7.1 C
Campulung Muscel
07/11/2025

Cât proiectul închiderii temporare a bulevardului pentru şoferi a fost în dezbatere publică, un singur cetăţean a trimis Primăriei o opinie potrivnică. Nu s-au opus nici consilierii locali, nici restul locuitorilor. Comentatul pe Facebook nu se pune

Foto: Imagini din timpul Târgului „Toamna Musceleană”, 2018, organizat pe Bulevardul „Pardon”   

Nimic surprinzător în atitudinea opoziţiei politice din Consiliul Local de a riposta împotriva propunerii Executivului de a închide temporar bulevardul circulaţiei rutiere, de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică, la ora 24.00. PSD-iştii, care au avut şi ei o sugestie similară cu ceva timp în urmă, au cotit-o cum că l-ar fi vrut restricţionat şoferilor numai vara, când se mai umple oraşul de lume venită în concediu şi când au copiii vacanţă. Iar iarna s-ar justifica accesul doar pentru pietoni, în week-end, dacă s-ar muta centrul acţiunii sărbătorilor de iarnă în Grădina Publică. Adică acolo să fie montat bradul de Crăciun, acolo să fie concertele, dacă vor fi, altminteri n-are rost.

Este punctul de vedere al social-democraţilor, pe care aceştia au ţinut să-l exprime neapărat în timpul transmisiunii în direct a şedinţei Consiliului Local, nu pe parcursul celor două luni şi jumătate, cât proiectul de hotărâre s-a aflat în procedura dezbaterii publice. Mai precis, începând cu data de 11 iulie 2025, când Primăria a publicat pe site această intenţie, însoţită de invitaţia transmisă cetăţenilor de a se pronunţa asupra ei, şi consilierii locali, şi restul locuitorilor, care nu sunt de acord, aveau posibilitatea să riposteze faţă de iniţiativa Executivului.

Elena Lasconi a informat, la întrunirea Consiliului Local din 30 septembrie 2025, că o singură persoană a formulat o opinie defavorabilă demersului autorităţilor locale pe durata consultării publice. Consilierii au preferat să se păstreze pentru show-ul în plen, iar mânuţa de „comentaci” de profesie se manifestă pe Facebook. N-are sens a ne întreba de ce n-au luat atitudine colectiv, cerând administraţiei publice să abandoneze ideea scoaterii traficului auto din centru timp de 31 de ore, la sfârşitul fiecărei săptămâni.

  • Potrivit primăriţei Elena Lasconi, decizia de restricţionare temporară a traficului auto are la bază solicitările primite de la cetăţeni   

Sub pretextul că, toamna şi iarna, e pustietate în oraş, în week-end, când nu vezi nici pietoni, nici şoferi, nici biciclişti sau copii cu role, social-democraţii au făcut la subiectul bulevardului o opoziţie de dragul opoziţiei. Practica va dovedi dacă decizia este bună sau proastă, fiind posibil să aibă ei dreptate.

Dar nu strică să încerci, căci, dacă nu vezi nici ţipenie de şofer pe bulevard, sâmbătă şi duminica, aşa cum susţin PSD-iştii, n-are pe cine să deranjeze că e închisă circulaţia auto. În varianta optimistă în care vor fi comercianţi stradali, nu este exclus ca în timp, prin „exerciţiu”, câmpulungenilor să le vină cheful de ieşiri în aer liber, de plimbare şi socializare altfel decât pe telefon. Există, cu şanse egale sau chiar mai mari, varianta eşecului măsurii Executivului, care nu este obligatoriu să rămână în vigoare.

Dar dacă există o posibilitate de schimbare a imaginii încremenite a centrului Câmpulungului, fiind o realitate ce invocă oponenţii Elenei Lasconi, merită încercat.

„Aşa cum se întâmplă în oraşele civilizate europene – a precizat primăriţa Elena Lasconi -, centrul vechi, la un moment dat, se închide de tot, în sensul că în centrul vechi nu mai circulă deloc autoturisme, ci doar vehicule electrice, care pot să ducă turiştii sau localnicii dintr-o parte într-alta, în cazul în care vorbim despre un centru vechi care se întinde pe o distanţă de mai mulţi kilometri, nu de câteva sute de metri. Mai mult decât atât, am avut mai multe solicitări, în decursul timpului, de a organiza evenimente pe Bulevardul „Pardon”. Vorbim despre o restricţionare începând de sâmbătă, de la ora 16.00 – uitaţi-vă şi dumneavoastră că nu mai există trafic de pe la ora 14.00 -, până duminică, la ora 24.00. Vin foarte multe solicitări din partea celor care locuiesc pe Bulevardul „Pardon”, sunt copiii care îşi doresc să se dea cu bicicleta sau cu rolele, mamele cu copii care vor să-i plimbe pe acolo. Adică să redevină Bulevardul „Pardon” din vremea în care veneau turişti în vilegiatură. Cred că ar trebui să avem respect pentru trecutul nostru.”

