Aerul curat al Câmpulungului, care umplea oraşul de vizitatori pe timpul verilor toride din Bucureşti, era şi un aer parfumat, datorită bogăţiei de flori din parcurile publice şi grădinile particulare. „Oraşul-grădină”, aşa cum îl numeau publiciştii aflaţi între vilegiaturiştii refugiaţi într-o oază de răcoare şi culoare. În presa veche există numeroase consemnări despre bogăţia florală care încânta privirile celor străini de Câmpulung, impresionaţi de preocuparea locuitorilor de a-şi decora prispele, pridvoarele, balcoanele, ferestrele, grădiniţele cu felurite specii de plante. Împodobirea caselor devenise un soi de obligaţie impusă de Primărie, după ce Câmpulungul a dobândit statutul de staţiune climaterică, prin Înalt Decret Regal, pe 10 februarie 1925.
„Curierul băilor”, o rubrică statornică în gazetele timpului, în care erau enumerate notabilităţile care petreceau vara la Câmpulung – erau şi din străinătate, nu numai din Capitală ori din ţară -, puncta acest avantaj al aşezării noastre. Iată una dintre “probe”. „Îmbrăcat în verdeaţă, cu clădiri pitoreşti, Câmpulungul pare o grădină, în jurul căreia străjuiesc munţii lui măreţi şi frumoşi. Cu aerul său plăcut şi liniştit, cu climatul său dulce, el îmbie şi desfată, oferind vizitatorului reconfortarea desăvârşită a spiritului şi a fizicului. Prin ansamblul darurilor cu care a fost înzestrat de natură, Câmpulungul e una din staţiunile climatice cu bună reputaţie.”, scria „Curentul”, în 1938.
Însă, mult înainte de acest moment, Alexandru Vlahuţă, în volumul „România pitorească”, apărut în 1901, confirma aspectul îngrijit al localităţii, pe care o descria astfel: „Străzile sunt drepte, curate, umbrite de arbori. Mai toate casele au grădină: unde te uiţi, vezi numai flori, răzoare de flori pe lângă ostreţe, glastre de flori în cerdacuri şi pe la ferestre, oraşul tot e împodobit cu flori.”
- Mărgărita Miller Verghy: „La Câmpulung, patria florilor, aerul e înzestrat cu o putere alinătoare”
În anul 1937, trecea prin Câmpulung Mărgărita Miller Verghy (1865-1953), scriitoare, traducătoare, autoare de manuale şi cărţi de educaţie, jurnalistă, care a scris atât de frumos despre „oraşul florilor” într-un articol publicat în „Timpul Bukarest”. Romanciera a povestit despre „oraşul florilor” fără a-i pomeni numele decât la sfârşitul relatării, sporind curiozitatea cititorului de a afla ce loc din ţară merită acest flatant supranume.
Lectura articolului produce plăcere cititorului, pe care, cu siguranţă, l-ar mulţumi să vadă şi astăzi oraşul gătit, aşa cum l-a găsit Mărgărita Miller Verghy în urmă cu 88 de ani.
„E răsfirat prelung la picioarele unui lanţ nesfârşit de dealuri albăstrui. Un râu cu unde sclipitoare şi lunecare lină îi dăruieşte bucuria luminoaselor lui ape, pe marginea cărora freamătă străveziu huceag de arini şi aluni şi se întind, cât vezi cu ochii, pajişti proaspete înstelate, cu flori imense de romaniţă – bumb de aur pufos cu raze albe de mărgăritar. Cine vrea să viseze în tihnă la vechea mărire a oraşului înflorit în care s-a născut cu veacuri în urmă începutul istoriei noastre să se oprească într-un amurg de vară pe podul de piatră durat peste apa numită cu o graţie de legendă Râul Târgului. În tăcerea provincială, pe care nu o pot turbura călătorii aşezaţi pentru o lună-două în acest liman al păcii şi al răcorii, va vedea perindându-i-se sub ochi, ca o frescă vie, abia zărită sub un văl, povestea întreagă a neamului nostru, de la prima lui începătură.
Întâia oară când îmi răsare în cale oraşul tuturor florilor, sorbi din ochi cu nesaţ încântătoarea privelişte: nu era prispă, nici pridvor unde să nu se învoalte minunate hortensii, trandafirii ca zorile, albăstrui ca înserarea, viorii ca toporaşii, înfoiate ca nişte elegante în rochii de bal. Nicio casă care să nu fie înconjurată de o grădină unde se îmbulzeau cu cea mai nestingherită fantezie stufoasele flori ale ochiu-boului cu tonuri de rubin de violete sau de rugină; cârciumăresele înzorzonate ca o horă de fetiţe în straie de sărbătoare şi clopoţei bicolori ai furiei austere în veştmânt de purpură episcopală, balsaminele scunde bălţate şi nuanţate ca floarea de Camelia şi printre ele, smerite şi fără mireasmă, garofiţele pitici, adăugând vitejeşte nota lor în surdină pe lângă concertul zgomotos al celorlalte trufaşe culori.
Crestele catifelate ale dealurilor fumurii, cu conturi unduioase, înscriu pe limpezimea cerului o linie molcomă, fără salturi, nici frânturi, care împrumută întregului peisaj o tihnă fără pereche oglindită pare-se în sufletul pacinic al localnicilor. Preşedintele tribunalului îmi povesteşte că nu se pomenesc nicăieri crime! Mai puţinei şi magistraţi mai neîmpovăraţi de muncă. Se vede că la Câmpulung, patria florilor, aerul e înzestrat cu o putere alinătoare şi că ar putea să fluture pe clădirea închisoarei steagul alb, cum s-a întâmplat într-un rând la Bangkok, unde, timp de un an, nu a fost niciun osândit.”, scria Mărgărita Miller Verghy.
