23/03/2025

Şcolile din Câmpulung pot implementa programul „Buddy’s Kids Club”, o platformă educaţională care sprijină dezvoltarea elevilor

Unităţile de învăţământ din Câmpulung pot implementa platforma educaţională psiho-pedagogică „Buddy’s Kids Club”, care sprijină dezvoltarea elevilor, oferind resurse interactive şi materiale didactice conforme cu cerinţele Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Platforma este concepută astfel încât să fie utilă atât elevilor, cât şi părinţilor şi profesorilor, facilitând procesul de învăţare prin metode atractive.

  • Elena Lasconi: „Îmi doresc foarte mult să înveţe copiii noştri din joacă”

Printre primele unităţi de învăţământ care au adoptat acest program se numără Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”. Elevii au avut ocazia să interacţioneze cu mascota Buddy, iar reacţiile lor au fost pozitive. Copiii s-au arătat încântaţi de acest program, iar cadrele didactice au apreciat diversitatea materialelor puse la dispoziţie.

„Consider, ca româncă, faptul că cea mai mare bătaie de joc în ultimii 35 de ani, în România, care ne-a adus în punctul în care ne aflăm astăzi este faptul că educaţia a fost călcată în picioare. Nu a fost nicio coerenţă, s-au schimbat foarte mulţi miniştrii, niciunul nu a continuat ce a început să facă cel de dinaintea lui. Sistemul educaţional este politizat, nu avem nevoie de inspectorate şcolare, însă copiii noştri au nevoie ca din şcoală să fie pregătiţi pentru viaţă. Mi-aş dori foarte mult ca toţi copiii câmpulungenilor să se ducă la şcoală de drag. De la începutul mandatului meu, din anul 2020, priorităţile au fost educaţia, sănătatea, de a uni comunitatea, de a face lucruri concrete, de care au oamenii nevoie. Am investit cea mai mare sumă din ultimii 35 de ani în educaţie aici, la Câmpulung. Poate că nu întâmplător, Câmpulung este localitatea cu cele mai multe unităţi de învăţământ, raportat la suprafaţă şi la numărul de locuitori. Nu este suficient să avem schele, acum, pe şcolile din Câmpulung, nu este suficient că tot prin fonduri europene am obţinut bani pentru dotările acestor unităţi de învăţământ, nu este suficient ca şi copiii noştri să respire aer curat, pentru că pe fonduri europene am luat instalaţii de purificare a aerului. Nu este suficient! Îmi doresc foarte mult să înveţe copiii noştri din joacă şi mă bucur foarte tare că am cunoscut nişte tineri absolut minunaţi, care au decis, după doi ani de muncă, doi ani în care au muncit pentru această platformă, să înceapă de la Câmpulung şi mă bucur pentru asta! Mă bucur că aţi venit. Încă din primul an de mandat m-am gândit cum putem să folosim tehnologia ca să înveţe copiii şi să meargă de drag la şcoală. Eu sunt sigură că prin implementarea acestui program în toate şcolile din Câmpulung, am putea să fim pe primul loc în ţară ca rezultate la învăţătură.”, a transmis primăriţa Elena Lasconi.

  • Platforma este destinată atât copiilor, cât şi părinţilor şi cadrelor didactice, care o pot accesa oricând

Fondatoarea proiectului, Alexandra Luca, psiholog clinician, a explicat că ideea platformei s-a născut din dragostea pentru copii şi din dorinţa de a reduce diferenţele existente între diverse sisteme educaţionale şi a oferi un sprijin elevilor, părinţilor şi profesorilor. „Văzând discrepanţe în diferite sisteme de educaţie, s-a născut ideea „Buddy’s Kids Club”, a declarat aceasta.

Prin acest program, materialele sunt create astfel încât să răspundă nevoilor fiecărui copil, luând în considerare trei stiluri principale de învăţare: vizual, auditiv şi chinestezic. Copiii care învaţă predominant vizual sunt ajutaţi prin imagini, diagrame şi culori. Cei care învaţă mai uşor prin auz beneficiază de explicaţii audio şi materiale bazate pe sunete. Pentru cei care au nevoie de o abordare chinestezică, sunt disponibile activităţi practice care implică dezvoltarea motricităţii.

„Am început cu cei mai mici, cu creşa, apoi am continuat cu grădiniţa, ciclul primar, apoi ciclul gimnazial şi o să ne concentrăm în următoarele luni pe ciclul liceal şi Bacalaureat. Am luat atât materiile obligatorii, cât şi materii auxiliare şi am creat, după capitole, pentru toate lecţiile, diferite materiale. Spre exemplu, fişe de lucru pe niveluri graduale. Avem texte explicative, de tip rezumat, care sunt făcute doar cu noţiunile importante pentru copii şi îngroşate. Avem materiale video, materiale audio, prezentări PowePoint. Pe lângă acestea, mai avem şi quiz-uri (n.r. chestionare), jocuri, poveşti, poezii şi ne concentrăm foarte mult pe implicarea elevului la clasă, ca să-l putem motiva.”, a relatat Alexandra Luca.

„Buddy’s Kids Club” nu este destinat doar copiilor, ci vine şi în ajutorul părinţilor şi a cadrelor didactice. Pe lângă resursele educaţionale, platforma oferă sprijin părinţilor care doresc să îşi ajute copiii în procesul de învăţare. De asemenea, profesorii pot folosi materialele pentru a face orele mai interactive şi mai atractive. Totodată, platforma poate fi accesată de pe telefon sau tabletă în afara orelor de curs şi, numai dacă profesorul consideră că anumite materiale se potrivesc cu lecţia pe care o predă, poate opta pentru difuzarea materialelor pe tabla interactivă.

Un alt aspect pe care echipa proiectului îl consideră important este dezvoltarea gândirii critice şi educaţia pentru viaţă. Printre temele incluse în platformă se numără nutriţia, sportul, educaţia sexuală, prevenirea consumului de substanţe, impactul traumelor şi igiena dentară. După finalizarea materialelor pentru liceu şi Bacalaureat, echipa îşi propune să dezvolte şi cursuri speciale pentru copiii cu nevoi speciale.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!