13.7 C
Campulung Muscel
06/10/2024

Neurochirurgul Leon Dănăilă: „Fericirea este factorul cheie care menţine sănătatea organismului şi starea de imunitate. Depresia, supărarea, dimpotrivă, te îmbolnăvesc”

Prezenţa academicianului Leon Dănăilă, o somitate a vieţii medicale din România, la Câmpulung a constituit o premieră pentru oraşul nostru, prea mic în gândire pentru a primi cum se cuvine o asemenea valoare a ţării. Au fost, însă, destui musceleni care n-au vrut să rateze o şansă unică de a-l vedea şi asculta pe profesorul universitar Leon Dănăilă care, la cei 91 de ani ai săi, are un mesaj generator de reflecţii pentru cei interesaţi să-i urmeze exemplul de longevitate. Care nu se datorează doar unor gene bune, ci unei vieţi trăite după „regulile” împărtăşite auditoriului venit din respect, din curiozitate, din dorinţa de a-l avea în faţă pe unul dintre formatorii de opinie care se bucură de popularitate inclusiv în reţelele media online. A-l avea printre invitaţi pe medicul primar neurochirurg Leon Dănăilă este cea mai convingătoare dovadă a calităţii Festivalului de Film de la Ceramus, care aduce în faţa publicului oameni excepţionali. Mai rar ca un eveniment să se străduiască să ridice la nivelul lui o comunitate care mai degrabă nu vrea, nu că nu poate. Câmpulungeanul exaltă când se deschide un magazin care vinde alimente în antiteză cu conceptul de trai sănătos. În schimb, nu manifestă nici cel mai mic interes când o personalitate cu o reputaţie clădită pe decenii de carieră caută să-i deschidă mintea, învăţându-l cum să-şi lungească viaţa.

  • Părintele Agapie, despre medicul Leon Dănăilă: „Un patriarh al realităţii neurochirurgicale din România”

Un eveniment încadrat într-un eveniment, astfel se poate descrie invitaţia acceptată de profesorul universitar Leon Dănăilă de a le vorbi muscelenilor despre conceptul de „neuroplasticitate”, subiectul dezvoltat în teza de doctorat a părintelui Agapie, care a beneficiat de puterea exemplului personal al reputatului medic neurochirurg aflat în activitate profesională la cei 91 de ani ai săi. Cu două zile înainte de a fi musafirul lui Dorin Mirea la Câmpulung, la Festivalul de Film, dr. Leon Dănăilă a operat doi pacienţi.

„Un patriarh al realităţii neurochirurgicale din România”, astfel l-a descris pe profesorul Leon Dănăilă părintele Agapie, venit din Grecia, din oraşul Naousa. Potrivit mărturisirii acestuia, a avut frumoasa binecuvântare de a-l cunoaşte şi de a trăi momente unice în viaţa sa, „pentru a putea învăţa ce înseamnă a fi om, a gândi, a trăi şi a deveni.” Părintele Agapie, născut la Curtea de Argeş, a urmat Seminarul Teologic de la Câmpulung, apoi Facultatea de Teologie la Piteşti. De 21 de ani, slujeşte în Grecia, acolo fiind hirotonit întru preot. Este tatăl a cinci copii.

  • „Poţi să mănânci numai legume şi fructe, dar dacă nu ai satisfacţii şi succese, devii supărat, depresiv şi imunitatea organismului scade. Atunci, organismul se îmbolnăveşte”

„Eu nu am venit aici pentru aplauzele dumneavoastră, ci pentru a vă da câteva indicaţii cu privire la neuroplasticitate şi la rolul ei la convieţuirea indivizilor.”, a afirmat în debutul mesajului său dr. Leon Dănăilă, care, de douăzeci de ani, este membru titular al Academiei Române.

