Foto: ziarul Curentul, august 1939. Fotografia este explicată astfel: “Casa de Odihnă, aşa cum se găsea în momentul achiziţionării”
În luna august a anului 1939, ziarul Curentul dedica o amplă relatare unui eveniment petrecut la Câmpulung: înfiinţarea Casei de Odihnă a Comercianţilor şi Industriaşilor din toată ţara în clădirea care avea să devină, în anii ’50, Spital de Copii. Câmpulungenii o ştiu datorită frumuseţii arhitecturii şi amplasării ei pe strada Negru Vodă, la doi paşi de Mănăstirea „Negru Vodă”. Gazetarul Lorin Popescu, semnatarul articolului publicat în urmă cu 86 de ani, a venit la Câmpulung ca să vadă rezultatul unei iniţiative pornite din oraşul nostru, de care urmau să beneficieze negustori retraşi din activitate din motiv de faliment, boală ori bătrâneţe. Scăpătaţi, în principal, dar erau acceptaţi şi întreprinzători ale căror afaceri duduiau, numai că aceştia plăteau costul serviciilor oferite de stabilimentul câmpulungean. Vă îmbiem şi de această dată cu o lectură de sărbătoare, cu menţiunea că fotografia veche înfăţişează clădirea aşa cum a fost amenajată în scopul precizat la început: Casa de Odihnă a Comercianţilor şi Industriaşilor din toată ţara.
„Iniţiative particulare. Negustorii din întreaga ţară îşi au o Casă de Odihnă la Câmpulung Muscel
Comercianţii, în general, trec întotdeauna prin momente grele. Ziua de mâine nu le dă nicio siguranţă. Situaţia negustorului e clădită pe nisip. Când toanele vântului îi înalţă dâmbul pe care stă, când urgia vijeliei împrăştie nisipul în cele patru puncte cardinale. Nu degeaba se spune despre un comerciant scăpătat că „s-a ales praful de el”. Dintre clasele muncitoare şi producătoare, unii care nu-şi aveau cu nimic asigurată bătrâneţea erau negustorii. După o viaţă de muncă grea, însoţită de tot felul de privaţiuni şi lipsită de distracţii şi odihnă, bieţii comercianţi se vedeau la bătrâneţe pe drumuri.
Cei mai numeroşi dintre cei care se îndeletniceau cu comerţul şi mica industrie în astfel de situaţii tragice se găseau. A venit, însă, asigurarea, care le-a infuzat bune speranţe negustorilor.
- Iniţiativa câmpulungenilor
Dar a mai venit ceva. Din Câmpulungul Muscelului, de unde au pornit atâtea frumoase îndemnuri, a răsărit o iniţiativă de mare interes şi singură în felul ei. Pornind de la constatarea că sunt atâţia negustori care îşi sfârşesc viaţa în condiţiuni de trai mizerabile, Cercul Comercianţilor, prin preşedintele său, domnul Ioan Stănescu, droghist, a lansat ideea ridicării unei case de odihnă a comercianţilor şi industriaşilor din toată ţara în Câmpulung. Se preferă Câmpulungul nu numai pentru că iniţiativa pornise de aici, dar şi pentru că acest oraş este staţiune climaterică, oferind deci un aer minunat, la o altitudine recomandată pentru bătrâni.
- Entuziasm la unii, dezinteresare la cei mai mulţi
Ideea a prins repede. Cei dintâi care au răspuns cu entuziasm la apelul Cercului au fost comercianţii, mari şi mici, din Câmpulung şi Muscel. De unde au avut, de unde n-au avut, au dăruit bani şi… mult suflet.
Domnul Ioan Stănescu a adresat apeluri la toate Camerele de Comerţ din ţară şi la toate organizaţiile negustoreşti. Cu toate că binefacerea operei se răsfrângea asupra tuturor comercianţilor şi industriaşilor din ţară, rugăminţile au rămas fără răspuns. Doar cu excepţia oraşului Piteşti.
