02/07/2026

Școala Gimnazială „Sfântul Iacob” intră în noul an școlar cu săli pregătite și grupuri sanitare renovate

Pregătirile pentru începerea cursurilor la Școala Gimnazială „Sfântul Iacob” sunt în plină desfășurare. Directoarea unității, Irina Pastoric, a explicat că întreaga echipă de cadre didactice lucrează pentru ca elevii să găsească un mediu sigur și primitor încă din prima zi.

„Suntem în plină activitate. Pregătim săli de clasă, școala, mesajele de întâmpinare. Încercăm să oferim stabilitate și credibilitate în aceste momente de nesiguranță. Dacă noi, educația, nu încercăm să facem ceva și să schimbăm, suntem pierduți ca națiune. Este destul de greu, nu este în regulă ce se întâmplă în sistemul de învățământ, este clar că este nedrept pentru cei care au rămas fără locuri de muncă și pentru copiii care vor avea profesori diferiți.”, a transmis Irina Pastoric.

Conducerea școlii consideră că profesorii trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a compensa lipsurile din sistem, chiar dacă aceasta presupune un volum de muncă mai mare. „Vom munci în plus, câteva ore, dar aceasta nu este o problemă. Problema este în sistem.”, a adăugat directoarea.

În ciuda dificultăților, cadrele didactice își propun să transmită părinților și copiilor încredere și siguranță. „Noi ne pregătim și vrem să oferim familiilor noastre încredere, siguranță, bucuria de a învăța, pentru că nu putem să așteptăm până când se vor lua decizii care nu știm dacă ne vor ajuta sau influența. Trebuie să ne vedem, cumva, de calea noastră și să sperăm într-o schimbare în bine”, a mai spus Irina Pastoric.

În ceea ce privește spațiile școlare, directoarea a explicat că s-au realizat lucrări de amenajare atât în sălile de clasă, cât și pe coridoare și în curte. „Amenajare săli de clasă, de coridoare, de curte, pentru momentul nostru din curtea școlii. Au fost renovate grupurile sanitare și trebuie finalizate ultimele retușuri astfel încât să arate totul foarte bine pentru copiii noștri. Noi îi iubim și ne respectăm meseria de dascăli”, a declarat conducerea unității.

În privința începutului de an școlar, Școala „Sfântul Iacob” va păstra tradiția. „Nu facem deschidere, facem un moment în curtea școlii în care vom fi împreună, cu toții. Vom fi în sălile de clasă cu toți elevii, părinții și profesorii, iar în curtea școlii foarte puțin, pentru că noi așa obișnuim. Suntem o familie iubitoare – așa ne numim – și vrem să fim împreună pentru un scurt moment”, a precizat Irina Pastoric.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!