Una dintre problemele cu care se confruntă comuna Bughea de Jos o reprezintă câinii, atât cei fără stăpân, cât şi cei care, deşi au proprietari, nu sunt declaraţi oficial. Potrivit primarului Bogdan Oancea, o parte dintre câinii fără stăpân provin de la rampa de gunoi situată la graniţa dintre cartierul Grui din Câmpulung şi teritoriul administrativ al comunei Bughea de Jos.
O altă zonă în care problema este mai accentuată este cătunul Valea Măcelarului. Viceprimarul Bogdan Coman a declarat recent că în acest cătun s-ar afla aproximativ 400 de câini. O dificultate majoră o reprezintă faptul că puţini localnici recunosc că deţin animale de companie. Mai mult, foarte puţini câini sunt sterilizaţi, ceea ce duce la înmulţirea lor necontrolată. „Cei din Valea Măcelarului sunt plini de câini. Au 300-400 de exemplare. Dacă urmăresc înregistrarea camerei video şi derulez cu viteză, într-o oră cred că apar doar pe o singură cameră 20-30 de câini. Oamenii spun că sunt ai lor, dar, dacă te duci să-i iei la rost, nu mai recunosc şi spun că sunt câinii vecinilor. Chiar dacă sunt la ei în curte, spun că au doar unul şi că restul sunt ai vecinilor. Nu recunosc, deşi au câte 5-6 câini fiecare în curte.”, a relatat viceprimarul Bogdan Coman.
Pentru a încerca să rezolve situaţia, Primăria Bughea de Jos a organizat de curând, în parteneriat cu Adăpostul de Câini Smeura, o campanie gratuită de sterilizare. Acţiunea a fost susţinută de două caravane, care au intervenit simultan în două puncte din comună: Stadionul Comunal şi Valea Măcelarului. Dacă la stadion, lumea a fost înţelegătoare şi cooperativă, fiind deschisă iniţiativei, în Valea Măcelarului lucrurile au fost diferite. Iniţial, mulţi localnici au refuzat să participe, iar motivele invocate au fost legate în principal de teama că animalele ar putea muri în urma intervenţiei, în ciuda explicaţiilor oferite de medicii veterinari despre siguranţa procedurii.
În această situaţie, viceprimarul Bogdan Coman a luat la pas tot cătunul, din poartă în poartă, pentru a-i convinge pe oameni să participe la campanie. Deşi au fost reticenţi la început, au început treptat să aducă animalele la sterilizat, unii venind chiar cu câte doi-trei câini. Totuşi, în ciuda eforturilor, în cătun rămân încă mulţi câini, care fie se odihnesc pe treptele caselor, fie sunt ţinuţi în curţi sau circulă liber pe drumuri. Mulţi dintre aceşti câini nu au un proprietar declarat, iar responsabilitatea lor este evitată de localnici.
Primarul Bogdan Oancea a explicat, de mai multe ori, că soluţia în astfel de cazuri este educaţia. În opinia sa, o abordare bazată pe explicarea importanţei sterilizării şi a respectării legii este importantă pentru a avea rezultate. În acest mod, edilul doreşte să stopeze atât fenomenul depozitării gunoaielor în spaţiul public, în natură, cât şi cel al înmulţirii necontrolate a animalelor de companie, sperând să nu existe cazuri în care animalele să producă şi incidente grave. În cazul în care demersurile educative nu vor da rezultate, administraţia locală ia în calcul aplicarea sancţiunilor pentru cei care nu respectă obligaţiile legale privind deţinerea animalelor de companie.
Robert Adrian ŞTEFAN