„Gândiţi-vă că, odată cu vârsta, individul mai pierde anumite caracteristici şi anumite părţi anatomice ale creierului. Chiar se spune că noi pierdem, în fiecare zi, până la 10.000 de neuroni. Dar din totalul de neuroni pe care îi avem (n.r. creierul conţine între 86 şi 100 de miliarde de neuroni), este o cantitate infimă. Trebuie să avem în vedere că trebuie înlocuite aceste pierderi cu exerciţii intelectuale, exerciţii fizice pe care noi suntem datori să le facem în fiecare zi. (…) Se spune că, în viaţa noastră de zi cu zi, noi dispunem de şapte factori importanţi, care ne ajută la mărirea cunoştinţelor şi a puterii noastre de cercetare a mediului înconjurător. Exerciţiile fizice, la un adult, trebuie să fie de aproximativ 30 de minute în fiecare zi. În afara exerciţiilor fizice, trebuie să dispunem de satisfacţii şi de succese în fiecare activitate pe care o ducem. Degeaba facem exerciţii fizice, degeaba avem un regim alimentar corect, dacă nu avem succese şi satisfacţii în activitate. Atunci nu obţinem niciun rezultat. În afara acestora, trebuie să ţinem cont de starea de somn a individului. În creier se produc factori de degradare, care sunt eliminaţi numai în somn. Somnul trebuie să fie de şase-şapte ore în 24 de ore. Şi alimentaţia joacă un rol foarte important. Dar nu numai regimul alimentar. Mă uit la televizor şi îi aud pe toţi vorbind despre regimul alimentar. Poţi să mănânci numai legume şi fructe, dar dacă nu ai satisfacţii şi succese, devii supărat, depresiv şi imunitatea organismului scade şi, atunci, organismul se îmbolnăveşte.”, a precizat profesorul Leon Dănăilă.

Urmează în cronologia celor şapte factori esenţiali pentru o viaţă sănătoasă spiritualitatea şi sprijinul moral şi intelectual pe care îl obţinem zilnic. Cumulat, ei pot conduce la o longevitate bună în perioada de îmbătrânire, care să-i permită individului să se ajute singur şi să-i ajute şi pe ceilalţi, a mai transmis profesorul Dănăilă.

  • „Unele studii au dovedit că la bolnavii depresivi apar unele stări canceroase”

De la recomandările de urmat comunicate de profesorul Dănăilă pentru a avea o minte şi un fizic sănătos în perioada bătrâneţii, discuţia s-a mutat la efectele puternice pe care suferinţa le are asupra psihicului omenesc. Cum poate fi descifrat faptul că, „mai mult sau mai puţin, cumva durerea nu este atât de înţeleasă de creierul nostru, care nu poate percepe ca fiind, totuşi, o dimensiune a unei trăiri sau a unei traume, a unei experienţe neplăcute din viaţa noastră.”, a fost una dintre întrebările părintelui Agapie.

„Fericirea are un rol benefic asupra imunităţii corpului nostru. Astfel, noi suntem feriţi de apariţia diferitelor boli. Totodată, ajută la vindecarea bolilor pe care le avem. Invers, dacă avem o stare de supărare, de oboseală continuă sau suntem într-o situaţie depresivă, atunci imunitatea organismului scade. Scăzând această imunitate a organismului, individul poate dezvolta anumite boli, poate să contacteze alte boli şi poate să ajungă până la producerea cancerului. Sunt unele studii care au dovedit că la bolnavii depresivi apar unele stări canceroase, care sigur deteriorează starea individului. Noi trebuie să cunoaştem foarte bine mediul fizic în care ne ducem activitatea, dar şi mediul social, pentru că omul este un individ social şi sociabil, care trăieşte împreună cu alţi indivizi şi trebuie să se adapteze. Dacă acest trai împreună cu alţi indivizi nu este benefic, el va avea stări depresive. Stările de fericire sunt preferate, pentru că pot să vindece anumite boli. Această stare de spiritualitate este foarte importantă. Corpul este vindecat de către spital. Sufletul, de către biserică. Noi trebuie să ştim că ambele se influenţează reciproc. Când sufletul este bolnav îmbolnăveşte şi corpul. Dar şi când corpul este bolnav, are influenţă şi asupra sufletului. Câtă importanţă au aceşti factori pentru activitatea noastră fizică, intelectuală şi socială! Fericirea este factorul cheie care menţine sănătatea organismului şi starea de imunitate. Depresia, supărarea, dimpotrivă, acţionează invers, te îmbolnăvesc.”, a încheiat profesorul Leon Dănăilă.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!