- Împodobirea grădinilor şi balcoanelor cu flori era o obligaţie impusă de Primărie
Primăria Câmpulung a avut şi ea o contribuţie la menţinerea unei imagini decente a localităţii, stabilind reguli care nu ne-ar strica şi astăzi, legate de înfrumuseţarea cu flori a locuinţelor şi grădinilor, legate de faţadele imobilelor şi de garduri, de grajduri şi coteţe, de interdicţia creşterii porcilor în centrul oraşului, de câini, vaci, păsări şi altele pe care le găsiţi în textul de mai jos.
„Câmpulung, 27 mai. Spre a reda oraşului nostru bunul său renume de curată staţiune climatică de vară, d. I. Pârcălabu, primarul oraşului şi preşedinte al tribunalului local, a luat o serie de serioase măsuri de bună gospodărie urbană, prin care proprietarii sau chiriaşii de imobile şi comercianţii sunt obligaţi să contribuie cât mai accentuat la înfrumuseţarea şi întreţinerea curăţeniei obşteşti. Astfel, se vor împodobi grădinile şi balcoanele cu flori; se vor zugrăvi, vărui ori vopsi faţadele caselor, magazinelor, firmelor şi gardurilor, iar vitrinele se vor rândui şi curăţi cât mai des; gardurile şi grilajurile deteriorate se vor repara, iar proprietăţile neîmprejmuite se vor închide cu gard, contrariu lucrările se vor executa de primărie în contul proprietarului, care va fi obligat să achite costul la Casa Comunei, în termen de maximum zece zile.
Grajdurile construite pe lângă proprietăţile din cuprinsul oraşului – de la gară până la şcoala din Schei – vor fi imediat desfiinţate, spre a înlătura insuportabilul aspect şi focarul de infecţie ce-l întreţineau în mijloc de oraş.
De asemenea, nu este permis a ţine porci în centrul oraşului, iar vitele găsite pe străzi, nelegate şi fără însoţitor, vor fi duse imediat la obor. Porcii şi păsările lăsate libere pe străzi vor fi împuşcate.
Cei care închiriază camere de sezon sunt obligaţi a înştiinţa Serviciul Sanitar al oraşului spre a vizita şi vedea încăperile şi mobilierul, care se vor dezinfecta şi curăţi din nou. Apoi se va acorda autorizaţia necesară.
Este interzis măcelarilor şi comercianţilor de a expune la vedere, prin curţi, vite tăiate sau cărnuri de pastramă.
Nu se mai permite lăsarea câinilor liberi pe străzi. Câinii vagabonzi – fără botniţă şi însoţitor – vor fi otrăviţi, iar stăpânii lor amendaţi.
Se interzice comerţul ambulant cu seminţe şi floricele.
Trăsurile vor fi revizuite la poliţie, interzicându-se folosirea celor deteriorate şi a cailor infirmi şi slabi. Vizitiii vor fi îmbrăcaţi în livrea sau halat albastru cu brâu şi şapcă, nefiind permis a conduce astfel de vehicule decât prin vizitii majori.
Spre a se mări posibilitatea de întreţinere a pavajelor, s-a hotărât a se institui o taxă pentru cărăuşia cu var, lemne, pietriş, cărămizi, piatră, etc., ce se face pe străzile oraşului.
Asemenea măsuri s-au luat şi în cartierele mărginaşe ale oraşului: Apa Sărată, Drăceşti, Chilii, Grădişte, Livadea, Vişoi, Valea Româneştilor, Calea Măţăului, Flămânda, Schei şi Fabrica de hârtie.
Aşadar, se vor îngriji de curăţenia şi ordinea din curţi şi din faţa proprietăţilor, se vor întreţine şanţurile şi curăţi stâlpii şi piloţii de la poduri, se vor retrage toate gardurile de pe terenurile cotropite în şosele sau islazuri comunale, se vor distruge plantaţiunile ce ating şi întrerup reţeaua de curent electric şi se opreşte vânatul şi pescuitul sub orice formă în terenurile oraşului, fără împlinirea formelor legale.
Măsuri aspre, dar civilizatorii, ce erau de mult necesare şi care vor ridica mult oraşul, chiar în ochii noştri.”, relata „Universul” în 1938, despre „Măsurile de bună gospodărie la Câmpulung”.
- În urmă cu 87 de ani, aproximativ 6.000 de vilegiaturişti au petrecut vara la Câmpulung
Şi tot din 1938 avem o consemnare a lui Lorin Popescu, un obişnuit al verilor petrecute la Câmpulung, care îi şi critica lipsurile, îi şi lăuda plusurile. Unul dintre acestea erau florile. „Florile care împodobesc ferestrele şi balcoanele caselor, Grădina Publică şi curţile locuitorilor – acele frumoase gladiole, hortensii, dalii, petunii, muşcate, verbine, garoafe, trandafiri, flux şi mixandre, portulaca şi micşunele.”, scria vizitatorul, unul dintre cei 5.000-6.000 de vilegiaturişti – apreciere care îi aparţine -, care au petrecut vara anului 1938 la Câmpulung.
Magda BĂNCESCU