„Băile Bughea” Fotografie de Alexandru Atanasiu în „Albumul General al României. Județul Muscel”, 1893.
Folcloristul şi prozatorul Petre Ispirescu (1830-1887), fără studii sistematice din cauza lipsurilor materiale, a fost ucenic tipograf, ajungând chiar proprietar al tipografiilor „Naţionalul”, „Tipografia Statului” sau „Tipografia Academiei Române” din București. Încurajat de mari cărturari ca Alexandru Odobescu sau B. P. Hasdeu, a aprofundat cercetările sale în domeniul folclorului. Basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, publicat în 1862, a deschis o lungă serie a poveştilor lui, care vor alcătui volumul „Legendele şi basmele românilor. Ghicitori şi proverburi” (1872), carte care i-a adus consacrarea.
- Pe drum, de la Câmpulung la Bughea
Petre Ispirescu a vizitat băile de la Bughea în vara anului 1884, cu ocazia unei vacanțe petrecute la Câmpulung. Drumul spre băi (așa cum se va vedea, titulatura „băi” pare mult prea pretențioasă pentru ce va găsi povestitorul acolo) îi dă ocazia să privească în jur și să constate particularitățile peisajului muscelean:
„La 13 iulie 1884, sculându-ne de dimineaţă, am luat-o apostoleşte cu căţel, cu purcel, cu mare cu mic spre Bughea. Am urcat coasta dealului ce stă cu faţa spre Gropani. Din crâng în crâng, din stufiş în stufiş, am cutreierat mai toată coasta dealului. Soarele era în puterea lui, bun bucuros că scăpase de ploaia ce ţinuse câteva zile. Viind pe drum, priveam uimiţi şi plini de mirare văzând vârfurile cele mai înalte ale munţilor albi ca zăpada. Auziţi d-voastră? Zăpadă în luna iulie! Soarele arunca săgeţile sale cele arzătoare asupra ei şi neaua, de astă dată supusă căldurei, se prefăcea în apă.
Pare că vedeai cu ce mândrie soarele îşi preumbla privirile asupra piscurilor cari, în cea mai mare parte de an, sunt nesimţitoare la dragostea ce le arată cela ce dă viaţă animalelor şi vegetalelor.
Am cutreiat, zic, mai toată coasta dealului până am dat peste două tufişuri, aproape unul de altul, cari îşi împrumutau umbra.
Între aceste două tufişuri ne-am aşezat sălaşul. Un prichindel de român vechi, fiu al unei văduve cu locuinţa în satul Bughea, se luase după noi, şi ne-a prins bine, ne-a dat mare ajutor.[…]
Cu anevoie am ieşit la lumină, ca să mergem să vedem băile de la Bughea. Nu că vreo piedică a firei ne împiedeca, dar nu puteam urni din loc copiii culegând floricele. Mai cu seamă floricica ochiul-şarpelui sau urechea-şoarecelui, miozotis (nu mă uita) era căutată cu sete şi de cei mari şi de cei mici.
Se putea să nu te ispiteşti a culege vreuna din aceste iubite flori, pe cari o vedeai la vreun loc de care nu te puteai lesne apropia? Din locşorul unde era ea căţărată pe marginea apei, pare că te chema şi pare că era mai frumoasă decât cele pe care le aveam în mână, căci lepădându-le pe acestea ne încumetam a culege pe cele mai cu greu de dobândit. Aşa este omul, ce să zici? Niciodată nu se mulţumeşte cu ce are, ar dori să aibă ce nu are”.
- Băile de la Bughea în 1884
În 1859 Iacob Felix, medic român de origine ceho-austriacă, întreprinsese ample cercetări asupra compoziției izvoarelor de la Bughea, iar rezultatele analizelor din 1871 ale lui Bernard Lendway Alfred, fizician și chimist austriac, fuseseră prezentate la Expoziția Universală de la Viena (1873). În 1877, terenul pe care se aflau izvoarele de la Bughea a fost scos la licitaţie și cumpărat de cărturarul ardelean August Treboniu Laurian, care a restaurat construcțiile existente. După moartea acestuia, în 1881, băile au rămas fiului său, Alexandru Laurian.