Comitetul de construcţia lansase „cărămizi” în valoare de 1 milion lei, în speranţa că ele vor fi repede plasate. Dar în cea mai mare parte au rămas nevândute. Dezinteresarea oficialităţilor negustoreşti deprimase pe iniţiatori. Dacă n-ar fi fost tenacitatea domnului Stănescu şi a colaboratorilor săi, frumoasa iniţiativă ar fi eşuat.
- Cumpărarea imobilului destinat Casei de Odihnă
Toate acestea se petreceau în primul trimestru al anului 1937. După cum am spus mai sus, comitetul concepuse planul construirii unei case de odihnă. În timpul frământărilor şi al dezamăgirilor s-a ivit o ocazie fericită. Era de vânzare un monumental imobil în Câmpulung. Prilejul era binevenit, dar nu existau fonduri suficiente. Mai cu bunăvoinţa vânzătorilor, mai cu dragostea domnului Ioan Stănescu, care a completat primele avansuri, târgul s-a făcut. Şi astfel, la 29 aprilie 1938, Cercul Comercianţilor a cumpărat de la domnii Gheorghe şi Mihai Negulici imobilul din strada Negru Vodă 56, cu un teren de 5.000 mp, pe preţul de 1 milion lei, plătibil în trei rate: 200.000 lei la facerea actelor, 300.000 lei la 1 iulie 1938 şi 500.000 lei la 1 iulie 1940, plus un procent de 5 la sută.
Odată intrat în posesia imobilului, comitetul a trecut la amenajarea grădinii şi la reparaţii şi transformări în interiorul clădirii, făcând din ea o plăcută reşedinţă.
- Suflet cât vrei, dar bani puţini
Evident toate aceste lucrări suplimentare au costat bani mulţi. Dar s-au găsit oameni cu suflet care au luat asupra lor diverse lucrări sau au contribuit cu bani şi materiale. Între aceştia, multe firme şi societăţi străine din oraş.
Cu toate acestea, cheltuielile au depăşit încasările. Bietul preşedinte, domnul Ioan Stănescu, scoate mereu din buzunar. Până şi procentul de 25.000 lei, plătit zilele acestea, tot domnia sa l-a achitat, pentru că altfel se da peste cap toată organizarea nou începută.
De încasat mai este mult. Sunt o serie de persoane care s-au înscris cu sume variind de la 3.000 până la 30.000, dar care ori au vărsat o parte minimă, ori au uitat complet de promisiunea făcută în clipele de entuziasm. Aceşti oameni trebuie să înţeleagă că, din momentul înscrierii, au obligaţia categorică să facă faţă cuvântului pe care şi l-au dat.
- Ctitorii căminului
Instituţiile şi comercianţii care au depus ajutoarele şi sumele înscrise sunt: Banca Naţională, prin domnul guvernator Mitiţă Constantinescu, 200 mii lei (este ajutorul cel mai mare, pentru care câmpulungenii îi vor fi totdeauna recunoscători domnului Mitiţă Constantinescu); domnul Dumitru Alimănişteanu, 60.000 lei (alt sprijin real); domnul Ioan Stănescu, iniţiatorul operei, 30.000 lei (deosebit de alte cheltuieli pe care le plăteşte tot domnia sa); societatea Reşiţa, 25.000 lei; societatea Petroşani, prin domnul ministru I. Bujoi, 20.000 lei; Primăria Câmpulung, 20.000 lei; domnul Nae Muşetescu, 20.000 lei; Banca Comercială Câmpulung, 16.000 lei; CEC, 10.000 lei; Asociaţia Industriaşilor de Petrol, 10.000 lei; domnul Ion Răuţă, 10.000 lei; domnul Sache Roboiu, 10.000 lei. Mai sunt apoi foarte mulţi care au donat câte 5.000, 6.000 şi 7.000 lei.
