O avarie la alimentarea veche a blocurilor Turn a generat disconfort pentru locuitorii din zonă, incidentul fiind descoperit azi-dimineaţă de către echipa de intervenție de la Edilul CGA. Deși inițial se credea că problema ar putea proveni de la un canal termic, acesta nu s-a confirmat. Potrivit declarațiilor inginerului de pe teren, situația s-a dovedit a fi o defecțiune la sistemul vechi de alimentare al unuia dintre blocurile Turn.
Mihai Vasilescu, directorul Edilul CGA, a explicat că problema a fost detectată târziu și că nu a existat nicio sesizare în cursul nopții. „Chiar m-am mirat. Nu a fost nicio sesizare aseară. Oricum, nu făceam nimic noaptea pentru că oamenii mei au plecat la ora 20.00. Nu fac față cu avariile. Dacă era o chestie majoră, acționam,” a declarat Mihai Vasilescu.
Potrivit comunicatului dat de Edilul CGA, avaria ar putea fi remediată până astăzi, la ora 14.00.