Inspectorii ISU Argeș au descins weekendul trecut în zona turistică Rucăr, lăsând în urmă un „foc” de sancțiuni. Șapte controale fulger au scos la iveală nereguli grave, transformând relaxarea de la munte într-o lecție costisitoare pentru patronii de pensiuni.
Inspectorii de prevenire nu au stat degeaba la sfârșitul săptămânii trecute. Vizate au fost unitățile de turism din comuna Rucăr, o zonă magnet pentru turiști, unde siguranța la incendiu a devenit prioritate zero. Ceea ce trebuia să fie o verificare de rutină s-a transformat rapid într-o „vânătoare” de deficiențe care ar putea pune în pericol viața vizitatorilor. Nota de plată: 21.500 de lei.
Bilanțul acțiunii este unul alarmant pentru administratorii de unități turistice:18 deficiențe constatate în doar câteva ore de verificări, 11 amenzi contravenționale, a căror valoare totală se ridică la 21.500 lei și 6 avertismente pentru nereguli considerate mai ușoare, dar care trebuie remediate urgent.
„Întrucât siguranța cetățenilor este esențială și rămâne un deziderat principal, inspecția de prevenire derulează permanent activități de informare preventivă, care cuprind măsuri și activități specifice ce vizează diseminarea măsurilor de prevenire și a modului de comportare care trebuie urmat premergător, pe timpul, dar și după producerea situației de urgență, în scopul preîntâmpinării apariției sau al diminuării efectelor acesteia. Totodată, în perioada următoare, acțiunile de control vor continua și la alte categorii, printre care și spații cu aglomerări de persoane, pentru prevenirea producerii unor situații de urgență.”, au transmit printr-un comunicat cei de la ISU Argeș
- Vine valul de controale în tot Argeșul
Vestea proastă pentru cei care ignoră legea este că acesta este doar începutul. ISU Argeș anunță oficial că aceste controale vor continua și la alte categorii de obiective, cu un accent deosebit pe spațiile cu aglomerări de persoane restaurante, cluburi, săli de evenimente.
- Recomandări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență
„Atragem atenția unităților de turism cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, respectiv:
– respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului;
– asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;
– asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
– instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.”, a mai declarat ISU Argeș.


