Astăzi, consilierul local Dorin Mirea a sesizat Primăria, Consiliul Local şi presa legat de soluţia cu iz de dezinteres, ca să nu spunem batjocură, pe care constructorul bulevardului a ales-o pentru asigurarea bazei viitorului spaţiu verde dintre tei. În loc de pământ vegetal, George Răuţoiu a dispus să fie pusă argilă, un material care compromite intenţiile de a înfrumuseţa cu variate tipuri de flori alveolele de pe marginea aleii pietonale. Banii cheltuiţi cu florile plantate după indicaţiile unui peisagist sunt aruncaţi pe Apa Sâmbetei, pentru că pe argilă nu creşte nimic. Amănunt în privinţa căruia ne îndoim că executantul nu-l cunoştea. Observând greşeala constructorului, Dorin Mirea a anunţat pe toată lumea, în ideea de a se corecta maniera de lucru. „Astăzi am fost şi pe bulevard. În loc de pământ vegetal, au pus argilă. Am vorbit cu specialişti şi ei mi-au spus că asta este o crimă.”, este mesajul pe care Dorin Mirea l-a trimis colegilor consilieri rămaşi, din păcate, fără reacţie.
- Dorin Mirea l-a atenţionat pe şeful de lucrare că este greşită soluţia, dar acestuia nu i-a păsat. Ba chiar s-a manifestat zeflemitor
Cel care a sesizat ce face constructorul, apelând la soluţia convenabilă lui, este omul de afaceri şi consilierul local Dorin Mirea. Acesta ne-a povestit că a mers pe bulevard şi a remarcat că, în loc de pământ vegetal, executantul foloseşte argilă, incompatibilă cu planurile de a umple marginile aleii pietonale cu flori. Luna trecută, Elena Lasconi a mers la Bucureşti, la Institutul de Agronomie, pentru a discuta şi alege plantele care se potrivesc centrului Câmpulungului. Teoretic, spaţiul dintre tei se va umple de mai multe feluri de flori, investiţie care nu costă deloc puţin. Dimpotrivă. Practic, nu se va umple de nimic, întrucât George Răuţoiu a ales cea mai ieftină – şi păcătoasă – variantă de lucru: argila în locul pământului vegetal.
Sesizând ce fac muncitorii lui Răuţoiu, mai cu seamă că are o experienţă proprie cu argila care nu le prieşte decât ciulinilor, Dorin Mirea a sunat-o pe Daniela Buzescu, de la Investiţiile Primăriei. Aceasta i-a sugerat să ia el legătura cu şeful de şantier, deşi normalitatea într-o astfel de situaţie era ca Primăria, în calitate de beneficiar al lucrării, fiind instituţia care plăteşte lucrarea susţinută exclusiv din bugetul local al Câmpulungului, să regleze situaţia absurdă.
Cum nimeni din partea Executivului nu s-a implicat să discute cu constructorul, dialogul s-a purtat între şeful de şantier şi Dorin Mirea, care a avut parte de un comportament zeflemitor din partea celui care coordonează lucrarea. Discuţia n-a generat o concluzie constructivă pentru beneficiar, care plăteşte o sumă exorbitantă pentru o spoială livrată de Răuţoiu după modelul Pieţei Primăriei.
Va fi mai grav în chestiunea Bulevardului „Pardon”, întrucât se va întreprinde o cheltuială suplimentară preţului achitat din banii câmpulungenilor pentru decorul floral. Care nu se va dezvolta pe o asemenea bază compromisă.
Oare, Răuţoiu, pe care îl recomandă experienţa de abonat de carieră la contractele cu statul, nu ştia acest amănunt? Care năruieşte – să zicem din dezinteres – planurile primăriţei de a da culoare unei lucrărici terne plantând flori? Bănuim că ştia, dar nu i-a păsat, optând pentru cea mai ieftină variantă: un pământ stricat. Deşi, la câţi bani încasează de la comunitatea locală pentru investiţia al cărei „finish” îl aşteptăm cu sufletul la gură, Răuţoiu ar fi trebuit să cumpere pământ de flori de la magazinele specializate.
Devizul lucrării conţine cantitatea de pământ folosită în scopul precizat, aşadar, Primăria îi va plăti argila lui Răuţoiu, care, după cum remarcaţi, scoate bani din “piatră seacă”. În cazul de faţă, dintr-un pământ infectat, care nu e bun de nimic. Trebuie să punctăm şi responsabilitatea dirigintelui de şantier, obligat să asigure supravegherea derulării lucrărilor în favoarea beneficiarului.
Tot ca un fapt amar, de care redactorul nostru a avut parte, astăzi, pe teren: la vederea presei, oamenii au început să vocifereze că lucrarea este “pe terminate” şi că ei n-au fost plătiţi. Şi să-i amintim noi lui Răuţoiu să le dea banii pe munca prestată.
Şefului de lucrare nu i-a păsat nici după ce i s-a atras atenţia de către Dorin Mirea că este o greşeală să se continue în această manieră. Până la ora acestei relatări, trei sferturi din alveolele de pe bulevard, destinate plantării de flori, erau umplute cu argilă. Echipa i-a dat înainte cu îndeplinirea sarcinii pe care Răuţoiu a pus-o în aplicare – coincidenţă sau nu – în cele câteva zile de concediu ale Elenei Lasconi. M.B.