02/07/2026

Dr. Alina Marilena Pătruţ, noul specialist care activează, de la 1 iulie, în cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului Câmpulung

Adăugăm noutăţilor pozitive legate de Spitalul Municipal Câmpulung o informaţie care are ca subiect atragerea a încă unui medic tânăr, bine pregătit, cu dublă specialitate în domenii „cheie” într-o unitate medicală. De la 1 iulie 2025, s-a alăturat colectivului de cadre medicale, care se creşte progresiv, cu noi specialişti cooptaţi de conducerea instituţiei de sănătate publică, dr. Alina Marilena Pătruţ.  

Absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, în anul 2013, dr. Alina Marilena Pătruţ a devenit medic specialist în Chirurgie Vasculară în 2019, prin efectuarea rezidenţiatului la Spitalul Judeţean din Timişoara. Pregătirea medicală a fost completată cu a doua specializare, devenind, în 2025, medic specialist în Medicina de Urgenţă. Dr. Alina Marilena Pătruţ a desfăşurat perioada de pregătire în acest domeniu la Spitalul Floreasca. Partea de instruire include numeroase cursuri de dezastre şi traumă, cunoştinţe pe care le va aplica în activitatea de medic în cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe. Alina Marilena Pătruţ s-a acomodat cu atmosfera de lucru de la Spitalul Municipal, graţie anilor de rezidenţiat efectuat la C.P.U. Câmpulung.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!