O crimă pasională petrecută, în luna septembrie a anului 1932, la Schitul Ciocanu din Muscel, a furnizat subiect gazetelor centrale, care l-au dezvoltat în articole generoase ca spaţiu. Relatările din „Curentul”, „Dimineaţa”, „Universul”, „Lumea Iaşi”, „Calendarul” şi altele punctează motivul geloziei care îl măcina pe amantul în sutană, bănuind-o pe văduva care se îngrijea de curăţenie la mănăstire că are pe altcineva.
În ziua crimei, cei doi s-au retras în pădurea de lângă schit, au mâncat şi s-au cinstit cu ţuică. La ceasul vecerniei, călugărul s-a întors la slujbă, de unde a revenit la femeie înarmat. A împuşcat-o, după care s-a înapoiat la mănăstire după o sapă, ca să-şi îngroape victima. Deşi pierduse sânge, femeia, voinică, s-a târât până la schit, unde a povestit stareţului tărăşenia.
„Rasputin de Muscel”, aşa îl caracteriza pe monah presa vremii, care abunda în amănunte picante despre amorul din pădure dintre agresor şi victimă, descris în detaliu, ca şi cum ziariştii au asistat de pe margine la scena erotică. „Sadism dus la exces în timpul actului sexual”, astfel era prezentat comportamentul protagonistului tentativei de omor, care îi ţinea în priză pe cititori cu amantlâcul transformat într-un serial.
- Telenovela încheiată dramatic, povestită pe larg în presa timpului
Ne oprim asupra relatării din ziarul „Curentul”, ediţia de vineri, 16 septembrie 1932, care dedica un articol consistent „Dramei pasionale de la Schitul Ciocanul – Muscel. De ce şi-a împuşcat ibovnica călugărul Calinic Dumitran”. Iată relatarea de acum 93 de ani.
„Câmpulung, 13. – Sunt câteva luni de atunci. Uitarea începuse să se ţeasă peste fapta senzaţională, petrecută la un schit din Moldova, când stareţul mănăstirii şi-a ucis ibovnica, ce luase chipul unei maici. Întâmplarea face ca drama de atunci să se repete, de data aceasta în judeţul Muşcel, la Schitul Ciocanul. Eroii sunt un călugăr şi o văduvă din comuna Bughea de Jos, din apropierea Schitului Ciocanul.
Cam la trei ore de Câmpulung, după ce urci Gruiul şi tai Bughea în două, în faţă, se ridică, majestos, muntele Ciocanul. Întocmai ca Snagovul, aici găseau loc de refugiu, în vremurile tulburi, boierii câmpulungeni. Şi tot aici s-a ridicat în zilele Doamnei Chiajna (secolul XVI) lăcaş de închinăciune. Înconjurat de păduri seculare, schitul apare ca un nimb, în ochiul de poiană, ce se lasă strejuit de stejari, sus, în creştetul muntelui.
Biserica e scundă şi neîncăpătoare. La răsărit, chiliile. La apus, alte chilii şi arhondăria. Aici s-au săvârşit multe minuni. Unele sufleteşti şi altele trupeşti, în paturile moi şi calde ale schimnicilor, sau la un pas de sfântul locaş, în desişul codrului. Aici şi-au găsit astâmpăr, în cursul vremii, multe suflete obidite sau înflăcărate de para bigotismului şi şi-au potolit năvalnicile porniri venerale multe trupuri fragede.
Cuviosul Calinic
Călugărul Calinic Calistrat Dumitran zis Dumitrescu, e de fel din Bujoreni, judeţul Vâlcea. Venit la Ciocan de câţiva ani, era singurul monah care nu împlinise 40 ani. E înalt, cu umerii largi, bine legat. Ochi adânci şi învineţiţi de patimă, adumbriţi de sprâncene stufoase. Nas puternic, formând o verticală, pe gura-i senzuală.
Şi barba, frumoasa lui barbă de un negru strălucitor, tunsă şi pieptănată cu îngrijire, plus plete-i scurte, ascunse în căciula-i caschetă – culion poartă numai la ceremonii – completează figura cuviosului, care păstrează ceva din imaginea sfântului de la curtea Romanovilor. Poporul îl poreclise, însă, „popa smântână”. Probabil, unde se pricepea să smântânească micile nevoi ale celor cu cari venea în contact, că era şi mare meşter la vorbă.
Ipocrit şi senzual, în înfăţişarea-i mieros de cucernică, vestea despre minunile Iui se duse până către hotarele judeţului. Şi oiţele domnului, care băteau poteca Ciocanului, venind să se cureţe de nimicniciile vieţii cotidiane, după ce băteau mătănii şi treceau prin chilia lui Calinic, se întorceau acasă voioase, cu sufletul şi corpul împăcat.
