Comuna Boteni va avea o monografie, pe care o pregăteşte Valentin Bădescu, fiul unui învăţător din localitate. Lucrarea avea nevoie, aşa cum se obişnuieşte, de un cuvânt de început, pe care l-a asigurat preotul Ştefan Ştefănescu. Alegerea nu este întâmplătoare, părintele Ştefănescu fiind el însuşi un fiu al Boteniului, pe care viaţa personală şi cariera profesională l-au îndreptat spre Câmpulung. Dar părintele Ştefan Ştefănescu a rămas ataşat de satul natal, despre care scrie cu o emoţie profundă, pe care o veţi descoperi lecturându-i mesajul. Până când vom avea, probabil, un eveniment de lansare a „Monografiei comunei Boteni”, după obicei, vă oferim rândurile aşternute din sufletul rămas „acasă” al unuia dintre cei mai apreciaţi preoţi musceleni.
„Botenii Muscelului – ţinut binecuvântat de Dumnezeu
Ce poate fi mai înălţător decât atunci când păşeşti pe urmele moşilor şi strămoşilor noştri, care s-au jertfit pentru credinţă, libertate şi pace! Când, după o zi de muncă, ne întoarcem la casele noastre, spunem, de regulă, că venim „acasă”. „Casă” şi „acasă” sunt două cuvinte foarte asemănătoare ca structură fonetică, dar cu semnificaţii diferite.
Casa noastră, cumpărată sau zidită de noi, poate fi acolo unde ne-am născut, crescut şi încercat primele iubiri faţă de părinţii, fraţii şi locurile natale sau poate fi şi la mari depărtări de locul unde ne-a fost dat să venim pe lume, după felul cum corabia vieţii ne-a purtat potrivit curgerii timpului.
Dar „acasă” înseamnă cu mult mai mult. E locul scump şi drag, unde ne întoarcem şi suntem aşteptaţi cu bucurie. E locul sufletului nostru. Însă nu tuturor celor care ne-am născut şi am crescut aici, în Boteni, ne-a fost dat să petrecem tot restul vieţii între hotarele scăldate de apele Argeşelului. Rând pe rând, tineri şi tinere, potrivit înzestrării şi chemării lor, au plecat să lucreze pe alte meleaguri şi să-şi pună în valoare energia şi priceperea lor. Unii mai aproape, alţii mai departe.
Dar, oriunde au ajuns, au dus în sufletul lor imaginea vetrei strămoşeşti. Niciodată reprezentările copilăriei nu i-au părăsit. Chipul mamei care îi privea cu mâna streaşină la ochi, până departe, când plecau elevi la şcoală, ţinuta dreaptă a tatălui care se întorcea cu unealta de lucru pe umăr, de la muncă, obosit, feţele vesele ale fraţilor şi tovarăşilor de joacă, împrejurimile satului cu muscelele bogate de pomi fructiferi, ogoarele doldora de grâne şi apa Argeşelului ce curge zglobie, venind de la poalele Mateiaşului, unde ne scăldam vara.
Toate s-au întipărit în sufletele şi ale celor rămaşi aici, dar şi în ale celor cărora le-a fost dat să trăiască în depărtare şi să se arate oameni vajnici, integri, ca reprezentanţi ai unei colectivităţi puternice, cu un trecut îndelungat şi însemnat!
Iubiţii mei consăteni,
Să ştiţi că noi, cei plecaţi după rosturile noastre, nu v-am uitat. Gândurile spre dumneavoastră au rămas în inimile noastre întotdeauna. Căci există o aşa-zisă întoarcere la origini, o lege a firii, pe care o putem cuprinde în formularea „Ne cheamă pământul”. Pământul pe care au trăit şi au muncit bunii şi străbunii noştri.
Iată ce ne leagă pe toţi deopotrivă. Pe cei de aici şi pe cei de pretutindeni. O sărbătoare a sufletelor, a bucuriei. Şi ne pare bine că găsim o vatră părintească înflorită, cu oameni la fel de harnici, darnici şi frumoşi la suflet, ca cei de odinioară, cu case mari şi arătoase.
Să lăsăm, aşadar, inimile noastre să cânte bucuria revederii, a reîntâlnirii cu trecutul ce ne leagă şi să proiectăm un viitor care să dea siguranţa permanenţei a ceea ce s-ar putea numi solidaritatea şi dragostea frăţească.
La Boteni avem un Tabor, unde s-a ridicat în curgerea veacurilor o Biserică mare şi frumoasă, la care slujesc doi preoţi tineri, care se preocupă pentru a sădi în inimile botenarilor credinţa, dragostea, nădejdea şi celelalte virtuţi. Mai ales ne urcăm cu sufletul spre Taborul din Boteni, în felul acesta nădăjduim că vom vedea lumina dumnezeiască ce a cuprins pe Hristos Domnul nostru, iar lumina divină trimite razele binefăcătoare asupra credincioşilor acestui sat, pentru a se hrăni cu învăţături ziditoare.
