23.7 C
Campulung Muscel
15/07/2025

Sunt proprietari de magazine care vor să închirieze spaţiul din faţă pentru loc de parcare. Oamenii mai au de aşteptat până se aprobă noul regulament al parcărilor

În afara cetăţenilor lăsaţi cu ochii în soare, pentru că autorităţile nu ştiu cum să împartă „două paie la trei măgari” – scuzată să ne fie expresia -, neavând locuri de ajuns pentru toţi proprietarii de apartamente dintr-un imobil sau imobilele dependente de o parcare, mai sunt şi alţi solicitanţi cu o doleanţă similară. Proprietarii de magazine vor şi ei să aibă asigurat un spaţiu în faţa punctului comercial, ca să aibă unde trage maşina pentru aprovizionare. Altfel spus, patronii vor să aibă certitudinea că, atunci când aduc marfă, au unde parca, garanţie care le lipseşte în prezent. Din acest motiv, cer să fie trecuţi şi ei pe lista beneficiarilor de locuri de parcare, capitol la care Primăria are nişte corigenţe de trecut. Sunt zone din Câmpulung în care delimitarea parcelelor şi marcajele s-au realizat de ani buni – răgaz în care s-a şters şi vopseaua -, iar loturile tot n-au ajuns la cetăţeni. Nu mai aducem vorba despre blocurile din vecinătatea Balada, de pe străzile Căpitan Ion Becleanu şi Dumitru Lazea, chiar şi George Topârceanu, care, susţine administraţia locală, vor fi asigurate după construcţia parcării din spatele fostului cinematograf. Turnurile… rămân „în aer”, neexistând, pur şi simplu, loc în careul interior, unde se parchează pe apucate.

  • Regulamentul parcărilor de la Câmpulung stă după o iniţiativă legislativă de la centru

Solicitarea deţinătorilor de spaţii comerciale care au trebuinţă de parcări în faţa lor, măcar cât să-şi rezolve daravela aprovizionării, a fost adusă în plenul dezbaterii din 30 iunie 2025 de consilierul local Bogdan David, care, în acest moment, n-are ce răspuns să le transmită oamenilor. Doar că mai au de aşteptat, deşi se aşteaptă de peste un an un nou regulament al parcărilor, care trebuia să fie aplicabil în prezent.

Probabil, acesta este şi motivul pentru care, de exemplu, a fost sistată operaţiunea de distribuire a locurilor din parcarea aferentă blocurilor din spatele Clubului ARO, care aşteaptă de doi ani să fie împărţite oamenilor. Dăm acest exemplu, pentru că ne întreabă şi pe noi vecinii de ce tot „pritoceşte” Primăria nişte amărâte de contracte, acesta fiind motivul „servit” de autorităţi când am întrebat de ce durează atât de mult repartiţia lor: că, vezi Doamne, lucrează Alexandra la contracte. Acum dacă Alexandra s-a dus de la Primărie definitiv, ne gândim că n-a luat şi contractele cu ea.

În sfârşit, să depăşim momentul scuzelor greu digerabile, căci avem o idee de ce nu se repartizează această parcare, neavând unde să-şi lase maşinile cei care se „vântură” prin centru. Şi-apoi vor fi supăraţi vecinii cu mai multe maşini în familie.

Să revenim la problema punctuală ridicată în Consiliu de David, care se va întoarce la petenţi cu „mâna goală”. De ce? Pentru că noul regulament al parcărilor, care s-a învechit de când se tot „croşetează” la el, aşteaptă nu ştim ce modificare legislativă de la centru, ca să poată fi introdus în dezbatere publică la Câmpulung.

Dar, vorba lui Marinică Fologea, dacă parlamentarii intră în vacanţă, cine mai aprobă modificarea de care depinde împărţirea parcărilor la Câmpulung?!

„Am definitivat regulamentul de parcări – a precizat secretarul Ramona Simion – şi am avut la bază un articol din Legea 227 privind Codul Fiscal, referitor la utilizarea temporară a domeniului public. Ulterior definitivării regulamentului, ne-a fost comunicată o iniţiativă legislativă, prin care se doreşte modificarea Ordonanţei Guvernului 57/2019 privind Codul Administrativ, referitoare strict la problema parcărilor, prin care ni se dă dreptul să facem proceduri specifice şi să nu mai discutăm de utilizarea temporară a domeniului public, ci de închiriere fără licitaţie. Urmează să vedem dacă se aprobă şi am considerat că este necesar să amânăm puţin până la dezbatere publică, pentru a avea la bază şi această modificare, dacă se va aproba. Dacă în luna iulie nu se va aproba, o s-o punem în dezbatere publică.”

Iniţiativa legislativă, la care se referea Ramona Simion, priveşte două chestiuni: „Utilizarea temporară a domeniului public prin închiriere pe o perioadă de până la 45 de zile şi închiriere directă, prin proceduri specifice, aprobate de Consiliul Local pentru parcări sau garaje.” „Până acum nu vorbeam despre închiriere directă – a reluat explicaţiile secretarul Ramona Simion -, ci despre utilizarea temporară a domeniului public. Am discutat la nivel de Asociaţie a Secretarilor de Municipii din ţară. Într-adevăr, înainte de 2019, până la apariţia Codului Administrativ, nu se discuta de închiriere prin licitaţie publică în mod expres. Dar noi eram acoperiţi de acest articol 486 din Codul Fiscal, care ne permitea să facem o procedură specifică pentru utilizarea temporară a domeniului public. A existat un vid legislativ, pentru că nu s-a reglementat situaţia de închiriere directă şi nici de concesionare directă. Avem în concesionare pe Legea 50, unde spune că cum se poate concesiona fără licitaţie. Dacă în următoarele două-trei săptămâni nu va apărea în Monitorul Oficial (…), o să facem un regulament, pe care o să-l modificăm ulterior, dacă va fi cazul.”

Primăriţa Elena Lasconi i-a invitat pe consilierii locali să lanseze şi ei propuneri pe marginea regulamentului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!