Ce a găsit Petre Ispirescu aici, la Bughea, în 1884, aflăm în continuare din însemnările sale:
„Băile Bughea (Muscel), proprietatea lui Gropan. Conțin pucioasă, fier și iod în abundență.” Fotografie și explicație de Ioan Niculescu în albumul „Monumente istorice al României. Tipuri din județele Argeș și Muscel. Anul 1893”.
„Şi intrând în curtea băilor dlui Gropan, proprietarul unui stabiliment de băi, am rămas mut de surprindere. M-am gândit la cea ce i-a dat natura şi la ceea ce el, om necultivat, nu voieşte a face. Totul este în starea sălbatecă în care firea a lăsat fântânele de apă minerală.
După analizele ce auz că le-a făcut doctorul Bernard din Bucureşti, se zice că ar fi nişte ape rari în felul lor.
Se mai zice că o societate de oameni cunoscători de aşa treabă i-a făcut propunere: să-i ia fântâna în întreprindere pe zece ani. Societatea să facă un stabiliment de băi sistematice şi să-i dea şi 20.000 lei.
El n-a primit. Eu socotesc că guvernul ar trebui să intervie. Datoria sa ar fi să nu lase să se părăsească un aşa izvor de tămăduire pentru pătimaşi. Are o lege de expropriere pentru utilitate publică. Să-l îndemne a face îmbunătăţirile cerute de progres sau, dacă se va îndărătnici să nu voiască, apoi să-l exproprieze.
Căci norocul i-a dat pe mâini nişte izvoare atât de preţioase, apoi sunt în drept toţi să se bucure de bunătatea lor şi aceasta în folosul lui bănesc şi în al tuturor ca dătătoare de sănătate. Dacă el este codaci, legea să treacă peste dânsul în folosul omenirei suferinde.
De aci am trecut în al doilea stabiliment de băi, proprietate a familiei Laurian. Aci se văd însemnate îmbunătăţiri. Însă se zice că apele nu au atâta putere vindecătoare ca cele de mai sus.
Şi întorcându-ne acasă [la Câmpulung], suind şi coborând, am ajuns la 7 ceasuri căzuţi de osteneală; apoi somn ce am dormit în noaptea aceea cu anevoie se poate dobândi în oraş.
„Salutări din Câmpulung. Băile minerale de la Bughea.” Carte poștală ilustrată, editura Șaraga, circa 1910. Colecția Gheorghe Chița.
Ghimpi să fi fost în aşternut, nu i-am fi simţit. Am dormit duşi, încât tocmai a doua zi de dimineaţă ne-am deşteptat, pregătindu-ne pentru alte preumblări ce am mai făcut”.
- Băile Bughea: în loc de concluzie
Scriind despre băile de la Bughea, despre necesarele lor modernizări, Petre Ispirescu nu era deloc departe de adevăr, căci într-un raport oficial din anul 1888 al Prefecturii Muscel către ministerul de resort se arăta:
„…Două din aceste izvoare erau pe proprietatea d-lui Rucăreanu, de la care au fost cumpărate de nemuritorul August Treboniu Laurian. Acest stabiliment era curat, dar trebuie să recunosc că nu s-a făcut nimic spre a-l ameliora de la moartea bătrânului Laurian. Trebuie să atrag atenţia asupra următoarelor fapte: niciunul din izvoarele de la Bughea nu e analizat definitiv şi ambele stabilimente funcţionează fără medic, ceea ce e absolut contra regulamentului.
Petre Ispirescu (1830-1887). Carte poștală ilustrată, Editura R.O. David & M. Șaraga, București. Sursa: https://imagoromanie.ro.
Staţiunile se deschid la 25 iunie şi durează până la 25 septembrie şi va trebui, domnule Ministru, că dacă ambele stabilimente nu se pun de acord spre a avea un medic, să li se retragă scăderea la drumurile de fier şi la rigoare, să fie chiar închise”.
Notă:
Textul s-a reprodus după Petre Ispirescu, „Snoave sau poveşti populare”, vol. II, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988.