8 martie 2026. Acesta este termenul până la care Răuţoiu, cel mai mare abonat la banul public din zona noastră, este obligat să refacă, de la zero, batjocura livrată în Piaţa Primăriei, unde totul se mişcă, se clatină, se zgâlţâie, „zboară”, cade, crapă, din cauza superficialităţii execuţiei şi a materialelor necalitative utilizate de afaceristul chitit pe profit, nu pe o finalitate trainică a lucrărilor sale. Fiind perioadă de caniculă, este normal să avem aşteptări să funcţioneze fântâna arteziană din Piaţa Primăriei, bucuria copiilor, în puţinul timp în care a mers, verile anilor 2020, 2021 şi 2022. Aşa cum a mers: cu ţâşnituri pricăjite, de toată jena, pentru centrul unui municipiu, în locul „imaginii tip semicerc”, pe care ar fi trebuit să-l producă jetul de apă în timpul funcţionării.
Am scris de nenumărate ori care este cauza „secării” definitive a dotării urbanistice, care ar fi trebuit să răcorească atmosfera în verile toride. Cauză care n-are nicio legătură cu bătutul câmpilor de către opoziţia politică, apărătoare a lui Răuţoiu, din motive pe care le intuiţi. Nu din cauza patinoarului montat pe acest spaţiu a încremenit „opera de doi lei”, şi estetic, şi funcţional, a patronului cu dureri în cot de deznodământul livrat beneficiarilor, care ar fi trebuit să-l descalifice la obţinerea altor contracte. Nu. Răuţoiu a ales o variantă ieftină în locul uneia mai costisitoare, cauză cumulată cu suprafaţa în pantă, pe care nu s-a deranjat s-o corecteze. Deşi trebuia să fie „piesa de rezistenţă” a unei investiţii modeste la capitolul estetică, fântâna arteziană n-a fost altceva decât un fâs.
- De două veri cu temperaturi de coşmar, fântâna este nefuncţională
Pe 8 martie 2021, data recepţiei forţate a investiţiei din Piaţa Primăriei – atât de prost executată de firmele câştigătoare ale contractului, Grup Concif şi Ratelen Construct, încât a fost recepţionată abia din a treia încercare, sub presiunea epuizării celei de-a treia posibilităţi prevăzute de lege -, fântâna arteziană n-a putut fi probată din cauza temperaturilor scăzute. Exceptând intervale scurte, a fost nefuncţională în cei patru ani şi jumătate trecuţi de la preluarea investiţiei. În puţinul timp în care a mers, în halul în care a mers, cu jeturi anemice, departe de impresionantele jerbe prevăzute în proiect, era bucuria copiilor, care înveseleau centrul cu hârjoana lor. Plus că ar fi răcorit puţin aerul încins în timpul verilor cu temperaturi nemiloase, cum a fost cea din 2024 şi cum se arată şi cea din 2025.
Problemele au ieşit la iveală de când a fost pusă în funcţiune. Poziţionarea ei în pantă n-a permis niciodată o înălţime impresionantă a jerbelor, întrucât inundau nu doar Piaţa Primăriei, ci şi carosabilul străzii Negru Vodă. Rămâne în istoria locală imaginea unei pieţe acoperite de rugină, ieşită cu generozitate la suprafaţă, când fântâna a fost pusă la treabă. Aşa că, în loc de imaginea spectaculoasă promisă, câmpulungenii au fost nevoiţi să se mulţumească cu o ţâşnitoare bună să-ţi clăteşti de praf şlapii.
Aşa a funcţionat până când… n-a mai funcţionat deloc. Disfuncţionalităţile, care au fost tot timpul, au dispărut în vara anului 2023, când constructorul a ajuns, probabil, la concluzia că nu are ce să-i mai facă. A încercat să-i dea drumul abia la jumătatea verii acelui an, de Sfântul Ilie, zi în care a mers foarte puţin, cât să-i amăgească pe oameni că s-a rezolvat. A doua zi, era oprită, aşa cum a rămas toată vara.
Şi următoarele două veri, 2024 şi 2025. Soluţia este o lucrare luată de la capăt. Şi nu doar pentru montarea unei fântâni noi, ci pentru a reface întreaga lucrare din Piaţa Primăriei, compromisă mai mult de batjocura specifică firmelor familiei Răuţoiu la lucrări care îi depăşesc – amenajări urbanistice precum Piaţa Primăriei şi Bulevardul „Pardon”, care nu erau de nasul lor -, decât de actele de huliganism ale derbedeilor urbei.
“E.M.”