20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

Loca şi Viper, câinii Salvamont Argeş, trimişi pe urmele bărbatului din Mărcuş dat dispărut

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unui bărbat în vârstă de 54 de ani. Potrivit informaţiilor preliminare, bărbatul a fost văzut ultima dată în seara zilei de 4 mai.

În data de 9 mai 2025, poliţiştii au desfăşurat activităţi de căutare pentru identificarea persoanei dispărute. Datele de identificare ale acestuia au fost transmise către alte unităţi teritoriale de poliţie, dar şi structurilor cu atribuţii în verificarea identităţii persoanelor: Jandarmeria şi Poliţia Locală.

Având în vedere că dispariţia a avut loc într-o zonă în care se află şi suprafeţe împădurite, autorităţile au solicitat sprijin aerian. Un elicopter SMURD a fost trimis pentru a acoperi un perimetru mai larg şi greu accesibil de la sol. În aceeaşi zi, în acţiune a fost implicat şi Serviciul Salvamont Argeş, reprezentat de şeful structurii, Ion Sănduloiu, care a participat alături de doi câini special antrenaţi pentru depistarea urmelor persoanelor dispărute: Loca şi Viper. „Se pare că nu este în zonă, pentru că dacă ar fi fost, cred că îl găseam, pentru că nu este o zonă aşa de mare. De la Mărcuş în jos, bărbatul a fost văzut pe camerele video, până când nu a mai ajuns la o altă cameră, iar de acolo pleacă un drumeag care coboară către Petromul de la intrare. Este o râpă, o pădure de pini.”, a declarat Ion Sănduloiu.

Acesta a precizat că a ajuns în teren după ce zona fusese deja survolată de elicopter, dar a verificat împrejurimile cu câinii, însă fără rezultate. „Am intrat cu câinii în zonă şi nu am avut niciun fel de semnal. Am căutat, ne-am făcut treaba pe partea noastră. Am venit cu doi câini, la solicitare. Au mai acţionat jandarmi, poliţişti, poliţişti locali şi mai multe echipe de intervenţie. După părerea mea, bărbatul nu este în zonă. Am căutat vineri după-amiază, până târziu, dar şi duminică dimineaţă, până când a început ploaia, dar am văzut ceea ce nu s-a văzut vineri.”, a adăugat şeful Salvamont Argeş.

La momentul redactării acestui articol, bărbatul nu a fost găsit. Poliţia continuă cercetările.

Semnalmente: 1,90 m înălțime, aproximativ 75 de kg, păr grizonat, poartă barbă și are aspect neîngrijit.

Vestimentație: posibil geacă bleumarin, pantaloni tip salopetă bleumarin, pantofi de culoare neagră tip pantofi de protecție.

Persoanele care pot oferi informații despre bărbatul în cauză sunt rugate să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la telefon 0248.512.100.

R.A.ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!