Comuna Bughea de Jos a marcat, pe 1 mai 2025, prima ediţie a Serbării Câmpeneşti, organizată de Primărie. Evenimentul a avut loc pe Stadionul Comunal şi s-a adresat tuturor categoriilor de vârstă, într-o zi dedicată muzicii, socializării şi tradiţiilor populare.
Deşi vremea a fost schimbătoare, cu episoade scurte de ploaie, participanţii nu au părăsit spaţiul amenajat şi au continuat să se bucure de programul pregătit. Pe terenul stadionului au fost instalate mese şi grătare, iar localnicii au avut parte de mici, carne friptă, bere rece şi alte produse specifice unei sărbători în aer liber.
Pentru copii au fost pregătite activităţi şi surprize, precum picturi pe faţă, tobogane înalte şi echipamente de joacă cu care să se distreze. Atmosfera a fost întreţinută de Formaţia „Neluţă Bucur” din Câmpulung, care a cântat muzică de petrecere pe tot parcursul zilei. Pe fundalul sonor al tarafului, oamenii au dansat, au cântat şi au stat la poveşti într-un cadru gândit să-i aducă împreună.
„Vrem să sărbătorim un 1 Mai în 2025 prin această primă ediţie a Serbării Câmpeneşti. Sper din tot sufletul ca aceasta să rămână o sărbătoare tradiţională la Bughea de Jos, prin care să ne întâlnim toţi, să ne simţim bine cu muzică şi voie bună. Este o sărbătoare importantă pentru mine prin prisma amintirilor pe care mi le produce, deoarece, copil fiind, părinţii mei mă duceau la sărbătorile tradiţionale de 1 Mai şi apreciam foarte mult timpul petrecut împreună, atât cu părinţii, cât şi cu prietenii. Sper să reînnoim aceste tradiţii şi sărbători populare româneşti, pentru că acestea sunt ale noastre, ale neamului nostru, iar aici regăsiţi spiritul nostru românesc!”, a transmis primarul comunei Bughea de Jos, Bogdan Oancea.
Robert Adrian ŞTEFAN