Colegii primarului Ion Băcioiu, implicaţi în organizarea licitaţiei pentru desemnarea executantului lucrării de asfaltare a opt drumuri din satul de reşedinţă Dragoslavele şi satul Valea Hotarului, au de analizat patru oferte. Până la termenul limită de înscriere, 30 ianuarie 2026, au accesat procedura aflată în derulare la Dragoslavele patru constructori, trei participanţi individual şi unul în asociere. Relatam într-o ediţie anterioară că investiţia programată de primarul Băcioiu, cu care s-a „spart gheaţa” achiziţiilor de valoare însemnată în 2026, în Muscel, face obiectul unui contract cu fonduri europene, în sumă de 4.312.552,02 lei. Jumătate din preţul lucrării este suportată de programul european accesat de autorităţile muscelene, iar cealaltă jumătate revine administraţiei publice locale a o suporta. Raportul participării celor două părţi – finanţator şi beneficiar – la realizarea proiectului se prezintă astfel: 2.130.095,24 lei – cheltuieli eligibile, 2.182.456,78 lei – cheltuieli neeligibile.
- Cum arată concurenţa la licitaţie
După cum am menţionat în titlul articolului, dintre ofertele primise de comisia de licitaţie nu lipseşte cea a omului de afaceri Sorinel Răuţoiu, patronul firmei Group Concif, care, anul trecut, a „frânat” o lucrare de drumuri planificată de Primăria Dragoslavele, contestând rezultatul procedurii care a dat alt câştigător. În 2025, tot în luna ianuarie, a fost iniţiată o procedură de achiziţie a serviciilor unui constructor pentru modernizarea străzii Gruiului – tronson 2 şi a străzii Valea Frasinului, lucrare de aproape 2 milioane de lei.
Două luni mai târziu, pierzând contractul, Group Concif, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, a formulat o contestaţie la CNSC, care, în aprilie 2025, i-a admis-o. Autorităţile locale au ripostat cu o acţiune la Curtea de Apel Piteşti, care, în iunie 2025, le-a dat câştigat de cauză. Astfel, contestaţia lui Sorinel Răuţoiu, care a dublat durata licitaţiei de la trei luni la şase luni, a fost respinsă ca nefondată.
Revenind la demersul aflat în derulare în prezent, punctăm cine sunt participanţii la licitaţia din 2026, pentru obţinerea contractului mult mai atractiv decât cel de anul trecut: Melentarii SRL (reprezentant Ion Iordache), din satul Glodu, comuna Dănicei, judeţul Vâlcea, ofertant individual; Group Concif SRL (reprezentant Sorinel Răuţoiu), din Bădeni – Stoeneşti, ofertant individual; G&M Road Building Engineering SRL (reprezentant Magdalena Emilia Alexandru), din Piteşti, ofertant individual; asocierea formată din Aliflor Invest 2008 SRL (reprezentant Bogdan Enescu), din satul Albeşti Pământeni, comuna Albeştii de Argeş, liderul asocierii, şi Florimar Construct Total SRL (reprezentant Florin Andrei Ene), din Piteşti.
- Lucrarea include şanţuri betonate, rigole, podeţe, marcaje, indicatoare de circulaţie şi parapete metalice
Căile de acces, aflate pe agenda de reparaţii, cu o lungime totală de 2.565 metri liniari, sunt următoarele: strada Naca, tronson 1 – 325 m; strada Fundătura Brusa – 78 m; strada Valea Luncii – 267 m; strada Fabrica de Mobilă – 167 m; strada Pârâul Lupului – 483 m; strada Gruiului – 25 m; strada Cotolan – 210 m; strada Valea Hotarului – 1.010 m. Numai strada Gruiului are asfalt, iar strada Valea Hotarului, balast şi asfalt, celelalte fiind din balast, prezintă gropi şi făgaşe, deoarece nu au un sistem rutier corespunzător, din cauza lipsei fondurilor pentru amenajare.
„Lucrările de modernizare se vor realiza cu menţinerea traseelor existente, spre a se evita implicaţiile necesare obţinerii de terenuri ce aparţin proprietăţilor private. În plan, traseele drumurilor se vor amenaja pentru viteza de proiectare de 30 km/oră. Viteza poate fi redusă până la 10 km/oră pe anumite sectoare, în special în curbe, din cauza limitării lăţimii drumului şi, implicit, a imposibilităţii supralărgirii platformei.”, precizează proiectul tehnic întocmit de firma Tehnic Innovation Construct SRL, din Valea Iaşului.
Cât priveşte profilul longitudinal, „la stabilirea configuraţiei liniei roşii (proiectate) a străzilor s-au avut în vedere atât asigurarea grosimii sistemului rutier proiectat, cât şi asigurarea accesului la proprietăţile limitrofe. În acest sens, proiectantul a considerat că este necesară menţinerea actuală a liniei roşii, iar pentru a realiza structura rutieră proiectată sunt necesare săpături şi o structură rutieră cu o grosime mai mare.”
Soluţia agreată de proiectant constă în: 4 cm, strat de uzură din beton asfaltic tip BAPC 16; 6 cm, strat de uzură din beton asfaltic deschis BADPC 20; 15 cm, strat superior de fundaţie din piatră spartă amestec optimal; 25 cm, strat de fundaţie din balast; 15 cm, strat de formă din material local stabilizat mecanic.
Pentru colectarea şi evacuarea apelor meteorice s-a prevăzut amenajarea de şanţuri betonate, rigole, rigole carosabile, rigole de acostament şi podeţe. Pentru asigurarea continuităţii şanţurilor în zona intersecţiilor cu drumurile laterale şi pentru subtraversarea drumurilor se prevede amenajarea de podeţe tubulare alcătuite din tuburi de beton armat cu diametrul 600 mm.
Drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime variabilă cu aceeaşi structură rutieră ca a drumului principal. Au fost identificate cinci drumuri laterale care necesită reabilitare în aceleaşi condiţii stabilite pentru străzile proiectate.
Pentru asigurarea desfăşurării circulaţiei în condiţii de siguranţă vor fi realizate: marcaje longitudinale şi transversale, montarea de indicatoare de circulaţie şi parapete metalice direcţionale de tip semigreu.
Magda BĂNCESCU