În umbra chiliei
De câtva timp, Ia schit începuse să-şi facă de lucru o nouă Magdalenă, întruchipată în văduva Ileana G. Furnică, de 36 ani, din Bughea de Sus. Şi femeia avea de lucru: ba să măture, ba să facă o mâncare, ba să spele rufele schimnicilor. Iar de la o vreme, Ileana luase obiceiul să-şi petreacă nopţile Ia schit. În chilia lui Calinic. Astfel că, în umbra schitului, o dragoste a legat gura pânzii, dragoste monahală, ca în istoriile părintelui Damian Stănoiu.
Te împuşc, părinte!
Pe la Crăciun, bătrânul arhimandrit Nicandru Manu, stareţul mânăstirei, a început să observe că nu e lucru curat cu Dumitran Calinic şi Ileana. L-a chemat în arhondărie şi l-a mustrat părinteşte.
Supărat, Calinic nu a găsit să răspundă superiorului decât: Te împuşc, părinte! Şi, trântind uşa arhondăriei, s-a închis în chilia sa. Stareţul a reclamat. Dar raportul nu a avut niciun răsunet, fiindcă s-a oprit undeva, într-un sertar, de unde nu mai poate ieşi. Ceva mai mult, bietul stareţ s-a ales şi cu ponosul. E persecutat că nu lasă pe Calinic să-şi facă mendrele.
Un rival?
Nu de mult, un stăruitor cercetător al schitului a început să devie şi un funcţionar din localitate, al cărui nume îl trecem sub tăcere. De la birou, în loc să se ducă acasă, bate calea lungă a Ciocanului. Rufele nu i le mai spală nevastă-sa, fiindcă acum avea pe altcineva, pe Ileana Furnică de la schit. Dar Calinic nu vedea cu ochi buni stăruinţa funcţionarului maniac, părându-i-se că aleasa lui se răsleţeşte tot mai mult de turmă şi, zi de zi, se trage spre târla noului venit.
Chef călugăresc
Duminică. Ca în toate sărbătorile, a fost la schit, slujbă mare, la care a luat parte, bineînţeles, şi Ileana. După slujbă, cuviosul Calinic s-a dus în chilie, a luat de ale gurei şi un clondir de ţuică călugărească, apoi s-a înfundat în pădure, unde îşi dăduse întâlnire cu Ileana.
Reveria din desişul pădurii a durat până târziu, când îndrăgostiţii au auzit toaca vecerniei, care le-a curmat petrecerea. Sfântul şi-a lăsat amanta în tufe şi, întorcându-se la schit, s-a supus chinului monahal, bătând mătăniile rituale. Slujba s-a sfârşit. Uf! Calinic s-a strecurat în chilie, îmbrăcându-şi rasa, în buzunarul căreia avea un revolver cu butoiaş. Şi cocoşându-se printre crengile alunilor, s-a întors la femeia care-i potolea simţurile.
Crima
Ce s-a petrecut acum nu se poate preciza. Probabil că a urmat vreo scenă de gelozie. Destul că popa, după 6 ore de plăcută beţie amoroasă, a scos revolverul şi a tras numai un glonte. Şi Ileana, horcăind, s-a rostogolit la vale, până ce trupu-i fără puteri s-a oprit de un pom.
Mortul care înviază
Calinic, dându-şi seama de ispravă, a căutat să ascunză orice urmă a crimei. Amurgise, când stareţul zăreşte pe criminal cu o pătură pe umeri şi o lopată în dreapta, furişându-se din schit. Se ducea să îngroape pe cea pe care o socotea moartă. Zadarnic. Peste câteva clipe, în umbra serii, Ileana cobora poteca pădurii, târându-se şi gemând. Sângele i se prelingea de la o rană de la rădăcina gâtului şi din gura ce scrâşnea de durere.
-M-a împuşcat Calinic, zise ea printre gemete şi se prăbuşi la picioarele stareţului şi celor doi călugări bătrâni.
Alarma
A fost dusă în arhondărie şi bandajată. Ştiind cât de năstruşnic este Calinic, nimeni nu îndrăznea să coboare în sat spre a da alarma. Târziu, un nepot al stareţului, studentul G. Manu, care-şi petrecea vacanţa la schit, a reuşit să se facă nevăzut şi să anunţe jandarmii.
Calinic se predă singur
Criminalul, după ce a rătăcit prin pădure, s-a întors în chilie. A voit să doarmă. Dar imaginea Ilenei îl muncea. Şi pe la două dimineaţa şi-a încuiat chilia, luând drumul oraşului. A umblat ferit, pe poteci, de frica jandarmilor. Pe la opt dimineaţa, cineva bate în poarta penitenciarului.
-Cine e?
-Eu! Un păcătos. Deschideţi să intru. Şi Calinic, prin deschizătura uşii, explică grefierului isprava. E îndreptat, însă, la Parchet, fiindcă nu are bilet de intrare. Amărât că nici temniţa nu-l primeşte (deocamdată) pleacă, însoţit de un gardian, la tribunal. Pe scări, este înhăţat, însă, de jandarmi. Nu zice nimic. Cu ochii în pământ, ia din nou drumul Ciocanului, legat şi sub pază.
