Una dintre problemele comunei Bughea de Sus, cărora primarul Nicolae Tarbă nu le-a găsit rezolvare – şi nici n-o poate găsi de unul singur – o reprezintă câinii fără stăpân. Şi urşii! Să nu uităm urşii, care îi bagă în boală pe majoritatea deţinătorilor de animale, livezi, stupi din Muscel! De ani buni, Muscelul s-a umplut de sălbăticiuni, urmând trendul naţional, spre groaza comunităţilor neputincioase în faţa unui fenomen scăpat de sub control.
- Nicolae Tarbă: „A început omul să nu mai crească un porc, să nu mai crească o oaie. La ţară, mai rău ca la oraş, nu mai face nimeni nimic”
Fiindcă ne referim la cazul punctual al comunei vecine, care „împarte” haitele de maidanezi cu municipiul, din cauza hălăduirii patrupedelor pe teritoriul de la graniţa dintre localităţi, exasperat, primarul Nicolae Tarbă a întreprins nişte discuţii cu primăriţa Elena Lasconi. Edilii tot discută între ei şi este normal să fie aşa, numai că nu găsesc o soluţie rapidă, cum vor oamenii nemulţumiţi de prezenţa şi, mai ales, de pericolul generat de animalele nimănui. Orice ar spune iubitorii câinilor comunitari, atunci când sunt în haite, cum sunt cei de la staţia de transfer a deşeurilor menajere din Grui, este o aventură să treci pe lângă ei cu bicicleta ori chiar pe jos, omul neputând să aibă siguranţa că nu va fi atacat.
„Am avut o discuţie şi cu doamna primar şi sperăm că, într-un viitor, cei care ne-am asociat să ne asociem inclusiv pe acest segment, ca să găsim o soluţie. Cunoaşteţi foarte bine că, în momentul de faţă, ONG-urile nu mai dau voie să se încheie contract cu o firmă de capturare. Indiferent de sumele necesare, cred că Parlamentul trebuie să modifice legislaţia. Chiar dacă acum, poate, deranjăm pe cineva, veterinarul să vină cel puţin să microcipeze câinii. Nu vrei să ţi-l castreze, răspunzi! Ţi-a scăpat afară, primeşti o sancţiune pe măsură. Dacă nu găsim soluţiile, poate să fie primarul primarilor! Ştiţi cum fac domnii de sus. Am rezolvat-o! Ni le dau nouă. Iar noi n-avem nici oportunitatea, n-avem finanţări… Cum să facem noi într-o comună mică un local de câini?! Ca să aducem medic, să putem să-i tratăm, să putem să-i hrănim… Ar trebui ruptă o dată pisica în două. În acest an, sunt alegeri, deranjează. Dar, anul viitor, aşezaţi-vă, fraţilor, şi rezolvaţi problema!”, spunea primarul de la Bughea de Sus, care s-a referit apoi la numărul de urşi, mult, foarte mult peste cel normal să populeze pădurile României.
„Dacă noi avem un număr limită şi avem de trei ori mai mulţi urşi, hai să găsim o soluţie, ca să luăm nişte bani de la cei interesaţi să achiziţioneze un urs! A început omul să nu mai crească un porc, să nu mai crească o oaie. La ţară, mai rău ca la oraş, nu mai face nimeni nimic. De ce? Păi, dacă îi rupe (n.r. ursul) tot! Am în spatele casei o grădină de aproape 12.000 mp, plină de pomi. Ştiţi cum sunt? Prepeleci, cum se spune. Nu mai am nimic-nimic. Cu cine să te cerţi? Vine, ţi-i rupe…”, povestea primarul Nicolae Tarbă. M.B.