Delegația de sportivi care va reprezenta România la Campionatele Europene de Atletism rezervate cadeților U18 a ajuns astăzi în Slovacia, competiția urmând să se desfășoare în perioada 18-21 iulie la Banska Bystrica. Lotul național este format din 29 de atleți, iar printre aceștia se află și un reprezentant al Liceului cu Program Sportiv din Câmpulung, acolo unde este pregătit de profesoara Daniela Păcioianu. Este vorba despre Armando Jessus Bănicioiu, acesta urmând să concureze la 110 metri garduri și 200 metri plat. Sunt probe la care recent a câștigat medalii în primul său concurs internațional, Campionatul Balcanic din Slovenia, argint la 200 m și bronz la 110 mg.
Armando Bănicioiu și-a asigurat baremul de participare încă de la primele competiții ale sezonului, iar performanțele remarcabile de la Jocurile Balcanice, din Slovenia, i-au consolidat locul în echipa României pentru Campionatul European. Profesoara Daniela Păcioianu îl va însoți pe Armando pe parcursul competiției, oferindu-i suport atât în pregătirea sportivă, cât și în cea morală. Prima probă la care va participa sportivul va avea loc miercuri, 17 iulie, de la ora 17.00, iar fiecare sesiune va avea mai multe etape. Profesoara Daniela Păcioianu este alături de Armando Bănicioiu pe parcursul acestor zile, pentru a-l pregăti atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere moral. Prima competiție la care va participa se va desfășura miercuri, 17 iulie, de la ora 17.00, iar la fiecare reuniune urmează câte o etapă. „Sperăm să trecem cât mai multe etape. Sunt foarte mulți concurenți la start, undeva la 55 la fiecare probă și fiecare are șansa lui. Vom vedea ce înseamnă un concurs de o asemenea anvergură pe umerii lui Armando Bănicioiu. Eu îi explicam încă de când era Juniori 3 că trebuie să avem răbdare și să consolidăm foarte bine pregătirea, pentru că atunci când va fi Juniori 2 – ceea ce este acum – având 16 ani, concurează cu băieți mai mari cu un an. Va fi bine, iar la Jocurile Balcanice să iei două medalii la prima mare competiție a fost o surpriză plăcută chiar și pentru Federația Română de Atletism și pentru toată lumea. El și-a făcut recorduri personale, confirmându-și valoarea. Sunt alături de el – pe mine m-a ajutat Liceul cu Program Sportiv să ajung lângă el și mulțumesc pe această cale – și vom face antrenamentul pe care îl avem programat, precum și cel pe care îl avem programat în ziua primei competiții.”, a menționat Daniela Păcioianu.
E.M.