În spatele blocului 7 din cartierul Rotunda, locuitorii se confruntă cu o situaţie tot mai dificilă. Deşi pubelele de gunoi sunt golite conform programului de colectare stabilit de Financiar Urban, lângă acestea s-au acumulat deşeuri voluminoase care nu sunt ridicate. Din cauza acestei situaţii, şi-au făcut apariţia şobolanii, iar locatarii sunt nemulţumiţi de lipsa unei soluţii pentru ridicarea gunoaielor.
Gunoiul care zace lângă pubele nu este menajer, ci format din obiecte voluminoase, precum mobilier vechi, saltele, articole vestimentare şi diverse obiecte casnice. Acestea nu sunt preluate de firma de salubrizare în cadrul programului obişnuit, deoarece pentru ridicarea lor este necesară plata unei taxe. Financiar Urban oferă acest serviciu contra cost, iar cei care doresc să scape de astfel de obiecte trebuie să solicite intervenţia firmei.
În 2023, Primăria Câmpulung a organizat o campanie de colectare a deşeurilor voluminoase, costurile fiind acoperite din bugetul local. În prezent, o astfel de iniţiativă nu este în derulare, iar cei care abandonează gunoiul în locuri nepermise contribuie la formarea unor focare de mizerie. Deşi unii locatari se aşteaptă ca ADP să intervină, serviciul nu se ocupă cu ridicarea gunoiului menajer sau voluminos, ci are alte atribuţii administrative în oraş. În ceea ce priveşte deşeurile electrice şi electronice, Primăria Câmpulung organizează periodic campanii de colectare a acestora, oamenii fiind îndemnaţi să nu le arunce la pubele, ci să aştepte până la campaniile respective, care se derulează gratuit pentru cetăţeni.
R.A.Ș.