Şi Primăria Câmpulung şi-a adaptat grila de personal nevoilor momentului, modificând câteva posturi pe care nu a reuşit să le ocupe la concursurile organizate de curând. Se găsesc greu oameni pregătiţi în orăşelul nostru depopulat, părăsit de tinerii capabili, dornici să se realizeze în oraşe mari, care au ce să le ofere şi din punct de vedere profesional, şi din punct de vedere al petrecerii timpului liber. Prin urmare, administraţia locală, în loc să spere la mai bun, coboară ştacheta pretenţiilor în materie de angajaţi, în ciuda celor patru majorări salariale succesive, din care două produse în 2024.
- Este acceptat şi un debutant la Taxe şi impozite – persoane juridice
Consiliul Local a fost de acord să „retrogradeze” la gradul debutant un post vacant de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, în cadrul Compartimentului constatare, impunere, control, urmărire şi executare a impozitelor şi taxelor locale – persoane juridice. Pe 4 octombrie 2024, postul a fost scos la concurs, proba scrisă fiind programată pe 6 noiembrie 2024. La concurs s-a înscris un singur candidat, care nu a îndeplinit condiţiile de vechime în specialitatea studiilor, dosarul fiindu-i respins. Adaptarea lui pregătirii unui debutant a fost argumentată prin crearea posibilităţii ca mai multe persoane să participe la concurs şi, în special, tineri fără experienţă.
„Este necesară efectuarea în regim de urgenţă a demersurilor în vederea transformării postului, pentru a-l putea scoate la concurs imediat până la finele anului, întrucât, pentru diminuarea cheltuielilor publice, se preconizează blocarea posturilor în sistemul bugetar. Vă rog să aveţi în vedere că numărul personalului din acest serviciu s-a diminuat considerabil, fiind mult subdimensionat, alte persoane urmând a se pensiona în curând. Urmează sfârşitul şi începutul de an fiscal, este destul de greu şi în condiţii normale, dar în situaţia în care ne aflăm acum, când avem deficit major de personal. Solicit aceasta pentru bunul mers al activităţii instituţiei, pentru satisfacerea nevoilor cetăţenilor, cât şi pentru derularea în bune condiţii a activităţii privind calculul, verificarea şi urmărirea încasării impozitelor şi taxelor locale, cât şi executarea silită din cadrul Serviciului Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice.”, argumentează şeful Serviciului, Lucreţia Mitoi.
- La Proiecte cu fonduri europene se pot angaja două persoane cu studii medii
Alte două posturi de inspector, gradul II, studii superioare, din cadrul Compartimentului Implementare Proiecte finanţate din fonduri externe, se modifică în posturi de referent, treapta profesională I, respectiv treapta profesională II, studii medii. Astfel, se acceptă ca două din cele zece posturi admise de Instituţia Prefectului să fie coborâte la nivel de studii medii, unul cu o experienţă de cinci ani, celălalt cu o experienţă de un an.
Iată de ce se consideră că o persoană care are doar diplomă de liceu „poate fi valoroasă într-un departament axat pe accesarea granturilor europene şi implementarea proiectelor în administraţia publică locală”.
„Roluri de suport de nivel începător. Având peste 20 de proiecte cu finanţare europeană în curs de implementare, în vederea administrării granturilor, este nevoie de personal de asistenţă pentru sarcini precum introducerea datelor, organizarea documentelor, arhivarea, programarea şi comunicarea. Un absolvent de liceu poate ocupa în mod eficient aceste roluri, asigurându-se că personalul mai specializat se poate concentra pe responsabilităţi de nivel superior.
Perspective noi. Persoanele cu medii educaţionale diverse pot aduce idei şi perspective noi unei echipe. Experienţele lor diferite pot duce la abordări inovatoare pentru rezolvarea problemelor sau implementarea proiectelor.
Adaptabilitate. Absolvenţii de liceu manifestă adesea flexibilitate şi dorinţă de a învăţa. Cu pregătirea potrivită, aceştia pot dobândi rapid abilităţile necesare pentru a sprijini procesele de scriere a granturilor sau managementul proiectelor.
Conexiune cu comunitatea. Un candidat local, cu rădăcini adânci în comunitate, poate avea o mai bună înţelegere a nevoilor şi experienţelor specifice ale populaţiei deservite de administraţia publică. Această perspectivă poate spori eficienţa proiectelor finanţate prin granturi europene.
Abilităţi tehnice. Mulţi absolvenţi de liceu posedă abilităţi tehnice valoroase, cum ar fi competenţa în aplicaţii software (de exemplu: Microsoft Office, instrumente de bază de gestionare a datelor), care sunt esenţiale pentru pregătirea documentelor, gestionarea informaţiilor şi comunicarea eficientă în cadrul echipei.
Potenţial de creştere. Angajarea persoanelor cu diplomă de liceu oferă o oportunitate de creştere profesională. Cu mentorat şi instruire, aceştia se pot dezvolta în roluri mai avansate în administraţia publică, contribuind în cele din urmă la scrierea cererilor de finanţare şi la managementul proiectelor.
Dinamica echipei. Echipele diverse, care includ membri cu medii educaţionale diferite, pot îmbunătăţi colaborarea şi rezolvarea problemelor. Combinaţia de abilităţi şi experienţe îmbogăţeşte dinamica echipei şi poate duce la rezultate reuşite ale proiectului.
Experienţa. În ceea ce priveşte poziţiile de referent cu studii medii, pe care Primăria Câmpulung le-a lansat, întotdeauna am avut un număr mare de persoane înscrise la concursul pentru ocuparea acestor poziţii, în timp ce pentru poziţiile la care s-au cerut studii superioare nu am reuşit să lansăm oferte competitive pe piaţa muncii şi, cel mai des, nu am reuşit să ocupăm aceste poziţii.
În timp ce învăţământul superior poate fi valoros în accesarea granturilor europene şi în implementarea proiectelor, persoanele cu doar o diplomă de liceu pot juca roluri esenţiale, în special în posturi de suport, contribuind în acelaşi timp la succesul general al departamentului.”, scriu în documentaţia care justifică nevoia unor astfel de angajaţi inspectorul superior Fonduri europene Cosmina Grecu şi arhitectul şef Mădălina Zăgărin.
„Sunt opt motive pentru care eu consider că am avea nevoie de o persoană cu studii medii. Din zece persoane pe care le avem în acea listă, ne trebuie două persoane cu studii medii pentru a face activităţi de secretariat, îndosariere, în cadrul proiectelor. Pentru că nu mai am pe cine să rog să meargă cu contractele la semnat şi să se asigure că avem toate vizele şi ştampilele. Sunt mii de foi! Pentru 15 proiecte aflate în implementare, consider că avem nevoie. Din experienţa la Primăria Câmpulung, unde am organizat 60 de concursuri şi am angajat zece oameni, am observat că pentru poziţiile de studii medii chiar există „bătaie” şi ai de unde selecta, spre deosebire de poziţiile pe studii superioare cu mare vechime, unde se înscriu foarte puţini şi, de obicei, nu iau concursul.”, a precizat administratorul public Ioana Marcu în cadrul şedinţei din 28 noiembrie 2024.