- Pe vremuri, secţia de teracotă din Lereşti era considerată unică în ţară prin calitatea produselor lucrate în trei-patru nuanţe.
Silviu Bragă şi fabrica Teracota Lereşti au constituit, de curând, subiect pentru „Exclusiv în România”, o emisiune de turism de la TVR1, axată pe destinaţii inedite, în care sunt accentuate tradiţiile, poveştile, atracţiile, gastronomia şi facilităţile locurilor în care ajung realizatorul Cristian Tabără şi ajutoarele sale. La Lereşti a sosit jurnalistul Ilinca Ciobanu, pentru a sta de vorbă cu Silviu Bragă despre o „moştenire” de familie, care le încălzeşte casele muscelenilor – şi nu numai – graţie cahlelor tradiţionale, realizate în totalitate manual. Într-un prezent în care accentul se pune pe simplificarea producţiei cu ajutorul unor maşinării sofisticate, fabricantul de teracotă muscelean rămâne adeptul procedeelor clasice. În unitatea din Voineşti, amplasată peste drum de Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu”, pe un drumeag pornit din drumul judeţean care străbate localitatea, lucrează, efectiv, în producţie, trei oameni vrednici: Silviu, prin mâna căruia trece fiecare piesă, Florin, în responsabilitatea căruia intră amestecul celor patru argile utilizate în realizarea cahlelor, şi meşterul Petrică, aflat de 40 de ani în activitate la fabrica de teracotă. „Mâinile de aur” ale lui Petrică modelează plăcile prin presare manuală.
Presa de dinainte de ’89 scria despre secţia de teracotă că este „unică în ţară prin calitatea produselor; se lucrează în trei-patru nuanţe.” La începutul anilor ’70, calitatea produselor de ceramică de la Lereşti a făcut ca acestea să fie expuse, alături de cahlele de teracotă fabricate de cooperativele de la Domneşti, Drăghici şi Aninoasa, la cel de-al V-lea Pavilion de mostre de la Bucureşti. Iar specialiştii le-au apreciat ca foarte bune.
- „Omul se încălzeşte nu doar cu lemne, ci chiar cu o parte din sufletul meu”
Afacerea de familie nu i-a omis pe niciunul dintre ai casei. De pildă, în ceea ce ţine de asigurarea esteticii teracotei produse la Voineşti sunt cooptaţi cu toţii. Silviu Bragă se ocupă de smălţuirea pieselor, iar soţia, Camelia Bragă, pictor ceramist, este implicată în decorare, la cerere, a pieselor ceramice. La fel, fiicele.
„Îmi place arta modelajului lutului, şi-a justificat pasiunea Silviu Bragă. Este o meserie veche, cu tradiţie, încă din anii ’60. Cred că întâi îţi place să modelezi lutul, dându-i forma unei sobe de teracotă, în care pui o parte din suflet şi-l transmiţi mai departe omului, care se încălzeşte nu numai cu lemne, ci chiar cu o parte din sufletul meu. Pare ca o joacă de a modela lutul, dar ridicată la standarde înalte, ca să iasă un produs de calitate. Calitate la care chiar ţin.”
Acesta le povestea invitaţilor săi că fabrica a fost creată după modelul austriac şi era parte a C.A.P., fiind privatizată în anii ’90. Puiu Bragă, tatăl lui Silviu, sobar şi şeful atelierului, a menţinut reţeta austriacă în frumoasa localitate a Muscelului, care, inclusiv prin această activitate privată, a păstrat acel ceva din atmosfera de acum o jumătate de secol şi mai bine, când Lereşti era declarată localitate turistică. Legenda Puiu Bragă. Este primul cuvânt care îi vine în minte fiului când este întrebat de jurnalişti despre tatăl său.
„De la vârsta de 13-14 ani se afla în ucenicie la fabrica de teracotă. A învăţat şi modelaj, pe urmă, a luat-o pe cont propriu, fiind şi sobar. Cred că în zona Muscelului nu este casă care să nu aibă sobă făcută de tatăl meu. În vacanţe veneam aici şi ne jucam cu lutul… am prins drag de el, de a ne murdări pe mâini şi a construi. Practic, din ’90, sunt angajat aici şi am pus şi umărul, şi sufletul la dezvoltarea fabricii. Mai degrabă, la continuitatea fabricii.”, îşi aminteşte cu plăcere Silviu Bragă. „Ca şef, mă mai certa, dar, ca tată, îi spuneam acasă: „Învaţă-mă!” Însă eu sunt omul care prinde din zbor. Îmi place înainte să analizez şi apoi să pun mâna. Îmi aduc aminte că am căzut odată… plăcile, fiind grele şi nu mă ajuta atât de mult fizicul, când să le pun pe raft – era prima blană -, le-am dărâmat pe toate. Am zis: din pământ le-am făcut, le fac din nou! Îl poţi modela şi remodela şi, până nu-ţi iese produsul pe care îl vrei, nu cedezi.”, mărturisea Silviu Bragă, recunoscând că este un perfecţionist.
