„Strigător la cer”, astfel a catalogat omul de afaceri Toma Lazăr, patronul firmei Pentarom, experienţa amară trăită la Primăria Câmpulung cu unul dintre oamenii-cheie ai instituţiei, arhitectul şef Mădălina Zăgărin. O dată, aceasta i-a refuzat eliberarea unui document de care solicitantul avea mare nevoie la bancă, pentru o linie de credit preventiv. Document despre care acesta spune că, în urmă cu doi ani, n-a fost nicio problemă să-l obţină. A doua oară, şefa Urbanismului Primăriei Câmpulung l-a avertizat că-l scoate afară din Primărie cu Poliţia Locală! Iată câtă “nevoie” are cea mai importantă instituţie a municipiului – unde salariile au ajuns să se mărească şi de două ori într-un an! – de investitori şi de contributori la bugetul local, dacă s-a ajuns în situaţia de a-l umili pe unul dintre cei mai importanţi, în loc să fie ajutat, evident, respectându-se limitele legale între care se încadrează solicitarea acestuia. În urma conflictului cu arhitectul şef, Toma Lazăr ne-a declarat că se gândeşte să-şi mute firmele la Dârmăneşti, privând astfel Primăria Câmpulung de nişte venituri consistente.
- Arhitectul şef i-a refuzat eliberarea unui document de care avea nevoie la bancă
Faptele relatate de Toma Lazăr, deţinătorul uneia dintre cele mai mari companii muscelene, Pentarom, de care a auzit toată lumea, atât de vechi şi notoriu este acest nume, le vom prezenta întocmai cum ne-au fost povestite de acesta.
„Joi, 16 ianuarie 2025, am fost la Primăria Câmpulung pentru a solicita un certificat de urbanism pentru informare, pentru două terenuri pe care le deţin în Câmpulung. Certificatul de urbanism pentru informare îmi trebuia la bancă. Am fost refuzat de doamna arhitect şef Zăgărin Mădălina, pe motiv că nu poate să identifice unul dintre ele, că trebuie să actualizez cadastrul. Am întrebat-o cum să nu poată să le identifice, pentru că este unul lângă altul. Au cadastru, cel vechi. Mi-a spus să actualizez cadastrul şi, pe urmă, să vadă dacă poate să-mi elibereze certificatul de urbanism pentru informare. Cu toate că, acum doi ani, mi-a mai eliberat unul. Şi a zis că nu. Eu i-am spus: „Nu vreţi să-mi daţi, nu că nu puteţi. Nu vreţi să-mi daţi!”, este motivul care l-a adus pe omul de afaceri Toma Lazăr la Primărie.
Acesta ne-a povestit de la ce crede că i se trage refuzul arhitectei şef de a-i elibera actul. „Eu am mai avut un litigiu cu dânsa. Chiar la geamul dânsei, în blocul de vizavi, unde am şi apartament, a construit cineva ilegal un coş de fum pe bloc, chiar în faţa ei! Şi a muşamalizat tot şi eu i-am spus: „Doamnă, cum vă permiteţi, nu vă zgârie la ochi, dacă vă uitaţi pe geam, că a construit aşa?”, „Aaa, că nu l-am văzut!”. „Cum să nu-l vedeţi?”. Şi nu a vrut să ia acţiune, să demoleze coşul respectiv, până nu am apelat la o casă de avocatură, care i-a făcut somaţia. Şi ea acum a vrut să se răzbune.”, a fost primul incident între cei doi.
- „Mi se pare absurdă şi nelalocul ei această atitudine a dânsei: cheamă Poliţia Locală! Ce să facă Poliţia Locală?”
Revenind la întâmplarea de săptămâna trecută, de la Primărie, după discuţia cu Mădălina Zăgărin, Toma Lazăr a părăsit biroul acesteia şi s-a dus la viceprimarul Alin Vlădău, căruia i-a explicat ce trebuinţă are de la instituţie şi angajata sa. „A chemat-o pe doamna Zăgărin la dânsul în birou, eu eram în capătul mesei, dânsa era în celălalt capăt al mesei. Acelaşi lucru a spus: că nu poate să elibereze. Eu, atunci, i-am spus: „Doamnă, nu vreţi! Nu că nu puteţi! Că ne-am certat şi de aceea nu vreţi!”. A încercat să mă dea afară. „Chem Poliţia Locală!”, de parcă eram cel mai mare infractor sau violator în serie. S-a întâmplat în biroul viceprimarului, cu el de faţă. Eu i-am spus domnului viceprimar: „Domnule, mi se pare absurdă şi nelalocul ei această atitudine a dânsei: cheamă Poliţia Locală! Ce să facă Poliţia Locală?”. Şi i-am spus că stau să mă gândesc dacă nu o să mut iar toate mijloacele de transport pe care le deţin la Câmpulung şi firmele pe care le coordonez să le mut de acolo, că nu se poate!”, sunt amănunte frapante împărtăşite nouă de Toma Lazăr, care nu este insultat pentru prima dată la Primăria Câmpulung.
