Mai mult de un an a durat procedura în cazul procesului în care s-a solicitat anularea hotărârii de consiliu prin care s-a aprobat contractarea de către municipiul Câmpulung a unei finanțări în valoare de 55 de milioane de lei, iar hotărârea în primă instanță a fost dată astăzi, 12 iulie. Și este una de respingere a cererii pe care a înaintat-o instanței de judecată Gheorghe Mîzgaciu, devenit un fel de contestator de serviciu al proiectelor administrației locale concretizate în hotărâri ale Consiliului Local.
Hotărârea prin care s-a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 55.000.000 de lei pentru finanțarea proiectelor de investiții de interes local a fost adoptată de Consiliul Local Câmpulung în octombrie 2022 și imediat a intrat în atenția lui Gheorghe Mîzgaciu. În prima zi a lui noiembrie 2022, acesta a depus la Primăria Câmpulung o plângere prealabilă împotriva hotărârii cu împrumutul, iar în aceeași lună legislativ local a respins plângerea ca neîntemeiată. Doar că Mîzgaciu nu s-a lăsat. S-a dus la Tribunalul Argeș și a cerut suspendarea punerii în executare a hotărârii prin care s-a aprobat contractarea finanțării, blocând astfel concretizarea efectelor actului. Timpul a început să curgă, termenele s-au derulat unele după altele, iar în primă instanță Mîzgaciu a obținut același rezultat ca cel primit în urma plângerii prealabile. Judecătorii i-au respins cererea, astfel că nemulțumitul a făcut recurs. Și a trecut un an până când s-a dat hotărârea finală, Curtea de Apel constatând perimarea căii de atac.
Dar Gheorghe Mîzgaciu începuse lupta și pe alt plan. A cerut direct anularea hotărârii de consiliu, prima instanță fiind Tribunalul Argeș. Dosarul a intrat pe rol în mai 2023 și a fost soluționat pe 12 iulie 2024. Judecătorii i-au respins acțiunea, constatând că aceasta este lipsită de interes. Altfel spus, nu era treaba lui Mîzgaciu să se ocupe de această problemă. Doar că omul are la dispoziție calea de atac a recursului.
- Gică Contra și față de sistemul de supraveghere video
Gheorghe Mîzgaciu nu a contestat doar hotărârea de consiliu privitoare la împrumutul în valoare de 55 de milioane de lei. A cerut și anularea realizării investiției într-un sistem de supraveghere video modern în Câmpulung și s-a aliat cu Prefectura atunci când a fost vorba de solicitarea de anulare a autorizației de construire pentru reabilitarea Bulevardului ”Pardon”. Iar omul continuă lupta nu doar cu Primăria și Consiliul Local Câmpulung. S-a judecat sau se judecă cu Poliția, cu Finanțele, cu Radiocomunicațiile și chiar cu cei de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
C.I.B.