- Bucăţile de lut sunt decorate, la cerere, de pictorul ceramist Camelia Bragă
Camelia Bragă, pictor ceramist, aşează pe bucăţile de lut ceea ce îi trece prin minte, prin suflet, prin inimă. Foloseşte culori speciale pentru cahlele de teracotă. „Sunt clienţi care îşi doresc o sobă simplă, neîncărcată estetic – alb curat, negru, bej, maro -, dar sunt şi cei care vor să interpună în anumite structuri ale sobei medalioane pictate.”, relata aceasta. Camelia Bragă le-a arătat reporterilor ceea ce lucra în acel moment: un peisaj „La fântână”. „Poţi să ai parte de căldura sobei de teracotă, să-ţi amintească de vremea bunicilor, dar să ai în modernismul de astăzi acea părticică de tradiţie.”, este unul dintre motivele pentru care produsele realizate în atelierul familiei Bragă au căutare.
Profesia sa de bază este aceea de muzeograf. „Am învăţat atât despre tradiţii, despre artă! În momentul în care am lucrat în muzee, mi-a plăcut să şi pictez, să şi decorez, am lucrat şi pe lemn pentru recondiţionare sau reinterpretare de mobilier. Îmi exprim această parte artistică oriunde pot, oriunde găsesc o nişă, căci mi se potriveşte. Tradiţia fabricii de teracotă în familie îţi aduce şi alt fel de satisfacţii nu numai pe plan profesional, ci şi sufleteşte. Faptul că sunt aproape de Silviu tot timpul. Mă implică oricât de des poate.”, povestea aceasta.
- „O astfel de teracotă este garantată 50 de ani. Sunt clienţi care îmi spun că au sobă făcută de tatăl meu, nea Puiu Bragă”
Ce deosebeşte o sobă făcută manual în integralitate? „În tot ce este manufactură – spunea Silviu Bragă – pământul nu este atât de îngrămădit, este un pic mai aerat, emană alt fel de căldură, altfel se încinge. Cu un braţ, maxim două de lemne, înmagazinează suficientă căldură, încât să emane ore întregi. O astfel de teracotă este garantată 50 de ani. Sunt clienţi care îmi spun că au sobă făcută de tatăl meu, nea Puiu Bragă. „Vreau s-o schimb, pentru că vreau să aduc alt design în casă.”, spun ei. Dar ea este funcţională. Îmi creşte inima când aud că este bună încă. Ce mai trebuie la o teracotă pentru eficienţă, pentru că se arde cărămida interioară cu fumul şi restul: la 20 de ani, trebuie schimbată cărămida interioară şi refăcută. Teracota rezistă. Dacă ai dragoste de a modela lutul, tradiţia se păstrează. Cum tata a fost fascinat, de la 13 ani, de lut, mi-a transmis şi mie. Măcar pe un nepot de-al meu să pot să-l învăţ când voi fi bătrân. Copiii s-au îndreptat către alte studii. Eu, totuşi, sper… este păcat să se piardă un proces atât de frumos: să te joci cu lutul şi să-ţi iasă un produs finit care te încălzeşte. Fizic şi sufleteşte.”, spunea la final Silviu Bragă, dispus să ofere informaţii oricui ar fi interesat să înveţe acest meşteşug.
În preajma Crăciunului, Silviu Bragă primeşte cele mai multe telefoane şi mesaje de mulţumire de la clienţi încântaţi de căldura care le umple casa, dar şi sufletul: „Când văd flacăra jucând pe perete, mă rog să vă dea Dumnezeu sănătate, ca să puteţi bucura şi alţi oameni.” Iar satisfacţia celor cărora le-a livrat un produs util şi frumos constituie cel mai convingător imbold de a merge mai departe. Magda BĂNCESCU
Sursa foto: Exclusiv în România, TVR1