23/03/2025

De când este primar, Elena Lasconi a căsătorit 700 de cupluri şi a premiat 158 de familii cu 50 de ani de căsnicie

Pe 24 februarie 2025, de Dragobete, 37 de cupluri care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie au fost invitatele primăriţei Elena Lasconi la festivitatea de premiere organizată de municipalitate. Evenimentul, devenit deja o tradiţie, a adus împreună familii care au reuşit să parcurgă împreună cinci decenii de viaţă, fiind un exemplu de stabilitate pentru comunitate.

Primăriţa Elena Lasconi a întâmpinat sărbătoriţii cu lacrimi în ochi, fiind impresionată de numărul mare al celor care au aniversat 50 de ani de căsnicie. Înainte de a le înmâna diplomele de fidelitate, buchetele de flori şi cadourile, cu greu şi-a găsit cuvintele de “bun venit”, fiind copleşită de încărcătura emoţională a evenimentului. Elena Lasconi a lăcrimat de fericire la vederea sălii de festivităţi în care au fost ocupate toate scaunele, până la ultimul, musafirii din rândul copiilor şi al nepoţilor, care au vrut să asiste la un moment unic în vieţile lor, flancându-i frumos pe sărbătoriţi.

Numărul de perechi premiate la împlinirea jumătăţii de veac trecute din ziua în care soţii au spus „DA” în faţa Ofiţerului Stării Civile a fost apropiat de cel din 2024, când 36 de familii au fost întâmpinate de Elena Lasconi cu daruri şi urări de sănătate şi mulţi ani împreună. „Sunt extrem de emoţionată şi sunt sigură că şi dumneavoastră! De când sunt primar, am oficiat aproape 700 de căsătorii. Mi-am dorit din suflet să fiu părtaşă, nu doar să oficiez, pentru că există trei momente importante în viaţă: naşterea, căsătoria şi moartea. La căsătorie, când împărtăşeşti doar momente frumoase şi emoţii pozitive, este absolut grozav! Atunci când oficiez o căsătorie, spun aşa: „Constat că au fost îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei şi vă fac cunoscute următoarele dispoziţii…” şi încep să spun ce anume. Astăzi, vă spun doar atât: „Constat că au fost îndeplinite condiţiile cerute de legea lui Dumnezeu de a te iubi, de a fi unul cu altul vreme de 50 de ani. Îmi doresc să învăţ de la dumneavoastră care este secretul, îmi doresc să îmi spuneţi câţi copii aţi adus pe lume şi câţi nepoţi şi îmi doresc să vă felicit! De când sunt primar, pe lângă cele 700 de căsătorii pe care le-am oficiat, am premiat 158 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi pentru asta vreau să vă aplaud! Am avut momente dificile cu pandemia, am fost la fiecare cuplu acasă, pentru că nu am vrut ca o pandemie să ne ştirbească bucuria de a celebra iubirea. Vă mulţumesc pentru că sunteţi, vă mulţumesc pentru că sunteţi sănătoşi şi vă mulţumesc pentru copiii şi nepoţii pe care i-aţi dat acestei comunităţi frumoase pe care eu o iubesc! Se spune că este un loc unde te naşti şi un loc unde simţi că este acasă, unde ţi-e inima, iar acel loc, pentru mine, este Câmpulung! Vă mulţumesc pentru că m-aţi îmbrăţişat, pentru că m-aţi acceptat, pentru că mă înţelegeţi şi, mai ales, pentru că singur nu poţi să schimbi în bine o comunitate, ci doar împreună! Vă mulţumesc pentru că astăzi suntem împreună!”, a fost mesajul primăriţei Elena Lasconi cu care i-a primit pe aniversaţi.

  • Perechile sărbătorite, în 2025, pentru jumătatea de veac trăită împreună:

1.Florica și Mihai Bădescu
2.Elena și Aurelian Bălan
3.Elena și Dumitru Băncescu
4.Marcela și Nicandru Boață
5.Rodica și Nicolae Boteanu
6.Maria și Gruia Budrigă
7.Maria și Paul Dan Catrinu
8.Georgeta și Mihai Cantoriu
9.Nela și Gheorghe Cățoiu
10.Elena și Nicolae Chiriță
11.Argentina și Oprea Chivu
12.Elena și Ion Ciobănică
13.Gherghina și Paul Coza
14.Maria și Petru Crăcană
15.Veroana și Ștefan Crețu
16.Maria Magdalena și Anghel Diaconu
17.Tudorița și Ion Dobrinoiu
18.Maria și Nicolae Enache
19.Maria și Paul Ilinca
20.Sarmiza și Ion Leocă
21.Maria și Ion Lițoi
22.Marieana și Aurelian Lungu
23.Lucreția și Aurelian Marcu
24.Deniza şi Emilian Măndoiu
25.Veronica și Gheorghe Muscalu
26.Romița și Gheorghe Nonoșel
27.Elisabeta și Miron Parolea
28.Rodica și Ion Pătran
29.Cristina Cătălina și Sergiu Pâslaru
30.Georgeta și Gheorghe Pomană
31.Adriana și Mihai Romică Poștoacă
32.Maria și Gheorghe Smadea
33.Angela și Ion Săvulescu
34.Filoftia și Danil Surdu
35.Anișoara-Lucy și Cornel Șotcan
36.Lăcrămioara și Constantin Ungureanu
37.Mirela Eleonora și Marian Iosif Vlăsceanu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!