Întâlnirea
Când să iasă din oraş, pe „Gârlici” coboară o căruţă. Din ea se aud gemete înăbuşite. În jurul ei lume. Convoiurile se opresc. Un cap ofilit şi scofâlcit de durere, Ileana se ridică ajutată de frate, său, pe furhitaiele căruţei.
-De ce, de ce, Calinic?
-Iartă-mă!
Şi convoaiele şi-au armat drumul, unul la spital şi altul la „faţa locului”.
Starea victimei
La spital, Ileana Furnică a fost imediat îngrijită de domnul dr. Machelarie, secondat de subchirurgul Ştefănescu. Starea victimei e gravă. Gloatele i-a pătruns prin regiunea suprasternară şi a ieşit în regiunea supraspinoasă, după ce i-a perforat vârful plămânului drept, determinând hemoptizie. În caz că nu se vor ivi complicaţii, sunt speranţe că va scăpa cu viaţă.” Semnează: N. Petran.
- Recalcitrant, îl ameninţase cu moartea şi pe stareţ
„Universul” scria că, în acea vreme, la schitul muscelean nu locuiau decât patru călugări, dintre care cel mai tânăr, Calistrat Dumitran, era trimis mai tot timpul cu „pantahuza“ prin ţară, spre a strânge fondurile necesare reparării bisericii. „Calistrat, zis şi Calinic Dumitran, este numai frate rasofor în mănăstirea Ciocanul, are 38 ani şi e originar din Vâlcea. Fire nervoasă şi foarte recalcitrant, nu era deloc în bune raporturi cu cei din mănăstire şi, mai ales, cu bătrânul stareţ Nicandru, pe care l-a ameninţat în câteva rânduri cu moartea, pentru care a şi fost raportat forurilor monahale superioare. Purta revolver, pentru că, neputând sta în mănăstire, era trimis cu „pantahuza” în ţară şi avea la el bani mulţi.
Avea o purtare din cele mai nepotrivite cu chemarea monahală. După mărturisirea lui, avea de multă vreme legături de dragoste cu Ileana, dar susţine că aceste legături erau din cele mai nevinovate întrucât el era… „famen“. Ba se vorbeşte prin jurul mânăstirii că, nefiind călugărit încă, promisese văduvei Ileana că va părăsi mănăstirea şi o va lua în căsătorie. Şi pentru aceasta avea dreptul să fie gelos pe ea. Deci duminică hotărâse să afle dacă, într-adevăr, îl înşeală sau nu. Şi plecă după slujbă la dragoste, înarmat cu revolverul cu cinci gloanţe. El spune că n-a avut intenţia să omoare femeia, ci că „jucându-se cu ea“, i-a scăpat revolverul jos, apoi ridicându-l, se uită la el, când, fără să vrea, a apăsat pe trăgaci, care a trimis un glonţ în pieptul femeii.”, relata „Universul”.
Ce spunea Ileana Furnică. „Deşi pe patul spitalului, de-abia putând să vorbească printre horcăiturile plămânului perforat, Ileana ascunde şi ea adevărul, susţinând că n-avea nicio legătură cu călugărul, că îl cunoştea numai de la slujbă, că duminică i-a ieşit în cale şi, fără nicio vorbă, i-a strigat de trei ori: „Sus mâinile, te omor!” Se crede că niciunul, nici altul nu vor persista în minciunile lor şi, până în sfârşit, vor mărturisi adevărul.”
- „Rasputin în carne şi oase”
Precedentul monahului în materie de „oi rătăcite” era, de asemenea, subiect de clacă, preluat rapid de gazetari. „Rasputin în carne şi oase”, titrau „Curentul” şi „Calendarul”. „Călugărul Calistrat, zis Calinic şi supranumit de toţi „Rasputin”, era cum s-ar zice, pentru oiţele ce le trimetea Domnul la pocăire, un adevărat duhovnic sufletesc, dar şi trupesc. Nu o dată s-a întâmplat cazul, ca venind vreo săteancă sau chiar vreo orăşeancă pentru spovedit la schit, să treacă pentru o perfectă purificare şi prin chilia încărcată de mirodenii a „sfântului“ Calinic, care se zicea că avea darul de a mântui şi curăţa pe păcătos de toate fărădelegile.
Nu mai puţin, dar chiar acum o săptămână, cu acelaşi gând habotnic, a venit şi o sezonistă ce locuia în comuna Rucăr şi al cărei nume îl trecem sub tăcere, care, după ce a fost spovedită, s-a dezbrăcat în pielea goală, făcând cu „sfântul“ curate orgii. Spun martorii indiscreţi că oiţa, după ce a fost purificată, a frecat cu veneraţie, în acelaşi costum, scândurile pardoselii din chilia unde se mântuise şi sufleteşte şi, mai ales, trupeşte de păcat.”
Relatările se opresc în acest punct, nefiind continuat subiectul pentru a afla dacă victima, care s-ar fi aflat ba „în agonie”, ba în „stare disperată” sau „stare gravă”, a supravieţuit sau nu incidentului.