În urmă cu 16 ani, Evenimentul Muscelean a publicat o serie de articole legate de o revendicare imobiliară la Stadionul Municipal. Fiicele proprietarei clădirii în care a funcţionat sediul administrativ al Clubului Sportiv „Muscelul” solicitau o bucată de teren, de 244 metri pătraţi, aflaţi la intrarea pe stadion, dinspre strada Mărăşeşti, cea pe care se află Colegiul Pedagogic „Carol I”. La acel moment, se loveau de opoziţia unei părţi a consilierilor locali, opozanţii fiind din rândul aleşilor democrat-liberali, de vreme ce doi dintre ei erau angajaţi ai Clubului Sportiv „Muscelul”: Mircea Fulger era directorul clubului, iar Ion Dumitraşcu, expert sportiv. Cu nouă ani înainte de această cerere, fostul sediu administrativ al Clubului Sportiv „Muscelul” şi o parte din terenul solicitat în instanţă, situat pe strada Mărăşeşti, au ajuns la proprietari, în ciuda reacţiei reticente exprimate de unii consilieri. Mai exact, surorile Ochinciuc şi Arsenescu-Jacotă au primit clădirea şi 400 metri pătraţi de teren situat în jurul ei. Restituirea imobilului a fost, totuşi, în avantajul celor de la club, care şi-au construit un sediu nou, începând cu anul 2001, inaugurat pe final de mandat de către primarul George Bălan.
- Clubul Sportiv a continuat să folosească vechea clădire şi după retrocedarea ei către proprietari, dar plătea chirie
Fostul şef al Serviciului Juridic, Iulian Nicolae, ne povestea, pe atunci, că procesul pentru imobilele de la Stadionul Municipal, casă şi teren, a fost deschis în anul 1998 şi s-a purtat între Clubul Sportiv şi moştenitorii câştigători în instanţă. Casa le-a fost retrocedată, la fel terenul din jurul ei, cei 400 metri pătraţi. Suprafaţa deţinută în trecut era mult mai mare, de 5.000 metri pătraţi, unde este stadionul cu tribuna din partea vestică, dar diferenţa până la 5.000 de metri pătraţi a rămas să fie rezolvată prin despăgubirea celor în drept.
Primăria era dispusă, în 2009, să le cedeze şi suprafaţa suplimentară de 244 metri pătraţi, întrucât rămânea spaţiu şi pentru acces pe stadion pe poarta principală. Cei de la Clubul Sportiv, însă, se opuneau, pe motiv că pentru suprafaţa solicitată ulterior, cea din faţa casei – neinclusă în hotărârea judecătorească definitivă -, competenţa aparţinea Ministerului Tineretului şi Sportului.
După încheierea procesului, clubul a continuat să folosească vechea clădire, pentru care a plătit chirie, situaţie care, însă, încetase înainte de anul 2009, când s-au iscat divergenţele pentru surplusul de teren. Conducerea clubului spunea că îi era util acel spaţiu pentru fotbal, întrucât acolo avea vestiare, băi, grupuri de refacere şi anexe.
În anul 2009, când se tranşa la nivelul administraţiei publice locale diferendul punctat în deschiderea articolului, noi am realizat un reportaj despre clădirea de care se îngrijeau nişte cunoştinţe ale uneia dintre fiicele proprietarei care, la acel moment, avea 94 de ani. Din cauza acoperişului şubred, ploua în clădire, tencuiala mai căzuse pe alocuri, iar ţiglele se măcinaseră. Casa avea trei camere, una mai spaţioasă, cea din rotundul din faţă, şi încă două mai mici.
- Clădirea, inclusă într-o investiţie privată a firmei manageriate de Claudiu Ciolan
Depăşim acest remember şi ne oprim la investiţia din prezent, pe care o desfăşoară actualul proprietar, prin firma True Stomartists SRL, din Câmpulung, cu sediul social în strada Valea Româneştilor, reprezentată de Claudiu Gabriel Ciolan, dezvoltatorul unei activităţi private în clădirea care a trecut printr-o transformare totală. „Renovare, reabilitare şi schimbare de destinaţie a construcţiei existente” este titulatura investiţiei pentru care, anul trecut, s-a derulat procedura necesară la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş. Din memoriul înaintat instituţiei de mediu aflăm câteva referinţe despre investiţia programată asupra imobilului care, în prezent, are un aspect cu totul schimbat.
„Terenul pe care se solicită realizarea acestei investiţii are o suprafaţă de 161 metri pătraţi. Corpul de clădire C1 existent are o suprafaţă construită la sol de 161 metri pătraţi (suprafaţă utilă 115,98 metri pătraţi) şi o suprafaţă totală desfăşurată de 322 metri pătraţi. Lucrările propuse prin proiect nu modifică suprafaţa imobilului, acestea constând doar în schimbarea destinaţiei din locuinţă în spaţii adecvate unei clinici stomatologice şi recompartimentare parţială a spaţiilor existente pentru parter şi etaj, fără modificări structurale.”, se menţionează în documentul publicat pe portalul A.P.M. Argeş, pentru informarea publicului.
Investiţia estimată la 322.000 lei prevede, la parter, un cabinet, radiologie, recepţie plus sala de aşteptare şi spaţii administrative, iar la etaj, două cabinete cu săli de aşteptare, precum şi alte spaţii-anexă necesare în activitatea medicală. „Activitatea specifică va consta în: consultaţii de specialitate, tratament şi investigaţii ale pacienţilor aferente stomatologiei.”, se specifică în memoriu.
Astăzi, lucrarea este avansată, fiind finalizat exteriorul clădirii, intervenţiile de reabilitare desfăşurându-se în exterior. Vechea clădire a Clubului Sportiv „Muscelul” pare că a dispărut de pe faţa pământului, fiind, de fapt, integrată în construcţia din vecinătatea Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”.