Sâmbătă 14 iunie 2025, ora 12, vă invit la Muzeul Național „Brătianu” – Vila Florica din Ștefănești, Argeș, pentru a participa la vernisajul expoziției „Două veacuri de carte românească (1750-1947). Cărți vechi, cărți rare, cărți de colecție”. Expoziția își propune, prin cele 24 de exponate selectate din biblioteca personală, să ilustreze câteva domenii importante ale tipăriturii de carte românească: religios, lingvistic, istoric și literar.
În ceea ce privește vechile noastre tipărituri religioase, în expoziție sunt prezente trei exponate: un „Octoih”, tipărit între 2 ianuarie și 15 iunie 1750, carte care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână, un „Minei pe luna iulie” (1780), ce conține slujbele sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare lună de peste anul bisericesc, și „Sfintele și dumnezeieștile liturghii ale Sfinților noștri Părinți” (1796), o tipăritură care datează din vremea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Ipsilanti, așa cum se menționează pe foaia de titlu.
„Mineiul pe luna iulie” (1780), tipărit în tipografia din Râmnicu Vâlcea. Pagină cu stema Țării Românești și elementele ei heraldice definitorii: acvila care poartă crucea în cioc, Soarele, Semiluna și creanga de ienupăr. Carte din expoziție.
Toate aceste volume, legate în piele, cu unele pagini bicolore (în negru și roșu), superb ilustrate, au apărut în tipografia de la Râmnicu Vâlcea, ctitorită în 1705 de mitropolitul Antim Ivireanul, și s-au folosit cândva în serviciul religios de la biserica Sf. Ilie din Câmpulung.
- Lingvistică și filologie
Domeniul lingvistic și filologic este reprezentat în expoziție de câteva lucrări importante ale secolului al XIX-lea: un „Glosariu care coprinde vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum și cele de origine îndoioasă. După însărcinarea dată de Societatea Academică Română. Elaborat ca proiect de A. T. Laurian și I. C. Massim”, București, Noua tipografie a laboratorilor români (1876) și un dicționar al lui Ioan Nădejde, „Dicționar latino-român. Complect. Pentru licee, gimnazii și seminarii”, Iași, Editura și tipografia H. Goldner (1894). Acestor două lucrări li se adaugă un dicționar foarte folosit în epocă al filologului Lazăr Șăineanu: „Dicționarul universal al limbei române”, ediția a IX-a, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1929. De precizat că prima ediție a dicționarului datează din anul 1896.
- B. P. Hasdeu – „Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice şi poporane a românilor”
O menționare aparte merită făcută aici pentru monumentala lucrare „Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor”(tomurile I-IV) a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, una dintre cele mai importante cărți românești care au apărut pe întreg parcursul secolului al XIX-lea și unul dintre cele mai valoroase exponate din expoziție.
Urmând modelul alcătuirii marilor dicționare din străinătate, pe 2 aprilie 1884 membrii Academiei Române s-au întrunit la București pentru a hotărî persoana căreia urmau să-i încredinţeze răspunderea întocmirii unui mare dicţionar al limbii române. În numele celor meniţi a face propuneri, criticul Titu Maiorescu – deşi avea în persoana lui B. P. Hasdeu un vechi adversar – a concluzionat fără echivoc: „Comisiunea a socotit că între bărbaţii cunoscuţi prin lucrările lor filosofice şi lingvistice, acela care ar putea duce cu mai multă energie şi succes această sarcină ar fi d. Hasdeu, cunoscut prin lucrările sale lingvistice şi prin cunoştinţele sale filologice”.
Preot Ioan Răuțescu, „Câmpulung-Muscel. Monografie istorică”, Tipografia Gh. Gh. Vlădescu, Câmpulung, 1943. Carte din expoziție.
