Sâmbătă, 8 martie, ARO Câmpulung a jucat în deplasare meciul cu Jiul Petroşani. Echipa s-a cazat la unul dintre hotelurile de referință din localitate şi a susținut un antrenament pe terenul din municipiul Vulcan, localitatea natală a antrenorului Alin Popescu, aflată la mică distanță de Petroșani. Stadionul aparține echipei CSM ”Mihai Viteazu” Vulcan, în prezent locul 7 în Liga a IV-a din Hunedoara.
Pentru acest meci, tehnicianul muscelean a deplasat un lot format din 20 de jucători, având posibilitatea ca la ora jocului să alinieze cel mai bun ”11”. Nu a avut suspendați și nici jucători accidentați.
Meciul s-a disputat pe stadionul care poartă numele câmpulungeanului ”Petre Libardi” și a fost condus la centru de Darius Florin Iviniș (Zlatna) – ajutat la cele două linii de Cosmin Andrei și Cristian Gozman Pop (ambii din Oradea).
Sursa: ARO Muscelul Câmpulung