- Vizitând palatul
Aflându-mă în Câmpulung, am vizitat Casa de Odihnă a negustorilor, care este un adevărat palat. La parter s-a instalat Cercul Comercial, cu sală de şedinţă, garderobă, sală de festivităţi şi saloane de jocuri distractive. Etajul a fost amenajat pentru căminul de odihnă. Camerele sunt mobilate cu gust. Paturile sunt uniforme, ca, de altfel, toată mobila. La apelul comitetului de a se cumpăra paturi (5.000 lei, unul complet utilat), au făcut frumosul gest până acum: doamna Sofia Nae Muşetescu, doamna Maria I. Udroiu, doamna Maria Gogu Hera, doamna Maria Alexe Viscol, doamna Maria I. Stănescu; domnul Dimitrie Nestor, cunoscutul droghist din Bucureşti, a cumpărat două paturi, unul în amintirea soţiei sale, doamna Steliana Nestor. Mai sunt şi alte paturi montate, dar pe care donatorii nu le-au plătit încă. Capacitatea dormitoarelor e de 25 paturi, încât orice nouă donaţie de paturi este binevenită.
La subsolul clădirii sunt instalate: bucătăria, sufrageria şi baia.
- Inaugurarea
Odată clădirea amenajată şi mobilată şi grădina pusă la punct, comitetul s-a gândit la solemnitatea inaugurării. De comun acord cu autorităţile centrale, festivitatea a fost fixată pentru luna septembrie a.c., când vor fi şi alte serbări în judeţul Muscel.
- Însemnătatea operei de la Câmpulung. Care trebuie să fie atitudinea Camerei de Comerţ
Până acum, toate bune, în afară de presanta lipsă de bani. Iată se apropie data când trebuie achitată şi ultima rată de 500.000 lei, plus cheltuielile neacoperite până acum.
Bine, înţelegem că la început, când iniţiativa nu era împlinită, Camerele de Comerţ şi asociaţiile profesionale negustoreşti au ezitat să contribuie măcar cu un salut sau îndemn frăţesc de luptă. Dar acum, când opera e realizată, mai pot rămâne ce vizaţi indiferenţi, cu atât mai mult cu cât Casa de Odihnă este hărăzită negustorilor sărăciţi şi celor suferinzi de pretutindeni? Camerele de Comerţ sunt datoare să trimită de urgenţă obolul lor, de asemenea, şi sfaturile şi cercurile negustoreşti, pentru completarea fondurilor necesare achitării totale a imobilului şi întreţinerii pensionarilor în Casa lor de repaus.
Cu aerul, cu poziţiile înconjurătoare, cu grădina şi cu confortul ce-l are, Casa din Câmpulung este cel mai minunat loc de refugiu şi de recreaţie pentru negustorii doborâţi de boli, sleiţi de puteri şi sărăciţi de hazardul meseriei.
Cum Casa este pusă în stare de funcţionare, nu se aşteaptă decât trimiterea aici de către Camerele de Comerţ şi asociaţiile profesionale a negustorilor vitregiţi de soartă.
Cum grădina este destul de mare, se mai pot ridica pavilioane – bineînţeles, în acest scop -, trebuie să intervină şi sprijinul Ministerului de Economie Naţională -, în care să încapă alţi zeci şi zeci de paturi, ca să se poată face faţă numeroaselor cereri care vor urma. Pentru că, până la urmă, o să fie o mare aglomeraţie de solicitanţi.
Căminul poate fi folosit şi drept adăpost pentru negustorii în exerciţiul meseriei, dornici să-şi refacă sănătatea în aerul ozonat al Câmpulungului. În schimbul unor taxe, ce ar varia după starea financiară a fiecăruia, comercianţii vilegiaturişti ar avea confortul pe care nu-l găsesc uşor în oraş.
La Câmpulung s-a săvârşit o faptă măreaţă. Va fi ea suficient de bine înţeleasă?!”