Un eveniment rutier s-a produs în cursul zilei astăzi, 28 iulie, în comuna Dâmbovicioara, pe strada Principală, unde o autobasculantă încărcată cu piatră a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-o râpă.
La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr, împreună cu un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean. În urma accidentului, o persoană a fost preluată de echipajul SAJ, urmând a fi transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au constatat existența unor scurgeri de lichide combustibile provenite de la vehiculul avariat, motiv pentru care au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, asigurând măsurile specifice de protecție până la eliminarea riscurilor.