ARO Muscelul Câmpulung a obținut o victorie importantă în deplasarea de la Bascov, unde s-a impus cu scorul de 2-0 în fața formației locale Unirea, într-un meci contând pentru play-out-ul seriei a 6-a din Liga a III-a.
Jenaru, la primul gol pentru ARO
Elevii antrenorului Alin Popescu au controlat partida în cea mai mare parte a timpului, demonstrând organizare, disciplină și eficiență în momentele-cheie ale jocului. Startul a fost unul curajos pentru musceleni, care au pus presiune pe adversari încă din primele minute. Deschiderea scorului a venit rapid, în minutul 13, când Albert Jarcă a finalizat, cu capul, o acțiune bine construită, aducând avantajul pentru oaspeți și obligând gazdele să iasă mai mult la joc. În repriza secundă, ARO a gestionat inteligent partida, păstrând controlul și limitând acțiunile periculoase ale adversarilor. Eforturile echipei au fost răsplătite în minutul 76, când căpitanul Ionuț Jenaru a înscris pentru 2-0, bifând astfel primul său gol pentru ARO de la transferul din această iarnă. Victoria este una pe deplin meritată și vine ca o confirmare a formei bune arătate de ARO Muscelul în a doua parte a sezonului, în ciuda eșecului din etapa trecută, 0-1 cu Viitorul Tg. Jiu, considerat acum doar un accident.


ARO şi-a asigurat menţinerea în Liga a III-a
Grație celor trei puncte obținute la Bascov, ARO Muscelul ajunge la 30 de puncte și se distanțează la șapte lungimi de Unirea, ocupanta locului 6. Muscelenii se află pe poziția a 5-a și, practic, și-au asigurat menținerea în Liga a III-a, în timp ce echipa din Bascov rămâne în lupta pentru evitarea retrogradării. Evoluțiile constante din ultimele etape confirmă faptul că munca antrenorului Alin Popescu și continuitatea la nivelul lotului încep să dea roade. În aceste condiții, nu este exclus ca, în sezonul viitor, cu câteva întăriri inspirate, ARO Muscelul să emită pretenții la accederea în play-off, acolo unde obiectivele se schimbă radical: de la evitarea retrogradării la lupta pentru promovare. Narcis Manole