Şefa Executivului este de părere că, dacă va reuşi să continue reabilitarea centrului până la Big&Small, ar trebui închis temporar şi acest tronson. „Bineînţeles că ar trebui să investim mai mult în infrastructură, dar ştiţi foarte bine că nu avem bani pentru acest lucru. Există o viziune şi eu cred că în momentul în care va fi închis, în momentul în care ne apropiem de sărbătorile de iarnă, să punem un sistem de sonorizare, să se audă colinde în perioada sărbătorilor, să te plimbi pe Bulevardul „Pardon”, ar fi plăcut. Toate au un început. Dacă cumva apar probleme, putem să ne întoarcem şi să punem iarăşi în dezbatere publică.”, a precizat Elena Lasconi.

  • „Dacă vrei să intervii şi să ai o părere în ceea ce priveşte un proiect pentru comunitate… de aceea se face dezbaterea publică”

Firesc era, dacă li se pare o decizie nefericită, ca aleşii să riposteze în bloc în momentul consultării publice. Dar n-au zis nimic. „Încă o dată subliniez faptul că acesta este proiectul care a stat cel mai mult în dezbatere publică de când sunt eu primar. Puteaţi să faceţi o solicitare, să vă daţi cu părerea în momentul în care acest proiect se afla în dezbatere publică. În ceea ce priveşte oraşele europene – la comparaţia lui David –, toate au avut un început. Şi acolo au început pe o bucăţică, cu o perioadă de timp mai scurtă, după care s-au întins la toată săptămâna. Haideţi să vedem ce-o să fie. Eu sunt convinsă că o să fie foarte bine, pentru că am avut mai multe solicitări în acest sens. Să ştiţi că au fost multe nemulţumiri şi am avut oameni în audienţă după ce am deschis bulevardul. De vreo doi ani, oamenii se obişnuiseră cu el închis şi au venit foarte mulţi în audienţă, nemulţumiţi că s-a deschis. Am spus că, având în vedere că avem şi piaţa în construcţie, va fi deranj mare în ceea ce priveşte traficul în timpul săptămânii şi că ar trebui – aşa am considerat înţelept – să rămână deschis. Am avut discuţii şi în comisia de circulaţie, chiar dacă nu ne-a făcut nimeni solicitări pentru comisia de circulaţie în mod special.”, a mai declarat aceasta.

În perioada dezbaterii publice, o singură persoană a trimis o hârtie, potrivit căreia nu este de acord cu ce intenţionează autorităţile locale. „În rest, nu am avut nicio remarcă din partea cetăţenilor. Ce se întâmplă pe Facebook este una, am văzut şi la alegerile de anul trecut, ce s-a întâmplat pe Tik-Tok, lucruri neadevărate, răutăţi ş.a.m.d. Dacă vrei să intervii şi să ai o părere în ceea ce priveşte un proiect pentru comunitate… de aceea se face dezbaterea publică.”, a continuat primarul Câmpulungului.

  • Sunt deja întreprinzători interesaţi de ideea unui comerţ stradal pe bulevard  

Parcă în dezacord cu colegii săi de partid, care s-au exprimat împotriva „experimentului”, Nicoleta Solomon a fost interesată să afle ce se oferă prin închiderea temporară a bulevardului: tonete cu vată de zahăr, popcorn şi altele din această categorie, „pentru a dispersa mulţimea din centru şi a o direcţiona mai jos”. Sau acţiuni atractive pentru public, organizate în parcul central al municipiului.

„În momentul în care intră în vigoare această hotărâre de Consiliu – a replicat Elena Lasconi -, o să avem solicitări atât de la cei care au restaurante pe bulevard, ca să se extindă în perioada respectivă şi putem să încasăm şi taxe în acest sens, cât şi de la comercianţi, care să vină cu corturi civilizate – albe, nu în toate culorile – sau cu rulote de street-food. Dar asta nu pe trotuarele bulevardului, ca să nu stricăm granitul. De aceea s-au făcut atât de late, în ideea că vom încuraja comercianţii. Mi-ar plăcea să fie mulţi din zona noastră. Încă din primul an în care am organizat Zilele Municipiului Câmpulung, am făcut solicitări la cei care sunt în HORECA, în Câmpulung, dar în al doilea an n-a mai vrut să participe nimeni. Ne-au spus că nu au personal suficient, că este perioada de nunţi şi n-au de unde să ia oameni. Eu sunt sigură că, în momentul în care deja se ştie că s-a dat această hotărâre de Consiliu Local, comercianţii vor face solicitări.” Şi se pare că sunt câţiva care s-au adresat Primăriei în acest scop.

Cât despre evenimentele culturale, acestea nu vor lipsi din agenda culturală a Câmpulungului. Cei care lipsesc de la manifestările oraşului sunt chiar consilierii locali, care se vaită în public că oraşul este „mort”. Cu exemplul pe care îl dau ei, nici nu ne miră.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!