26/01/2025

Profesorii şi elevii Şcolii de Muzică din Câmpulung au oferit muscelenilor Tradiţionalul Concert de Crăciun

Miercuri, 18 decembrie 2024, amfiteatrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” a găzduit tradiţionalul Concert de Crăciun susţinut de elevii şi profesorii Şcolii de Muzică din Câmpulung. Evenimentul a fost dedicat spiritului sărbătorilor de iarnă, oferind publicului o călătorie muzicală excepţională, care a îmbinat armonios colindele tradiţionale, cântecele moderne de Crăciun şi capodoperele repertoriului clasic.

Concertul, prezentat de profesoara Crina Păun, a debutat cu un moment oferit de Corul „Muscelul”. Sub bagheta profesorului Ion Guiman şi acompaniaţi, la pian, de profesorul Mădălin Ţîru, copiii au interpretat o selecţie de colinde tradiţionale şi internaţionale: „Steaua sus răsare”, „Plecarea magilor”, „Mărire-ntru cele-nalte”, „Carol of the Bells”.

Adriana Păştin, elevă în clasa a IV-a, a încântat publicul cu delicateţea interpretării piesei „Mic Bolero” de Hengri Ravina la pian.

Orchestra de copii, condusă de profesorul Ecaterina Niţescu şi acompaniată de profesorul Valentin Sgondoiu, a readus veselia sărbătorilor printr-o suită de piese: „Bună seara, gospodari!”, „Adeste fideles”, „Deck the Halls”, „Joy to the World”, „We wish you a Merry Christmas” şi „Colindiţa”.

Victor Chinocel, elev în clasa a VII-a, a impresionat audienţa prin interpretarea, la pian, a piesei, „Preludiu” de Frederich Chopin.

La vioară, Teodor David, din clasa a V-a, a reamintit de tradiţiile româneşti interpretând piesa „Dans ţărănesc” a lui Constantin Dimitrescu.

Ligia Păştin, elevă în clasa a VI-a, la pian, a interpretat piesa „Novelette op. 21, nr.1” de Robert Schumann.

Anastasia Vorovenci, din clasa a VIII-a, şi Sofia Toader, clasa a VII-a, au adus magia colindelor printr-un colaj de melodii tradiţionale, interpretate la nai, sub acompaniamentul profesorului Valentin Sgondoiu.

Antonia Chichirez, din clasa a VIII-a, la pian, a încântat publicul cu valsul „În Si minor, op. 69, nr. 2” de Frederich Chopin.

Sophia Ţurţulea, clasa a VI-a, şi Mara Banzea, clasa a VIII-a, au adus un strop de modernism prin melodiile alese, „The Addam’s Family” şi „Jingle Bell Rock”.

Profesorii Gheorghe Ciurezu şi George Scărlătescu au oferit un moment deosebit cu piesa „Czardas” de V. Monti, stârnind aplauze îndelungate.

Un grup instrumental formal din elevii Rania Ghinete (vioară), Ştefan Florescu (vioară), Tania Gancea (chitară) şi profesorii George Scărlătescu şi Gheorghe Ciurezu a adus pe scenă farmecul muzicii internaţionale cu piesa „Portugheze Fado”.

Formaţia profesorilor a completat seara de concert, cu melodiile „The Lonely Shepherd”, „Ballade pour Adeline” şi „Second Valse”.

Concetul s-a încheiat printr-un moment deosebit susţinut de Corul „Muscelul”, interpretând piesa „Ziua-i mare, Seara-i sfântă”, avându-le ca soliste pe Maria Chivu Nicolae şi Hannah Vintilă, dirijorul fiind profesorul Ion Guiman, iar acompaniamentul a fost asigurat de profesorul Gheorghe Ciurezu.

R.A.Ș.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!