11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Investiţie privată de 3 milioane euro la Lereşti. Greiner Assistec pregăteşte construirea unei clădiri administrative moderne şi a unei hale de producţie, cu o cantină şi vestiare în aceeaşi notă

Una dintre investiţiile de amploare ale momentului, aflată deocamdată în etapa de pregătire, provine tot din sfera privată. La Lereşti, compania Greiner Assistec şi-a programat o extindere şi o modernizare a activităţii prin construcţia unor spaţii noi, atât cu funcţiune industrială, cât şi administrativă. Esenţa iniţiativei estimate la o valoare substanţială, 3 milioane de euro, constă în desfiinţarea parţială a unui corp de clădire cu rol de hală de producţie şi birouri, în suprafaţă de 319,70 mp, rezultând după demolare o suprafaţă de 1.170,30 mp. Pe o parte din spaţiul demolat se va amplasa clădirea propusă, restul suprafeţei se va amenaja ca spaţiu verde.”, este intenţia investitorului lereştean.

  • La demisolul halei de producţie va fi amenajată cantina

Titulatura proiectului, pentru realizarea căruia, momentan, se derulează procedura obligatorie la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, este „Desfiinţare parţială corp C4, construire hală producţie şi depozitare Dp + Pînalt + 1Ep plus clădire administrativă D + P + 1E + 2Ep, amenajare parcări şi împrejmuire teren”.

Din memoriul de prezentare întocmit de Advanced Structural Design, din Piteşti, aflăm amănunte importante despre investiţia estimată la 3 milioane de euro propusă de compania din Lereşti. În rezumat, proiectul îşi propune: construirea unei clădiri administrative moderne dotată cu: săli de şedinţe, birouri şi spaţii conexe activităţii administrative şi de management; extinderea capacităţii de depozitare şi a activităţii de producţie; construirea unei cantine (fără bucătărie proprie); construirea unor vestiare moderne. Perioada de implementare a construcţiilor propuse este de 24 de luni.

Potrivit documentului citat, hala de producţie şi depozitare va avea funcţiuni de matriţerie, depozit de matriţe şi staţii administrative. La demisol „s-a propus amenajarea unei cantine unde, pentru un număr total de 138 de persoane, mâncarea nu se va prepara în incintă. Mesele se vor încălzi în  zona special amenajată prin intermediul cuptoarelor cu microunde. Întrucât mâncarea nu este preparată în cantină, riscul contaminării alimentare este minimizat. Totuşi, toate zonele din cantină sunt supuse unor proceduri stricte de curăţenie şi igienă, asigurând un mediu sigur pentru angajaţi. Ventilaţia adecvată şi întreţinerea constantă a echipamentelor contribuie la menţinerea standardelor de igienă ridicate.”, prevede documentaţia depusă la A.P.M. Argeş.

La parter, zona de producţie este structurată astfel: depozitare matriţe TFP; producţie matriţerie (Tool Shop) şi asamblarea maselor plastice rezultate în urma tehnologiilor de injecţie şi termoformare; depozitare matriţe termoformare. În zona de producţie, care este echipată cu o serie de maşini, „s-au propus şi două poduri rulante, pentru a facilita manevrarea mai eficientă şi în siguranţă a matriţelor şi a pieselor. Procesul de asamblare se compune din o serie de ansambluri, subansambluri şi piese îmbinate, ce alcătuiesc un tot unitar. După asamblarea finală, piesele finite sunt ambalate în packagingul specific fiecărui reper în parte (cutii carton/plastic, paleţi lemn/plastic, containere metal) şi sunt depozitate în interiorul halei în zona special amenajată de produs finit, în vederea livrării către depozitul de materii finite. La solicitarea clienţilor, reperele produse prin injecţie/termoformare se pot personaliza prin decorare (tampografiere, etichetare), proces ce se poate desfăşura în această hală.”, redăm din studiul menţionat.

La etajul 1 se găsesc zona de vestiare şi cea de duşuri şi toalete. „Vestiarele sunt compartimentate în funcție de gen şi organizate în mod eficient pentru a asigura spaţiu suficient fiecărui angajat. Fiecare vestiar este dotat cu dulapuri individuale, securizate cu lacăte sau chei, unde angajaţii își pot depozita echipamentele de lucru şi hainele personale. Vestiarele sunt echipate cu bănci pentru a facilita schimbarea hainelor într-un mod confortabil. În apropierea vestiarelor se află zona de duşuri şi toalete. Acestea sunt separate pentru bărbaţi şi femei, fiind dotate cu toate facilităţile necesare pentru igiena personală.”

Ultimul etaj este prevăzut cu sisteme pentru gestionarea deşeurilor, incluzând coşuri de gunoi pentru deşeuri obişnuite şi recipiente pentru colectarea selectivă a materialelor reciclabile.

  • Clădirea administrativă grupează, preponderent, birouri şi săli de şedinţe  

Clădirea administrativă este prevăzută cu următoarele funcţiuni. La demisol: săli de şedinţă, grupuri sanitare, camere tehnice (pentru echipamentele electrice + echipamentele HVAC+ IT). La parter şi etajul 1: birouri şi săli de şedinţe, grupuri sanitare, camere tehnice, arhiva. La etajul 2: vestiare, duşuri şi grupuri sanitare, camere tehnice, camera de curăţenie.

„În cadrul proiectului se va realiza un parcaj pentru 115 autoturisme, din care 4 locuri se vor amenaja pentru încărcarea maşinilor electrice. Parcajul se va realiza din dale înierbate destinate autovehiculelor angajaţilor.”, aflăm din memoriul de prezentare.

Căilor de acces pe amplasament li se vor adăuga încă trei: un acces auto din strada Poduri către parcajul din zona administrativă; un acces pentru TIR din strada Poduri, amplasat pe latura de sud a amplasamentului; un acces pentru TIR din strada Moraru, amplasat pe latura de nord a amplasamentului.

„După terminarea lucrărilor de construire se va reface amplasamentul afectat (amenajări exterioare) şi se va realiza amenajarea celor 5.752,49 mp de spaţii verzi – împreună cu cei 13.319,12 mp existenţi, asigură condiţia minimă de 20% spaţii verzi din totalul suprafeţei studiate -, rezultând o suprafaţă verde totală de 6.517,65 mp, la care s-au calculat şi 50% din suprafaţa totală a dalelor înierbate (1.530,31 mp).”, se precizează în documentul transmis Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!