Să nu uităm de părintele Stanca Sisoie şi părintele Dumitru Prunoiu, care au fost duhovnici pentru noi, iar chipurile sfinţiilor lor ne impresionau adânc, deoarece radiau o pace sfântă, parcă erau chipurile unor sfinţi desprinşi de pe pereţii bisericii noastre în care am fost botezaţi.
De menţionat că ambasadorul comunei noastre prin România şi peste hotare este şi domnul profesor Gavril Prunoiu, care, atunci când îmbrăca costumul popular, aveai impresia că era coborât din istorie şi venea permanent în mijlocul nostru pentru a ne încânta cu al său glas frumos dăruit de Dumnezeu. Şi ar mai fi mulţi fii ai satului care ne reprezintă cu cinste peste tot în lume.
Ion Chelcea, etnograful, folcloristul, muzeograful, doctor în filozofie, întemeietorul Muzeului de Etnografie al Moldovei (Iaşi) – care s-a născut la Boteni – spunea despre satul nostru: „Titlul meu de nobleţe este acela că sunt fiu de ţăran liber, că suntem un fir din această naţiune şi nu ar trebui să stau plecat în faţa nimănui.”
Dacă vorbim despre oamenii de cultură, amintim şi pe marele filosof Petre Ţuţea, care avea un cult pentru ţăranul român şi afirma că „este de o moralitate exemplară”.
Este ştiut faptul că satul este temelia spiritualităţii, aici au crescut oameni de renume, aici se păstrează cu sfinţenie costumele populare tradiţionale, iar specificul satului nostru sunt muncile gospodăreşti, care asigură traiul de zi cu zi. În sate sunt oameni care se numesc ţărani, nume frumos, care semnifică suveran, stăpân al pământului, om liber cu suflet minunat, cu credinţă şi frică, om care trăieşte din mila lui Dumnezeu şi munceşte, nu la comandă, ci dintr-o dragoste faţă de pământul lui, de casă, de familie şi de sătenii lui. De reţinut că locuitorii satului nostru au fost şi sunt oameni gospodari, harnici şi darnici, care ştiu să respecte legile ce le asigură siguranţă şi pace, deziderate de care se preocupă cu prisosinţă, pentru a fi transmise generaţiilor viitoare.
Ne dorim ca tinerii să trăiască şi să se bucure de frumuseţile satului nealterate, cu legi străvechi neimpuse, dar care au reprezentat valori fundamentale pentru viaţă. Să ne preocupăm pentru a păstra datinile, obiceiurile şi rânduielile străbunilor într-un chip cât mai firesc al lucrurilor. Să avem bucuria păstrării cu sfinţenie a Sfântului Altar din biserica noastră ortodoxă strămoşească zidită de bunii înaintaşi, să nu uităm, de asemenea, că şcoala este inima satului, iar preoţii, profesorii şi învăţătorii sunt oameni care ne dăruiesc lumină pentru zidirea noastră.
Tinerilor noştri să le ajute Dumnezeu să cunoască istoria locului, căci aşa vor învăţa să aibă demnitate, să-şi aducă aminte de faptele străbunilor, să iubească libertatea, să o preţuiască pentru a fi demni de ea. Să nu uităm de învăţătorii şi profesorii care ne-au dăruit cunoştinţele acumulate cu trudă în instituţiile de învăţământ, pentru ca noi să continuăm acest testament moral de a deveni biserici vii, adică oameni de nădejde.
Reazemul nostru în această viaţă este de a ne zidi uzând de carte, „care este ca lumina lunii aşternută pe o piatră, după ce luna a apus”, mărturisea poetul George Coşbuc.
Bunii gospodari din toate timpurile au fost oameni cu fire paşnică şi blândă, străini de orice ambiţii de cucerire a altor locuri, au muncit şi trudesc permanent, având toamna roade bogate, iar ceea ce construiau devenea trainic în timp.
Mulţumim oamenilor politici, autorităţilor locale, respectiv primarului Vasile Leau şi organizatorilor pentru menţinerea acestor iniţiative şi îi asigurăm că ne vom da silinţa să afirmăm, oriunde vom fi, originea noastră, de fii ai comunei Boteni.
Mă voi ruga Mântuitorului Iisus Hristos „Păstorul cel Bun” să vă dăruiască în continuare pace, sănătate şi să nu vă lăsaţi niciodată îngenunchiaţi!
Ajută, Doamne, satului meu natal, consătenilor mei dragi, care vieţuiesc aici şi pretutindeni!
Fiul satului Boteni,
Preot doctor Ştefan Ştefănescu