Comunicat de presă
Primăria Municipiului Câmpulung, prin S.C. FINANCIAR URBAN S.R.L, operatorul de salubrizare, organizează campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase pentru locuitorii Municipiului Câmpulung. Campania se derulează începând de JOI, 29 mai, ora 08:00, până VINERI 30 mai, ora 15:00.
Cetățenii pot depozita deșeurile voluminoase astfel:
- Abonații care locuiesc la bloc pot lăsa aceste deșeuri lângă ghenele de gunoi unde sunt arondați;
- Abonații casnici pot opta pentru predarea deșeurilor voluminoase, direct din fața porții, în baza unei solicitări. Solicitările de colectare se vor face la numărul de telefon 0740238171 până în data de 27 mai, ora 15:00, urmând a fi ridicate în data de 30 mai.
Ce deșeuri se pot colecta: mobilier, canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi.
Ce deșeuri NU se pot depozita și colecta: deșeuri provenite din construcții, vegetale, periculoase, deșeuri electrocasnice, reziduale, reciclabile, componente auto (ex: parbrize, anvelope) etc.
Pentru informații suplimentare, despre această campanie, adresați-vă operatorului, la numărul de dispecerat: 0740238171.
IMPORTANT!!! Depozitarea acestor tipuri de deșeuri în locurile amintite mai sus în afara campaniilor organizare de UAT CÂMPULUNG se sancționează contravențional cu amenda de la 1000 lei la 2000 lei conform HCL nr. 26/2018.
Vă mulțumim pentru implicare!