Primăria Valea Mare Pravăț a încheiat, la sfârșitul lunii mai, un contract cu societatea Edilul CGA pentru lucrări de reabilitare a rețelei de apă în zona Șelari. Valoarea contractului este de 194.973,97 lei, iar acestea vizează înlocuirea conductei principale și a branșamentelor aferente pe o lungime de aproximativ 600 de metri.
Potrivit viceprimarului Marius Manea, intervenția a fost necesară din cauza degradării conductei existente: „Se schimbă conducta, pentru că era foarte veche și aveam tot timpul avarii. Înlocuim țeava principală și branșamentele oamenilor din zona respectivă.”, a precizat acesta.
R.A.Ş.