Prin hotărârea şedinţei din 1884 a Academiei Române, i s-a încredinţat lui B. P. Hasdeu deplina răspundere a muncii şi i s-a fixat un termen de şase ani pentru încheierea lucrării. După numai două luni, autorul a fost în măsură să prezinte Academiei prospectul dicţionarului, cu precizarea că lucrarea „nu va avea în vedere anume limba română literară de astăzi, ci mai ales limba cea veche şi graiul actual al poporului cu divergențele sale dialectale”. Totodată, enciclopedistul a alcătuit un chestionar cu 206 întrebări în scopul de a fi difuzat de revizorii şcolari prin judeţe şi de a înregistra termeni dialectali şi rari, această iniţiativă situându-l pe Hasdeu printre iniţiatorii „anchetei lingvistice” pe plan european.
Dispariția fiicei sale Iulia, în 1888, a zdruncinat însă din temelii viața și activitatea lui Hasdeu. Dacă primul tom din „Etymologicum Magnum Romaniae” apărea în 1886, iar al doilea în 1887, vor trebui să treacă şase ani până la tipărirea tomului III, în 1893. Nimeni n-a cutezat în tot acest timp să discute făţiş situaţia dicţionarului, dar se acumulau toate elementele unui deznodământ exploziv. Acesta se va întâmpla în 1897, când preşedintele Academiei Române, Nicolae Kretzulescu, lăudând mai întâi munca şi silinţa lui Hasdeu, a schiţat apoi un tablou sumbru al situaţiei, precizând că s-a ajuns până la litera B (cuvântul „bărbat”) în zece ani şi ritmul înaintării dicționarului a devenit îngrijorător.
Atunci Titu Maiorescu a propus fie reducerea proporţiilor lucrării, fie recurgerea la colaboratori. B. P. Hasdeu a refuzat orice concesie, însă propunerea lui Maiorescu, pusă la vot, a fost adoptată cu majoritate de voturi şi a prevăzut sistarea publicării „Etymologicului” de la 1 ianuarie 1898 şi numirea unei comisii de cinci membri, incluzându-l şi pe Hasdeu, care să întocmească programa noii lucrări.
Ioan Gh. Marinescu, „Școala Normală Carol I din Câmpulung-Muscel. Trei pătrimi de veac de activitate”, București, 1943. Carte din expoziție.
Partida era jucată. În 1898 apărea tomul IV şi într-o scurtă precuvântare Hasdeu scria că „isprăvind mândru de câte am făcut, făcând ceea ce am voit eu a face, las Etymologicului un măreţ, veşnic adio”. Acesta a fost finalul unei colosale întreprinderi, cea din urmă lucrare enciclopedică din cultura română întreprinsă de un singur autor, expresie a titanismului creaţiei.
Iată cum o „istorie secretă”, aproape necunoscută astăzi, se ascunde în spatele volumului „Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor”, lucrat de B. P. Hasdeu.
- Istoria românilor
În domeniul istoriei românilor, sunt prezente în expoziție lucrări de mare valoare ca, de pildă, Constantin Kirițescu, „Istoria războiului pentru întregirea României”, 1916-1919, vol. I, București, Institutul de Arte Grafice „România Nouă” (1922) ori Eudoxiu Hurmuzachi, „Documente grecești privitoare la istoria românilor publicate după originale, copiile Academiei Române și tipărituri de N. Iorga. Partea a III-a: c.1560 – c. 1820”, București (1936), o adevărată bijuterie tipografică. Exemplarul din expoziție provine din impresionanta bibliotecă a mănăstirii Văcărești, care a fost evacuată în 1986 pe câmpul din apropiere și lăsată sub cerul liber înainte de a fi demolat întregul complex mănăstiresc Văcărești, din ordinul șefului statului.
Cartea lui N. Iorga, „Istoria românilor”, Tipografia „Datina românească. Vălenii de Munte”(1937), scoasă în chiar tipografia înființată de Iorga la Vălenii de Munte, amintește de titanica operă a istoricului român. În expoziție se află volumul cinci, „Vitejii”, întreaga serie însumând zece tomuri.
