzut de la circa 250 de metri înălțime, în timp ce se afla într-o excursie în grup pe versantul vestic al Pietrei Craiului. Potrivit datelor de la faţa locului, apelul la serviciul de intervenţie montană a fost dat relativ târziu, iar echipa a ajuns la trupul neînsufleţit al victimei, care se afla în sectorul abrupt al traseului descris, unde accidentele sunt frecvente din cauza condiţiilor tehnice şi meteorologice. Zona „La Grote” – parte a crestei Piatra Craiului – este cunoscută pentru porţiunile expuse şi marcajele complexe, ceea ce face traseul „La Lanţuri” accesibil doar drumeţilor bine pregătiţi.
Echipa de intervenţie a Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti a confirmat că, după localizare, nu s‑a putut face altceva decât să recupereze victima şi să o transporte până la coborâre. Potrivit salvamontiștilor, căderea, estimată la aproximativ 250 de metri, i-a provocat traumatisme severe. Acțiunea de extragere a victimei a fost una „clasică” pentru Piatra Craiului – dificilă, expusă și solicitantă – pe care salvamontiștii au încheiat-o în jurul orei 23:00. Această tragedie adaugă un nou capitol sumbru la istoria numărului de evenimente montane grave petrecute în masiv în ultimii ani, zona fiind foarte apreciată de turişti, dar în acelaşi timp nu lipsită de pericole. Alex BARBU