18/08/2026

Premierea celor mai buni sportivi, oficiată de primăriţa Elena Lasconi, alături de campioana Maricica Puică

Unul dintre cele mai aşteptate momente din programul Zilelor Municipiului Câmpulung a fost premierea elevilor şi sportivilor cu rezultate deosebite obţinute în cursul anului. Evenimentul a adunat copii, părinţi, profesori şi antrenori, marcând public reuşitele obţinute la olimpiade, concursuri şcolare şi competiţii sportive. Ca în fiecare an, prezentatorul a fost jurnalistul Marian Matei, care a anunţat, rând pe rând, numele celor premiaţi şi a punctat succint performanţele acestora.

Premierea sportivilor a fost făcută chiar de primăriţa Elena Lasconi, alături de campioana olimpică Maricica Puică, invitată special la Câmpulung. Cele două au înmânat diplomele, în aplauzele publicului, celor care au reprezentat oraşul în competiţii naţionale şi internaţionale.

Un moment aparte a fost dedicat Clubului Sportiv „Olimpicii” din Ţiţeşti, care a deschis ziua cu o demonstraţie de oină. În semn de apreciere, clubul a primit o plachetă din partea primăriţei Elena Lasconi, iar conducerea clubului i-a oferit, la rândul său, o diplomă de recunoştinţă şi un tricou cu mesajul #BeActive, pentru sprijinul acordat în reactivarea centrului de tradiţie al jocului de oină la Câmpulung.

PREMIEREA SPORTIVILOR  

CS Muscel Câmpulung – Atletism

  • Gabriel Miloş: Locul 2, Naţional
  • Gigi Olteanu: Locul 2, Naţional
  • Patric Zevedei: Locul 2, Naţional
  • Andrei Popescu: Locul 2, Naţional

CS Muscel Câmpulung – Bob/Skeleton

  • Darius Dorcioman: Locul 2, Naţional
  • Mihai Ţenţea: Locul 3, Internaţional
  • Antonia Sîrbu: Locul 2, Internaţional
  • George Iordache: Locul 3, Internaţional
  • Alexandra Coman: Locul 1, Naţional
  • Constantin Dinescu: Locul 1, Naţional
  • Mihai Păcioianu: Locul 1, Naţional

Liceul cu Program Sportiv – Atletism

  • Armando Jessus Bănicioiu: Locul 2, Internaţional
  • Carlos Andrei Bărboi: Locul 3, Naţional
  • Alexandra Izabela Bărboi: Locul 3, Internaţional
  • Ştefan Andrei Ungureanu: Locul 1, Naţional
  • Ştefania Denisa Stejereanu: Locul 2, Naţional
  • Natalia Maria Ochi: Locul 3, Naţional
  • Chioma Ioana Udo: Locul 2, Naţional
  • David Gabriel Brânduşoiu: Locul 1, Naţional
  • Dumitru Constantin Vîlcoci: Locul 1, Naţional
  • Oana Gabriela Sorete: Locul 2, Naţional

Complex CERAMUS

  • Luana Maria Oancea: Locul 2, Naţional
  • Ştefan Iulian Bulf: Locul 2, Naţional
  • Teodora Maria Nagy: Locul 2, Naţional
  • David Ioan Pulpea: Locul 1, Naţional
  • Teodor Ioan Şerban: Locul 1, Naţional
  • Mihnea Tămaşi: Locul 1, Naţional
  • Irina Ioana Parghel: Locul 2, Naţional

ACS Ambiţia Irinel

  • Romulus Irinel Bădulescu: Locul 3, Internaţional
  • Ştefan Purcel: Locul 1, Internaţional
  • Şerban Ionuţ Ivaşcu: Locul 2, Internaţional
  • Eric Andrei Ştefan: Locul 3, Internaţional
  • Petrişor Laurenţiu Grecu: Locul 2, Internaţional
  • Andrada Nicoleta Neacşu: Locul 2, Internaţional
  • Denisa Andreea Focşanu: Locul 1, Internaţional

CS AS Club Muscel  

  • Tanţe Fleancu: Locul 1, Internaţional
  • Petru Belibou: Locul 2, Internaţional
  • Dumitru Grigore: Locul 1, Internaţional
  • Sorin Ion Păuna: Locul 1, Naţional
  • Marian Florea: Locul 3, Internaţional
  • Marian Roca: Locul 3, Internaţional
  • Alexandru Cebotar: Locul 1, Internaţional
  • Emilian Stănescu: Locul 3, Internaţional
  • Valeriu Sorin Anisimov: Locul 1, Internaţional
  • Florentin Măndescu: Locul 1, Internaţional
  • Cristian Anghelina: Locul 3, Internaţional
  • Andreea Cebotar: Locul 1, Naţional
  • Antonia Ştefania Popescu: Locul 2, Naţional
  • Elena Cristina Săvulescu: Locul 2, Naţional
  • Eric Ştefan Ungureanu: Locul 1, Naţional

Club Sportiv „Muscelul”

  • Beatrice Mihaela Mîngîţă
  • Daria Maria Bragă

MD Kickbox Academy Câmpulung

  • Gabriel Hiu
  • Denis Petrişor Ţîncu
  • Nicolae Sebastian Preda
  • Alex Liţă

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!