- Literatură și istoria literaturii române
În domeniul literar, expoziția prezintă tipărituri care au marcat momente importante ale istoriei literaturii române din intervalul 1875 – 1947.
Astfel, este prezentă lucrarea în care Mihail Kogălniceanu a adunat, pentru prima oară (salvându-le de la pieire și punându-le în circulație) letopisețele moldovenești și muntenești, carte intitulată „Cronicele României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei. A doua edițiune revăzută, înzestrată cu note, biografii și facsimile, cuprinzând mai multe cronice nepublicate încă și ca adaos Tablele istorice ale României de la 1766 la 11 februarie 1866”, București, Imprimeria Națională C. N. Rădulescu (1872).
De asemenea, în vitrine este expus un volum apărut în timpul vieții lui Vasile Alecsandri, „Opere complete. Teatru”. Volumul III – „Comedii”, București, Editura Librăriei Socec& Comp. (1975), ediție care conține la final un interesant dicționar pentru „explicarea cuvintelor vechi ce aparțin jargonului moldav și a celor străine, care se află în acest uvragiu.”
Tot în această expoziție poate fi admirată o ediție rară din opera lui Dante, „Divina Comedie. Infernul”, traducere de G. Coșbuc, ediție îngrijită, comentată și introducere de Ramiro Ortiz, București, Editura Cartea Românească (1924). Pentru această capodoperă a lui Dante, Coșbuc a făcut o adevărată pasiune, abandonând scrierea poeziilor sale și învățând de unul singur limba italiană. A lucrat cu fervoare la traducere nu mai puțin de zece ani, în ultima parte a vieții.
În aceeași măsură, ca exemplar bibliofil, se poate vedea un volum cu poeziile lui Mihai Eminescu, o „ediție omagială a Municipiului București, cu ocazia împlinirii a cinci decenii de la moartea poetului. 1889 – 1939, iunie 15”, cu un portret al lui Eminescu realizat de Camil Ressu și ilustrații color de Jean Al. Steriadi și Al. Poitevin Scheletty.
O lucrare fundamentală a istoriei noastre literare, G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II” (1941), carte care a stabilit multe ierarhii literare pentru cel puțin următoarea jumătate de secol, își găsește, de asemenea, un loc în această expoziție.
Bogdan Petriceicu Hasdeu, „Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor”, Tomul II, București, 1890. Carte din expoziție.
Ar mai fi de remarcat, ca ediție bibliofilă, și volumul lui Alexandru I. Odobescu, „Pseudo-kinighetikos”, apărut în mai 1947 la Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului din București. Ediția este îngrijită de profesorul J. Byck, care a avut în vedere ediția originală din 1874 a lui Odobescu și pe cea din 1887. Din volumul publicat de Asociația Bibliofilă Română s-au tras 2 exemplare A și B pentru M. S. Regele Mihai și M. S. Regina Mamă și 201 exemplare destinate exclusiv membrilor Asociației, numerotate: I – XL pentru membrii fondatori, 41 – 200 pentru membrii aderenți, 201 pentru Biblioteca Asociației, toate pe hârtie Vidalon. Exemplarul din expoziție poartă nr. 177.
În afara volumelor menționate mai sus, se mai adaugă „Codicele de procedură civilă” al lui Alexandru Ioan Cuza, publicat în 1865, și două monografii din 1943: una despre orașul Câmpulung, scrisă de preotul Ioan Răuțescu, și alta despre istoria Școlii Normale „Carol I” din acest oraș, redactată de profesorul Ioan Gh. Marinescu. Alte câteva „curiozități” bibliofile, alese din biblioteca personală, completează lista exponatelor.
***
Expoziția „Două veacuri de carte românească (1750-1947). Cărți vechi, cărți rare, cărți de colecție” de la Muzeul Naţional „Brătianu” va fi deschisă în perioada 14 iunie – 13 iulie 2025.