- „Nu cred că am vreo plângere că am bătut pe cineva, că am violat pe cineva… Din contră, firmele pe care le coordonez sunt apreciate şi premiate! Numai la Primăria Câmpulung, nu!”
Acesta a făcut un calcul din care a rezultat că, pe anul 2024, a plătit către bugetul de stat 4.700.000 euro, bani din care ajung o parte şi la Primăria Câmpulung. Contribuind cu 4.700.000 euro la bugetul de la stat, Toma Lazăr este unul dintre oamenii de afaceri importanţi pentru comunitate, pentru zonă, pentru judeţ. „I-am spus că plec şi doamna Zăgărin a zis că nu-i nicio problemă, că aduce ea investitori. Ea să nu creadă Câmpulungul ca localitatea Borcea, din Călăraşi, de unde vine dânsa.”, a mai precizat acesta.
Cum n-a putut obţine de la Primărie actele de care avea nevoie, Toma Lazăr a renunţat la planurile sale. „M-am dus la bancă şi le-am spus că renunţ la linia de credit, că îmi trebuia pentru o linie de credit preventiv. Le-am spus că nu pot să iau, pentru că la Primăria Câmpulung m-a dat afară, că dacă nu plec, mă dă cu Poliţia Locală afară. Au început şi doamnele de la bancă să râdă… Deci nu mi-a dat, nu o să-mi dea şi nici nu mai apelez! Este strigător la cer! Să cheme Poliţia Locală să mă dea pe mine afară? De ce? Ce i-am făcut? Nu cred că am pe undeva vreo plângere că am bătut pe cineva, că am violat pe cineva… Din contră, firmele pe care le coordonez sunt apreciate şi sunt premiate! Dar numai la Primăria Câmpulung, nu! Sunt considerate firme fantomă sau nu ştiu cum să le numesc, dacă nu poate să elibereze un act care era legal. Atitudinea a fost ca şi antinevralgicul la cancer. Nici rău, nici bine. Am intrat bou, am ieşit vacă. Şi era să ies şi cu Poliţia Locală, să mă dea afară, că aşa vrea doamna Zăgărin. Am mai discutat şi eu cu alţi cetăţeni şi cu alţi salariaţi din Primărie şi au spus că aceasta este atitudinea dânsei faţă de cetăţeni. Eu stau să mă gândesc dacă mai ţin firmele în Câmpulung. Mi le mut aici, la Dârmăneşti.”, a mai spus acesta.
Pe Toma Lazăr l-a mai bătut o dată gândul mutării firmelor tot după o păţanie consumată, cu mai mulţi ani în urmă, la Primăria Câmpulung, cu altă şefă. „Atunci, de dragul concetăţenilor şi prietenilor din Câmpulung, nu am mutat tot, am mutat jumătate dintre mijloacele de transport. Acum sunt hotărât să le mut şi pe celelalte, să nu mai las nimic la Primăria Câmpulung, decât construcţiile pe care le am pe firmă să rămână în Câmpulung şi să mut sediul în altă parte, unde sunt respectat, tratat cu blândeţe şi ajutat, dacă este nevoie. Aici n-am cerut ajutor, am cerut un act legal. Eu nu mai intru în Primărie! Nu am de ce să mă duc să-mi fac nervi. Eu nu plătesc taxe la stat şi către Primărie, taxe locale, pentru ca un funcţionar cu funcţie de răspundere şi de conducere acolo să trateze aşa. Cheamă Poliţia Locală, pentru ce?!”, a întrebat retoric Toma Lazăr, atât de puternic dezamăgit de felul în care a fost tratat, încât este hotărât să lase principala instituţie a oraşului fără o parte însemnată a taxelor şi impozitelor sale. Dacă n-are nevoie de ele!
Ora de închidere a ediţiei tipărite nu a permis extinderea articolului şi la punctul de vedere al celeilalte părţi a diferendului, dar intenţia noastră este de a continua subiectul.
„E.M.”